FOTO: În turul al doilea al Cupei României, Industria Sârmei Câmpia Turzii – Performanţa Ighiu 1-4 (0-2) | Echipa din Alba poate pierde la „masa verde”, pentru că a efectuat patru înlocuiri!
Performanţa Ighiu poate pierde la „masa verde” pentru că efectuat 4 înlocuiri în loc de trei în întâlnirea din Cupa României, din deplasare cu Industria Sârmei Câmpia Turzii, deși a învins cu 4-1.
Pe de altă parte, anul trecut a fost un caz similar cu Ripensia Timișoara și UTA, care în prima fază au fost sancționate cu pierderea meciului cu 0-3, dar apoi FRF le-a dat câștig de cauză, iar cele două combatante au continuat parcursul în cupă.
Faptul că și Industria Sârmei Câmpia Turzii a făcut și ea 4 înlocuiri, poate fi favorabil și pentru Performanța Ighiu, din pricina acestei culpe comune, FRF putând menține rezultatul de pe teren.
Același lucru se poate întâmpla și în cazul adversarilor, care și ei au efectuat 4 modificări, astfel că meciul poate fi pierdut 0-3 de ambele formații la „masa verde” pentru că nu au respectat regulamentul în vigoare în această ediție!
În cazul Performanței vorbim despre o neglijență organizatorică.
Pe teren, Performanța a obținut calificarea în turul al treilea al Cupei României, după ce a învins în deplasare pe Industria Sârmei Câmpia Turzii, scor 4-1 (2-0).
La pauză scorul a fost 2-0 în favoarea oaspeților grație golurilor marcate de Făgărășanu (23) – din lovitură liberă și F. Himcinschi (45) – reluare din 6 metri.
În minutul 63, ex-uniristul Ad. Voiculeț a redus handicapul cu un eurogol, voleu din 16 metri în vinclu.
În minutele 80 și 85, S. Szekely și-a trecut în cont dubla.
Au evoluat echipele: *Industria Sârmei: R. Moldovan – V. Marcu, Șoancă, A. Bucur, Oroian, V. Babă, Tescar, Fl. Dan, Ad. Voiculeț, R. Balint, D. Popa; rezerve Czuli, Kiesz, G. Mocan, A. Rusu, Curta, P. Kovacs, M. Moldovan. Antrenor Valentin Șandru.
*Performanța: Tiut – Bold, Mintaș, Vlădia (46, Ov. Turuș), E. Cornea, Fetița (55, Gâț), Poiană, Făgăgășanu, Bodea, R. David (46, S. Szekely), F. Himcinschi (75, Circov), rezerve Mikloș – S. Szekely, G. Toma, Ov. Turuș, Circov, Cherecheș, Gâț. Antrenor Adorian Himcinschi.
Foto: Jenu Pop, Turdanews.ro
[nggallery id=2561]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Ciclista Miruna Măda (CSM Unirea Alba Iulia) a devenit campioană națională la XCE Miruna Măda, legitimată la CS Municipal Unirea Alba Iulia, a cucerit titlul național la Mediaș, la Campionatul Național de XCE (cross country eliminator), la toate categoriile, competiție care se dispută în aceste zile în județul Sibiu (astăzi este a patra etapă a […]
VIDEO | Start oficial la Alba Iulia pentru Campionatul Mondial de Șah – dezlegări și Congresul Mondial de Compoziție Șahistă 2025
Start oficial la Alba Iulia pentru Campionatul Mondial de Șah – dezlegări și Congresul Mondial de Compoziție Șahistă 2025 În seara zilei de sâmbătă, 5 iulie 2025, s-a dat oficial startul la Alba Iulia pentru Campionatul Mondial de Șah – dezlegări și Congresul Mondial de Compoziție Șahistă. Până în data de 12 iulie 2025 Hotel […]
Mihaela Blaga („Mica Romă” Blaj/CSU Alba Iulia), campioană la naționalele Under 23, în proba de 3000 metri obstacole Atleta Mihaela Blaga, legitimată la AC „Mica Romă” Blaj și CSU Alba Iulia, a cucerit titlul național în proba de 3.000 de metri obstacole, sâmbătă, 5 iulie 2025, la Craiova, în cadrul Campionatelor Naționale Under 23. Citește […]