Curier Județean
FOTO. Festivalul Toamnei, la Grădinița cu Program Prelungit Step by Step Nr. 12 Alba Iulia
Toamna a umplut cu miresmele ei și Grădinița cu PP Step by Step Nr. 12, condusă de d-na Director Suciu Veronica, și pentru că Festivalul Toamnei este deja o tradiție veche în grădinița noastră, ultima săptămână din cadrul proiectului tematic „Din tainele naturii” a fost dedicată acestei teme, spre bucuria copiilor și a părinților.
Toamna cea bogată își arată roadele în cele 11 grupe ale grădinitei, nu doar prin fructe și legume, ci și prin îndemânarea, cunoștintele și jocurile pe care copiii le-au prezentat părinților joi, 25 octombrie 2018, cu ocazia Festivalului Toamnei.
Preşcolarii au prezentat cântece şi au recitat poezii în limbile română şi engleză, au compus şi rezolvat ghicitori, au dat probe de isteţime şi îndemânare, au realizat şi colaje, picturi sau desene în care şi-au etalat capacitatea de a combina culori şi au dat frâu liber fanteziei.
Cântecele și jocurile în limba engleză au scos în evidență îmbogățirea competențelor lingvistice și cunoașterea acestei limbi.
- Copiii și părinții grupei mari „Voiniceii” și-au exprimat emoțiile de toamnă prin „Dansul frunzelor în vânt”. Energia și entuziasmul copiilor s-au manifestat în cadrul jocurilor: „Pălăria Toamnei” și jocul „Să culegem nuci!”;
- „Copacul emoțiilor” (Bucuria și Tristețea); „Coronițele toamnei”- activitate practică, urmată de paradă și un „Dans tematic de toamnă” au fost activitățile desfășurate la Grupa Mare Piticii;
- Copiii grupei mari Zambile, împreună cu părinții, au creat diverse povești sub tema: „Toamna în imagini”;
- Mugurasii au participat la activitatea numită „Gospodarii Pricepuţi”, unde prin metoda „mâna oarbă”, părinţii și copiii au fost împărţiţi în patru echipe: au pus murături, au făcut salată de fructe,au pictat bostani, au gătit prăjiturele;
- La grupa Licurici, copiii au fost împărțiți în două grupe: „Grădinarii” și „Legumicultorii” și au formulat câte o ghicitoare adresată copiilor din echipa adversă. Împreună cu părinții, copiii au realizat: picturi pe saci de polietilenă, desene și elemente de toamnă decupate din diverse materiale colorate;
- Razele Aurii au plecat într-o „expediţie” alături de Dora şi Ghetuţe. Ei au avut de parcurs un traseu prin grădina de legume şi în livadă unde au avut de realizat diverse sarcini, iar părinţii adunau în săculeţul special conceput, tot atâtea seminţe câte sarcini erau rezolvate corect de către copii. La final, sub sintagma „Lucrurile bune se cultivă”, părintii au fost provocați să caute idei pentru a-şi ajuta copiii să crească frumos, cu un caracter bun şi cu încredere în sine. A rezultat un copac plin de mesaje care pot fi aplicate cu încredere şi succes;
- La grupa mijlocie Bobocei pufoși, copiii și părinții au colaborat pentru a confecționa Cea mai ingenioasă mască de toamnă, reprezentând fructe și legume de toamnă, urmată de o paradă a măștilor. Sala a fost decorată cu felinarele din sticlă pictate de către copii;
- Copiii din grupa mijlocie „Albinițe” și-au arătat istețimea la concursul de cultură generală organizat, iar apoi, împreună cu părinții, au realizat un Pastel de toamnă, lucrând în echipă și inspirați fiind de ritmurile muzicii lui Antonio Vivaldi.
- Grupa Rozelor a sărbătorit bogăţia şi frumuseţea anotimpului toamna în natură, unde au desfăşurat jocuri în aer liber şi jocuri de mişcare în incinta restaurantului „Panoramic”- gazda acestui festival. Toţi cei prezenţi au realizat o „pânză a prieteniei”, iar gândul cel bun a fost acela de a păstra prietenia fără noduri;
- Copiii din grupa mică Steluţe au realizat activităţi distractive. Copiii s-au bucurat de prezenţa părinţilor, iar cu ajutorul lor au realizat „Colaje de toamnă”, prin intermediul cărora au fost evaluate cunoştinţele despre anotimpul toamna.
- Copiii din grupa micǎ Prichindei nu s-au lăsat mai prejos. Împreună cu pǎrinții acestora, au desfǎșurat jocuri dedicate unuia dintre cele mai iubite anotimpuri.
Copiii au fost recompensaţi cu diplome și cu fructe, fursecuri și saleuri.
Reuşita festivalului o citim pe chipul copiilor, al părinţilor şi al educatorilor care au rămas cu amintiri plăcute şi cu dorinţa reîntâlnirii într-o altă activitate interesantă şi plină de mişcare şi emoţie.
Întreg colectivul grădiniţei mulţumeşte pe această cale părinţilor şi copiilor care s-au dovedit a fi sufletul întregii manifestări şi promit că Festivalul Toamnei va rămâne o tradiţie pentru grădiniţa lor.
Prof.înv.preșc. Decean Ioana Delia,
Responsabil Imagine al GPP Step by Step Nr12, Alba Iulia
[nggallery id=6331]

Curier Județean
20 Ani cu Skepsis, împliniți la Alba Iulia: Două spectacole aniversare la Casa de Cultură a Studenților
20 Ani cu Skepsis, împliniți la Alba Iulia: Două spectacole aniversare la Casa de Cultură a Studenților
Primul spectacol din cadrul evenimentului aniversar, intitulat în mod deloc întâmplător GENERAȚII, va avea loc Duminică, 29.05.2022, ora 19.00 – un spectacol în care vor păşi, pe scenă, rând pe rând, trei generaţii de tineri care activează în prezent în cadrul organizaţiei, prezentând trei episoade dramatice originale, inspirate de texte clasice și moderne semnate de Oscar Wilde și Matei Vișniec.
Vineri, 03.06.2022, ora 19.00, vă invităm la spectacolul de teatru OSCAR, după Claude Magnier, unul dintre cele mai bune spectacole de comedie din repertoriul grupului – un spectacol cu un comic spumos și un ritm susţinut, în care răsturnările de situaţie şi jocul personajelor captează imaginaţia publicului care asistă la o zi neobișnuită din viața unui multimilionar, o zi care ne amintește că nimeni nu este scutit de probleme şi că uneori nici măcar o mare avere nu te poate scoate uşor din încurcătură.
”Grupul Skepsis nu și-a propus niciodată să dovedească ceva, ci să descopere… să exploreze prin artă conexiuni profunde între noi și noi înșine, între noi și ceilalți. Celebrăm acum 20 de ani de la înființare cu două spectacole care subliniază faptul că grupul nostru are un trecut meritoriu, un prezent frumos și un viitor încrezător. Prin aceste spectacole mulțumim nu doar tuturor celor care au fost alături de noi ci și tuturor celor care s-au alăturat și se vor alătura nouă în lupta pentru ideea de Frumos, pentru cultură și educație prin artă.” – Viorel Cioflică, Coordonator.
Grupul Skepsis este o organizație artistică de tineret puternic implicată în viața socială și culturală a orașului, dezvoltată în jurul unei trupe de teatru născută în primăvara anului 2002 în mediul studențesc albaiulian și care în timp a crescut constant sub principiul teatrului de artă, atrăgând, formând și promovând constant tinere talente.
De-a lungul anilor trupa de teatru Skepsis s-a implicat în numeroase campanii umanitare și a reprezentat Alba Iulia la festivaluri și evenimente culturale dedicate trupelor tinere la nivel național (București, Iași, Cluj Napoca, Timișoara, Ploiești) și internațional (Germania, Cehia, Lituania, Rusia, Bulgaria, Grecia, Muntenegru), prestațiile trupei fiind răsplătite cu numeroase premii și distincții individuale la toate evenimentele cu caracter competitiv.
Seriozitatea și profesionalismul cu care își onorează angajamentele au făcut ca Grupul Skepsis să devină în timp un veritabil ambasador cultural al orașului, implicarea în dezvoltarea vieții culturale a comunității fiind subliniată prin importante proiecte culturale inițiate și organizate anual: Stagiunea cu Skepsis ; APOLLO – Festival Internațional de Teatru de Tineret ; ZILELE MEDIEVALE ALE BĂLGRADULUI – Festival de Artă Medievală
Evenimentul aniversar este organizat de Grupul Skepsis la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, instituție care găzduiește și susține grupul încă de la începuturile lui.
Biletele (20 lei pt adulți ; 10 lei pt studenți și pensionari ; 5 lei pt copii) pot fi achiziționate de la secretariatul Casei de Cultură a Studenților începând de Joi, 26.05.2022, între orele 09.00-15.00. Fondurile obținute astfel sunt direcționate spre susținerea proiectului cultural ”Stagiunea cu Skepsis 2022” desfășurat de Grupul Skepsis pentru Alba Iulia.
Evenimentul este prezentat în cadrul proiectului Stagiunea cu Skepsis 2022 – un proiect care urmăreşte implicarea tineretului în diversificarea ofertei cultural-artistice a oraşului şi participarea civică la viaţa socioculturală. Prin acest proiect Grupul Skepsis formează tineri actori, dezvoltă colaborări cu artişti din ţară şi din străinătate, pregăteşte şi oferă în mod riguros şi sistematic publicului albaiulian spectacole de teatru şi divertisment pe întreg parcursul anului.
Parteneri: Primăria Municipiului Alba Iulia; Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia; Fundaţia „Inter-Art” Aiud; Universitatea ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia; Muzeul Național al Unirii Alba Iullia
Curier Județean
30 mai – 1 iunie. Teatrul de Păpuși „Prichindel” celebrează, alături de cei mai dragi spectatori din județul Alba, Ziua Copilului 2022. Unde va ajunge Sărbătoarea lui Prichindel
30 mai – 1 iunie. Teatrul de Păpuși „Prichindel” celebrează, alături de cei mai dragi spectatori din județul Alba, Ziua Copilului 2022. Unde va ajunge Sărbătoarea lui Prichindel
Teatrul de Păpuși „Prichindel”, prin programul PRICHINDFEST, proiectul Sărbătoarea lui Prichindel, celebrează, alături de cei mai dragi spectatori ai noștri, copiii, Ziua Internațională a Copilului.
Așa cum este firesc, ne bucurăm, de fiecare dată, să oferim copiilor poveștile noastre, povești vesele, antrenante, care să fie mai aproape de lumea minunată a copilăriei.
Așadar, programul nostru de 1 Iunie se derulează pe mai multe zile, din dorința de a ajunge în fața cât mai multor copii și în cât mai multe locuri:
– 30 mai 2022, de la orele 9:30 și 11:00 vom prezenta copiilor din Aiud spectacolul „Laboratorul veseliei”, regia Adam și Laura Boboc, în sala festivă a Colegiului Național „Bethlen Gábor”;
– 31 mai 2022, orele 12:00, spectacolul „Laboratorul veseliei”, regia Adam și Laura Boboc, va fi susținut pentru copiii din Valea Lungă;
– 1 iunie 2022, orele 12:00, la Sala 67 a Teatrului de Păpuși „Prichindel” va fi prezentat spectacolul „Micii mușchetari”, regia Teodora Popa;
– 1 iunie 2022, orele 18:00, veselia se mută în Piața Cetății Alba Carolina, unde va fi susținut spectacolul „Laboratorul veseliei”, regia Adam și Laura Boboc.
Copiilor din lumea întreagă le spunem La mulți ani!, dorindu-le să aibă cât mai multă bucurie în lumea lor minunată, lumea copilăriei.
Cristina Smadea,
Secretar literar
Curier Județean
DOSAR PENAL pentru un „bărbat” din Câmpeni: Și-ar fi agresat soția, cu care se află în proces de divorț, la locul ei de muncă
DOSAR PENAL pentru un „bărbat” din Câmpeni: Și-ar fi agresat soția, cu care se află în proces de divorț, la locul ei de muncă
Polițiștii din Câmpeni au emis un ordin de protecție provizoriu față de un bărbat care și-ar fi agresat soția. Bărbatul este cercetat pentru violență în familie.
La data de 24 mai 2022, în jurul orei 14.15, polițiștii din Câmpeni au fost sesizați, prin plângere, de către o femeie, de 36 de ani, din oraș, cu privire la faptul că ar fi fost agresată de soțul său, cu care se află în proces de divorț.
Din primele verificări efectuate de polițiști a rezultat faptul că, bărbatul, în vârstă de 53 de ani, din Câmpeni, s-ar fi deplasat la locul de muncă al soției sale, unde, în urma unor discuții în contradictoriu, ar fi agresat-o.
Față de bărbat, a fost întocmit dosar penal, pentru violență în familie, iar în urma aplicării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au emis, față de acesta, un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile.
-
Ştirea zileiacum 21 de ore
Spectacol INEDIT la Alba Fest 2022: Cel puțin 130 de DRONE vor ilumina cerul în Cetatea Marii Uniri
-
Sportacum 21 de ore
FOTO: Unirea Alba Iulia – Industria Galda de Jos 3-2 (0-1), după o nebunie de meci | „Alb-negrii” au devenit campioni la juniori A1, după ce au întors de la 0-2, marcând decisiv în minutul 90+3
-
Ştirea zileiacum 21 de ore
Cum a reușit o şoferiţă din Alba să demonstreze că a fost amendată ilegal: A fost implicată într-un accident cu o autospecială ISU care transporta vaccin anti-COVID
-
Politică Administrațieacum 22 de ore
Comunicat de presă| Dragoș Crișan Consilier local USR – Aiud: Spitalul Municipal Aiud penalizat cu 856.055 lei pentru că a limitat nejustificat concurența la licitația pentru achiziția de echipamente medicale
-
Curier Județeanacum 23 de ore
Mașini sub 6.000 de lei scoase la licitație, în Alba, de ANAF: Lista autoturismelor scoase la vânzare în mai
-
Ştirea zileiacum 22 de ore
VIDEO| ACCIDENT rutier pe autostrada A1 Sebeș-Sibiu: Coliziune între două autoturisme la ieșire din Cunța
-
Sportacum 7 ore
Astăzi, ora 18.00, Metalurgistul Cugir – Minaur Baia Mare | Arde Drăgana! Turul barajului pentru promovarea în Liga a 2-a
-
Actualitateacum 19 ore
Vouchere pentru persoanele vulnerabile: Când vor ajunge cardurile pentru alimente la români
-
Curier Județeanacum 20 de ore
FOTO| Elevii de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Dej, în vizită la Colegiul Militar din Alba Iulia: Au asistat la un exerciţiu demonstrativ de instrucţie de front
-
Actualitateacum 6 ore
NESIMȚIRE într-o comună din Alba: O mașină a lovit un pieton și șoferul a fugit de la fața locului
-
Ştirea zileiacum 5 ore
FOTO| Alertă în Alba: Femeie de 58 de ani din Ciuruleasa, dată DISPĂRUTĂ. A plecat de la locuința sa și nu a mai revenit
-
Curier Județeanacum 7 ore
APEL la donare de sânge grupele O pozitiv și A pozitiv, lansat de Centrul de Transfuzie Sanguină Alba: „Avem nevoie URGENT”