FOTO: În Câmpeni, accesul spre cartierul de blocuri, Spitalul Orășenesc și cartierul Muncel – restricționat din cauza lucrărilor de modernizare a străzii Horea
Strada Horea, principalul drum de acces spre zona blocurilor, Spitalul Orășenesc Câmpeni și cartierul Muncel are acces restricționat în fiecare zi lucrătoare între orele 8-19 datorită lucrărilor de modernizare a acesteia pentru care au fost alocați din bugetul local al orașului suma de 1.704.532 lei la începutul anului.
Lucrările au început pe această stradă de mai mult timp dar a fost afectată doar circulația spre cartierul Muncel, iar cum lucrările au progresat spre centrul orașului, de azi dimineață a fost restricționat accesul spre cartierul de blocuri, punând la încercare nervii conducătorilor auto, dar și pe ai pietonilor care sunt nevoiți să meargă prin pământ deoarece au fost sparse și trotuarele.
Aflat în vizită de lucru alături de reprezentanți ai executanților, primarul Călin Ioan Andreș ne-a precizat că lucrările de distrugere a carosabilului și a trotuarelor pe porțiunea de peste 500 metri se vor termina în aproximativ o săptămână, dacă vremea va permite, iar modernizarea completă a străzii ar trebui să se finalizeze la toamnă. Traficul auto nu este complet închis, el se desfășoară alternativ, dar pentru cei care locuiesc în zona blocurilor și în cartierul Muncel li se recomandă să nu circule pe aici în intervalul orar precizat, ci să folosească drumul peste dealul Muncel, prin Mihoiești.
Ovidiu CULDA
[nggallery id=2089]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Noua secţie de Psihiatrie a spitalului din Alba Iulia, aproape finalizată. În septembrie ar trebui să fie gata şi renovarea secţiei de Neonatologie
Noua secţie de Psihiatrie a spitalului din Alba Iulia, aproape finalizată. În septembrie ar trebui să fie gata şi renovarea secţiei de Neonatologie Lucrările la noua secţie de Psihiatrie acuţi a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia se apropie de final, urmând ca recepţia să fie făcută, cel mai probabil, în luna septembrie, a anunţat […]
UPDATE | ACCIDENT rutier pe DJ 107, provocat de un tânăr din Alba, care a intrat pe contrasens: Un motociclist a ajuns la spital
ACCIDENT rutier pe DJ 107, provocat de un tânăr din Alba, care a intrat pe contrasens: Un motociclist a ajuns la spital Un accident rutier a avut loc duminică după-masa, în jurul orei 17.00, pe DJ 107. O persoană a fost rănită după impactul dintre o motocicletă și o mașină. Citește și: ACCIDENT rutier pe […]
FOTO | Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia, gazdă a unor lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO
Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia, gazdă a unor lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia a fost gazda unei întâlniri internaționale din cadrul conferinței „Regional Military Engineerinf Conference”, reunind lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO, […]