Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO: “Gala Mămicilor”, prima ediţie, la împlinirea a doi ani de activitate a Clinicii private de obstretică – ginecologie ”GynLife” din Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Clinica privată de obstretică – ginecologie ”GynLife” din  Alba Iulia a împlinit doi ani de activitate, iar acest moment a fost marcat anul acesta printr-un eveniment inedit: Gala Mămicilor, prima ediţie.   Vineri, la Dante Café& Dine, echipa GynLife a sărbătorit doi ani de la deschidere alături de mămicile care au fost monitorizate pe perioada sarcinii în cadrul clinicii.

Evenimentul a debutat la sediul Gynlife, unde mămicile au beneficiat de o ședință foto împreună cu bebelușul lor. De la ora 17:00, la localul Dante Café& Dine, echipa Gynlife a sărbătorit împlinirea a doi ani de activitate alături de doamnele prezente, cu cocktail-uri şi un delicios tort aniversar. Reprezentantele sexului frumos s-au bucurat şi de premiile oferite în cadrul tombolei organizate cu ocazia galei.

“Nimic din ce reprezintă azi Gynlife nu ar fi fost posibil fără echipa aceasta minunată alături de care am pornit la drum, pentru profesionalismul şi disponibilitatea de care dau dovadă mereu. Ţin de asemenea să le mulţumesc tuturor celor care ne-au fost alături la prima ediţie a Galei Mămicilor Gynlife, precum şi tuturor pacientelor care ne-au trecut pragul în aceşti doi ani. Sperăm să ne ridicăm mereu la nivelul aşteptărilor lor şi să nu dezamăgim niciodată”, a transmis medicul Ioan Lăncrăjan.

Centrul medical GynLife oferă pacientelor tratamente optime cu aparatură de ultimă generaţie, într-o unitate medicală modernă cu şase paturi destinate internărilor în spitalizare de o zi, sală de intervenţii şi cabinete ultra dotate.

Conceptul ”Gynlife” a apărut în Alba Iulia, în urmă cu doi ani, la iniţiativa dr.  Ioan Casian Lăncrăjan, medic tânăr format în Centrul Universitar din Cluj-Napoca, care a reușit să formeze aici o echipă de experţi în domeniul medical, medici dedicați profesiei și pacientului.

Serviciile oferite de clinica medicală GynLife Alba Iulia:
–    Obstretică ginecologie
–    Ecografie ginecologică și obstretică
–    Ecografie 2/3/4 D
–    Ecografie morfologică fetală realizată de dr. Kovacs Tunde – Imogen Cluj-Napoca
–    Monitorizare sarcină fiziologică și patologică
–    Colposcopie și videocolposcopie
–    Ginecologie oncologică
–    Mici intervenții obstretică ginecologie (chiuretaj hemostatic și biopsic, biopsie, etc)
–    Consiliere pe probleme de infertilitate

Clinica GynLife este situată  în Alba Iulia, pe bulevardul Transilvaniei nr 29. Pentru cei care doresc să-și facă programări punem la dispoziție numerele de telefon 0741 224 945; 0358 401 700 sau adresa de e-mail [email protected]. Mai multe informații găsiți pe site-ul clinicii Gynlife Alba Iulia – http://www.ginecologiealba.ro.

FOTO: Olimpia Todea

[nggallery id=4273]

Salvează

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Fostul procuror-șef al DIICOT Alba Iulia, cel care l-a anchetat pe Traian Berbeceanu, achitat definitiv de Înalta Curte, după aproape 10 ani de procese

Ziarul Unirea

Publicat

în

Fostul procuror-șef al DIICOT Alba Iulia, cel care l-a anchetat pe Traian Berbeceanu, achitat definitiv de Înalta Curte, după aproape 10 ani de procese După 10 ani de judecată, dosarul „Berbeceanu”, cu inculpați din structurile BCCO și DIICOT Alba Iulia, a ajuns la final după 10 ani de judecată. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea