Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Sport

FOTO: În primul amical al verii, Metalurgistul Cugir – Retezatul Hațeg 5-1 (1-0) | Mihai Udrea a revenit acasă

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

La primul test estival, desfășurat pe “Arena CSO”, Metalurgistul Cugir a repurtat o victorie clară, scor 5-1 (1-0), cu Retezatul Hațeg (vicecampioana Ligii a 4-a Hunedoara).

La câteva zile de la startul pregătirii și pe o căldură apăsătoare, “roș-albaștrii” s-au impus în final, după ce la un moment dat scorul a fost egal (1-1, gol marcat de Ov. Popesc). În distribuția gazdelor, ce caută în continuare juniori din anul 2002, au fost două noutăți, mijlocașii Mihai Udrea (revenit acasă, după experiența de la ACS Dumbrăvița) și Daniel Popa (n. 2002, Academia de Fotbal Florești). Scorul a fost deschus de Șaucă (min. 33) după o acțiune pe traseul P. Păcurar – R. Voicu, pentru ca la pauză amfitrionii să apeleze la o formulă schimbată aproape în totalitate. Egalarea a fost reușită în minutul 79, când gazdele evoluau în inferioritate prin ieșirea lui Vitinha și între buturi era Perjeriu (la debut, n. 2004), un tânăr portar ce a parat în prima fază. Însă până la final, cugirenii s-au descătușat și au marcat în 4 rânduri: Tăban (81, șut din careu, la pasa lui Udrea), Cocan (83 – execuție elegantă și 89 – lovitură liberă) și Șuteu (90+2, cap din apropiere) fiind autorii golurilor. Sâmbăta viitoare este amicalul de lux, în deplasare, cu “U” Cluj, pe “Cluj Arena”, iar din 26 iulie debutează stagiul centralizat

*George Neagu, la nivel de Liga 1, dar și în teren

Cooptarea preparatorului fizic George Neagu în staff-ul fostului său coechipier Lucian Itu se simte deja. Fotbaliștii de sub Drăgana sunt monitorizați în privința parametrilor fizici, după metode moderne, iar cei ce au intrat în teren au avut pulstestere sub tricouri, fotbaliștii fiind realmente încântați să colaboreze cu un preparator fizic ce a fost în Liga 1 (ultima dată la Dinamo). Ba mai mult, în finalul întâlnirii, George Neagu a intrat în teren în ultimele 10 minute, înlocuindu-l pe Vitinha. Să mai adăugăm un amănunt, Bogdan Petric este foarte aproape să revină, oficial, la gruparea din orașul natal, după toate probabilitățile în postura de team manager.

Metalurgistul: R. Opric – Al. Rus, Vlădia, I. Grozav, Vitinha – Boldea, L. Contra – Șaucă, P. Păcurar, R. Voicu – Cioargă (prima repriză); R. Opric – Tăban, Itu, Șt. Radu, Vitinha – Udrea, M. Neagu – D. Popa, Cocan, Șuteu – M. Lupu (actul secund); au mai intrat Perjeriu și G. Neagu (nu au evoluat N. Bănică și Andriuc).

[nggallery id=8191]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Finala Diviziei A1 la volei feminin se mută în „Alba Blaj” Arena | Vineri, ora 20.00, Volei Alba Blaj – CSO Voluntari, al 3-lea duel, victoria gazdelor ar prelungi suspansul!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Finala Diviziei A1 la volei feminin se mută în „Alba Blaj” Arena | Vineri, ora 20.00, Volei Alba Blaj – CSO Voluntari, al 3-lea duel, victoria gazdelor ar prelungi suspansul Finala Diviziei A1 la volei feminin se mută în „Alba Blaj” Arena, mâine și sâmbătă fiind prevăzute alte două întâlniri, de la ora 20.00, în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea