Astăzi, 1 februarie 2016, se împlinesc 20 de ani de la înființarea „Florea Grup”. Povestea companiei a început să se scrie în 1996, când frații Florea au demarat investiția în prima stație de carburanți, situată în localitatea Sântimbru.
Orientarea spre dezvoltare și spiritul antreprenorial al echipei de management au făcut ca afacerile Florea Grup să se diversifice și să crească rapid. Compania are astăzi activități importante în domeniul construcțiilor, carburanților, mixurilor asfaltice, betoanelor, dar și al serviciilor. În această categorie intră transportul de persoane (Florea Taxi) și serviciile de cazare, care s-au extins la începutul anului trecut, odată cu inaugurarea Hotelului Transilvania.
„Am început ca o echipă mică, însă ambițioasă. Credeam toți în același vis, iar asta ne-a dat energia de a merge mereu mai departe, mereu mai sus. Iată-ne, după 20 de ani, una dintre cele mai mari companii din Transilvania! Echipa a ajuns astăzi la peste 500 de membri: oameni implicați, harnici și care sunt ghidați de valori comune. Aceleași valori care au fost pilonii pe care compania noastră s-a dezvoltat: respectul față de clienți și angajați, profesionalismul și responsabilitatea”, au explicat Marcel și David Florea, fondatorii Florea Grup.
Aniversarea celor 20 de ani va fi marcată de către companie prin mai multe evenimente ce vor avea loc în acest an.
Florea Grup mulțumește tuturor partenerilor din acești ani pentru frumoasa colaborare și speră într-o colaborare cât mai fructuoasă și pe viitor!
6 Comentarii
Hai la mulți ani !
Sa fie intr-un ceas bun ,si-mi doresc ,in cel de al 21-lea an de existenta sa finalizati drumul judetean Galda de Jos-Mogos,locuitorii din zona sunt foarte multumiti, de ce ati facut pana la Roica.La multi ani!
„Iată-ne, după 20 de ani, una dintre cele mai mari companii din Transilvania! ”
Pentru mine NIVELUL la care a ajuns aceasta companie ramane un mester.
Cum a reusit oare o asemenea performanta?
Sunt multe metode de reusita.
Cate dintre acestea sunt oare si cinstite?
Iata o activitate necinstita: la unele statii de benzina nu se elibereaza bon, chitanta sau factura. Deci …
Ban la ban trage!
Cei bogati vor fi si mai bogati iar cei saraci vor fi si mai saraci!
Cind ai bani ai tot!
Comentariile sunt oprite