Veteranul de război Gavrilă Bîrluț, din Geogel, mutat recent la Galda de Jos, a fost premiat de Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba la împlinirea avârstei de 104 ani. Este cel mai vârstnic veteran din județul Alba.
„În semn de aleasă preţuire şi recunoştinţă pentru întreaga sa viaţă trăită în aceeaşi comunitate, cu respectarea valorilor şi tradiţiilor româneşti, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, i-a înmânat astăzi domnului Gavrilă Bîrluţ din Galda de Jos, la împlinirea venerabilei vârste de 104 ani, o diplomă de onoare.
Un moment emoţionant şi onorant pentru toţi cei prezenţi şi, cu siguranţă, un prilej de bucurie pentru cel mai vârstnic veteran din judeţul Alba”, au scris reprezentanții Consiliului Județean Alba pe facebook.