Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO: În Anul Centenarului, ”Cufărul cu tradiții” – deschis la ”Poiana cu Goruni” din Vinerea

Ziarul Unirea

Publicat

în

Sâmbătă, 5 mai 2018, a fost o zi de rememorare și reîmprospătare a tradițiilor pentru elevii din Cugir și Vinerea, într-un loc binecuvântat cu frumusețe de natură, Poiana cu Goruni.

În acest colț de rai, am crezut noi, membrii Clubului IMPACT „Zâmbiricii Norocoși”, că ar fi cel mai potrivit să aducem unele tradiţii şi obiceiuri româneşti specifice locului, în atenţia elevilor şi părinţilor acestora. Proiectul intitulat „Cufărul cu tradiții” este parte a unei campanii inițiate de Fundația „Noi Orizonturi pentru tineri și comunitate”, subintitulată „Marea vânătoare națională de comori” și dedicată aniversării centenarului Unirii. Cum cele mai frumoase și valoroase comori ale neamului, tradițiile, sunt prea puțin cunoscute de elevii atraşi astăzi, mai mult de tehnologie, soluţia pe care am propus-o noi, era organizarea unei serbări câmpeneşti la care să le redescoperim.

Ideea a prins contur datorită strădaniei doamnei profesoare Viorica Drogoțel și cadrelor didactice de la Școala Gimnazială „Singidava” Cugir, dar și implicării unor oameni sufletiști, păstrători ai valorilor naționale. Astfel, doamna învățătoare Anca Herlea de la Școala Gimnazială „Ioan Mihu” din Vinerea, ne-a deschis la propriu un cufăr, mai exact o ladă de zestre cu obiecte vestimentare și casnice țesute și păstrate de-a lungul timpului, alături de nebănuite povești. Câteva doamne învățătoare de la școala noastră și bunicuțe de la Centrul de Zi al Serviciului Public de Asistență Socială Cugir, i-au îndrumat pe micii participanți la atelierul de țesături, în realizarea unor cusături tradiționale pe mici bucăți de etamină, devenite ulterior, semne de carte. Privirile ne-au fost captate deopotrivă, de frumoasele icoane pe sticlă realizate de membrii Cercului de pictură de la Școala Gimnazială „Ioan Mihu” din Vinerea.

În tot acest timp, poiana s-a umplut de aroma bucatelor tradiționale, sarmale cu varză acră și fasole cu ciolan, pregătite de mămici și Zâmbirici, din carnea oferită de domnul Petrescu, dar supravegheată în timpul preparării de chefi neîntrecuți, reprezentanți ai Asociației „Lupii Sigidavei”. Tot „Lupii Sigidavei” ne-au reamintit ceea ce înseamnă să  avem un comportament responsabil față de natură, iar la finalul programului ne-au provocat la o acțiune de ecologizare a spațiului în care ne-am desfășurat activitățile.

După acest adevărat festin, am fost delectați și antrenați de elevii Ansamblului „Câmpul Pâinii” în deslușirea și învățarea câtorva pași din dansuri tradiționale: țarina, învârtita, hațegana și altele, sub supravegherea și coordonarea atentă a domnului instructor și învățător Ioan Buda.

Nu vom uita să mulțumim  și Primăriei Orașului Cugir, domnului primar ing. Adrian Teban, care ne-a vizitat și felicitat, doamnelor director ale Școlii Gimnaziale „Singidava” și Școlii Gimnaziale Nr. 3 din Cugir, reprezentanților pompierilor și doamnelor asistente de la SPAS Cugir, care ne-au supravegheat în tot acest timp, Casei de Cultură și Poliției Orașului Cugir, copiilor și părinților și mai ales, Fundației „Noi Orizonturi pentru tineri și comunitate”.

Prof. Bogdana Sabău

[nggallery id=5566]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Eroii moților – Horea, Cloșca, Crișan și Avram Iancu – omagiați în mai multe localități din Munții Apuseni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Eroii moților – Horea, Cloșca, Crișan și Avram Iancu – omagiați în mai multe localități din Munții Apuseni Cu ocazia împlinirii a 240 de ani de la Răscoala din 1784-1785 din Transilvania, la Roșia Montană, Câmpeni și Vadu Moților s-au organizat la sfârșitul săptămânii trecute mai multe activități de cinstire și pomenire a eroilor martiri […]

Citește mai mult

Curier Județean

5 iulie 2025 | Descoperă Rowmania, în căutare de noi campioni la vâslit la Alba Iulia: Calificări pentru finala națională de la Tulcea. PROGRAMUL

Ziarul Unirea

Publicat

în

5 iulie 2025 | Descoperă Rowmania, în căutare de noi campioni la vâslit la Alba Iulia: Calificări pentru finala națională de la Tulcea. Programul Sâmbătă, 5 iulie 2025, începând cu ora 09.30, în zona podului peste Mureș din cartierul albaiulian Partoș, la ieșirea spre Sebeș, va avea loc o nouă ediție a competiției „Descoperă Rowmania”. […]

Citește mai mult

Curier Județean

Centru comunitar integrat la Teiuș: A fost semnat contractul de execuție din cadrul proiectului în valoare de peste 1,7 milioane de lei

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Centru comunitar integrat la Teiuș: A fost semnat contractul de execuție din cadrul proiectului în valoare de peste 1,7 milioane de lei Luni, 30 iunie 2025, la sediul Primăriei Teiuș, s-a semnat contractul de execuție a noului „Centru comunitar integrat”, care va oferi locuitorilor orașului Teiuș  accesul la noi servicii medicale și sociale. Citește și: […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea