Actualitate
FOTO: Festivalul „Alb – Umor”, o manifestare… de tot râsul!
*”Bile albe” şi „bile negre” pentru cea de a V-a ediţie a festivalului, ce a reunit pe cei mai mai valoroşi epigramişti şi umorişti români, la Alba Iulia
O evaluare perfect obiectivă a unei manifestări precum Festivalul internaţional „Alb-Umor” este greu de făcut, de către cineva care nu a participat la toate evenimentele cuprinse în programul acestuia. Deşi nu am participat chiar la toate aceste evenimente, mă încumet, totuşi, să fac o astfel de evaluare, din perspectiva uneia ce nu s-a implicat în desfăşurarea activităţilor, limitându-se la rolul de simplu observator. Aşadar, haideţi să vedem care ar fi „bilele albe” şi „bilele negre” ce pot fi acordate acestei ediţii a V-a a festivalului.
O apreciere pozitivă merită organizatorii, pentru participarea atât de numeroasă la concursuri: 197 de concurenţi înscrişi numai la secţiuneile de creaţie literară: „Epigramă” (epigramiştii din judeţul Alba nu au participat) „Proză scurtă”, „Parodie”, „Volum”, la care se adaugă cei înscrişi la secţiunile de „Caricatură” şi Fotografie”. Mai mult decât atât, trebuie să menţionăm concurenţi, la diferite secţiuni, din Canada, Franţa, Irlanda, Brazilia etc. Din păcate, tema dată epigramiştilor, „Vară, vară, primăvară”, nu a fost una prea incitantă pentru aceştia, drept dovadă că nici nu s-a putut acorda premiul I. Prin urmare, au apărut discuţii cu privire la calitatea epigramelor premiate. Pentru edificarea dumneavoastră, redau epigramele lui Florin Rotaru, din Buzău, care a obţinut premiul II: „Feerie” – „E primăvară, simt în piept căldura,/ De încă-o iarnă cruntă am scăpat,/ Sunt fericit, am timp s-admir natura,/ Că de trei zile sunt concediat!” şi „Caniculă” – „E vară, este cald ca în infern,/ Vin zile lungi ce ne-or asfixia,/ Se fac eforturi mari pe la guvern,/ În încercarea de-a ni le scurta.” Mie, personal, mi se par OK, dar unora nu li-au părut la fel. Crezând că aceste critici vin din rândurile epigramiştilor albaiulieni, aceştia au fost provocaţi, ad-hoc, să compună şi ei epigrame la această temă. Cel ce a ridicat mănuşa la această provocare a fost colegul nostru Ioan Hănţulescu, membru al recent înfiinţatului Club de epigramă şi umor „Eugen Handelsmann”, sigur cel mai tânăr club de acest gen din ţară (dar care are la conducere epigramişti cu experienţă, care au luat nenumărate premii la diferite competiţii de acest gen, precum Ioan Filimon şi Dorel Lazăr). Colegul nostru a reuşit performanţa (apreciabilă) de a realiza două epigrame la tema dată, în câteva minute. Şi chiar dacă nu au calitatea celor premiate, ele ar fi trecut de etapele de selecţie, după cum a afirmat doamna prof.dr. Elis Râpeanu (care a încrucişat şi dânsa, personal, cu colegul nostru, „floreta epigramatică”, unii afirmând chiar că a fost „touche” de două ori!). Creaţiile colegului nostru, la tema dată, sunt următoarele: „La muncă!” – „Vară, vară, primăvară,/ Hai, români, la muncă iară,/ C-o vom duce bine-n ţară,/ Dacă vom munci… pe-afară!” şi „Caniculă” – „Vremea e caniculară,/ Şi la meteo văd iară/ Cum că primăvara-i vară,/ Căci prezentatoarea-i… goală!” Desigur, s-a „beligerat” epigramatic timp de două zile, la „ostilităţi” participând şi fiind apreciaţi şi alţi epigramişti albaiulieni, precum Dorel Lazăr, peşedintele Clubului „Eugen Handelsmann” şi vicepreşedintele său, Ioan Filimon, dar mai cu seamă veteranul Dragomir Vlonga, care a făcut o figură foarte frumoasă şi a ţinut piept cu curaj asaltului experimentaţilor epigramişti veniţi din 10 judeţe ale ţării şi din Republica Moldova, precum Ioan Diviza, Ion Bâlici, Vasile Larco, Alexandru Oltean, Mihai Sălcuţan ş.a. Drept urmare, în încheiere, membrii Clubului „Eugen Handelsmann” au fost felicitaţi şi încurajaţi de către toţi cei prezenţi. Dovada apecierii de care s-au bucurat albaiulienii a fost făcută şi prin faptul că marele umorist clujean Cornel Udrea „s-a lipit” la masa albaiuleinilor, declarându-se membru simpatizant al Clubului „Eugen Handelsmann”, alături de prof.univ.dr. Dorel Găină, un maestru desăvârşit al artelor vizuale. Apropo, festivalul coincide cu sărbătorirea zilei de naştere a preşedintelui clubului albaiulian, colegul nostru Dorel Lazăr, prilej cu care i s-a urat „La mulţi ani!”, urări la care le alăturăm şi noi, pe ale noastre. Un succes nebun a înregistrat celebrul umorist constănţean Ananie Gagniuc (care s-a recomandar „Radu Mazăre în travesti”), graţie unui reportaj în versuri, realizat din zona fierbinte a duelurilor epigramatice. O deosebită apreciere merită proiectul cultural al lui Nicolae Ioniţă, intitulat „Personalităţi din istoria Albei în grafica mondială”, proiect unic în ţară, materializat printr-un volum editat şi finanţat de Consiliul Judeţean Alba. După cum ne-a mărturisit autorul, vor urma proiecte similare şi în alte mari localităţi ale ţării, dar trebuie consemnat faptul că acesta, de la Alba Iulia, este primul realizat în România!
De acum, însă, trebuie să trec la „bilele negre”, pornind chiar de la acest volum, în care s-a făcut o eroare. Numele autorilor caricaturilor nu figurează alături de acestea, ci doar pe o listă la sfârşitul volumului, unii dintre autori nici măcar neregăsindu-se, cum este cazul lui Leonte Năstase! Prezentarea doamnei Elena Anghel – Coman a fost impecabilă, ca de fiecare dată, şi ideea ei de a-i disciplina pe cei prezenţi cu ajutorul unui clopoţel a fost inspirată, dar, sincer, doamna Elena este prea serioasă, prea profundă şi prea sensibilă pentru un festival de umor, care are asperităţi şi zone contondente specifice, deci are nevoie şi de o altă abordare, ceva mai relaxată… O „bilă neagră” merită şi membrii Clubului „Eugen Handelsmann”, care nu au comunicat prea bine între ei, mulţi dintre aceştia lipsind nejustificat, deşi în program figura o întâlnire a acestora cu publicul şi cu oaspeţii. Trebuie să mai menţionăm faptul că de undeva (nu se ştie prea bine de unde) s-a propagat ideea că albaiulienii nu au voie la masă (că bugetul festivalului nu permite), aşa că în prima zi aceştia au stat într-un separeu alăturat, ca nişte rude sărace. Propun, aşadar, ca la ediţia viitoare albaiulienii să fie informaţi din timp, ca să poată să-şi achite contravaloarea mesei, deoarece, stimaţi organizatori, acolo, la masă, se produc duelurile epigramatice, care fac deliciul festivalurilor de acest gen, şi care, ulterior, sunt publicate în revistele din întreaga ţară, circulă pe site-uri etc. Şi, în încheiere, ultima „bilă neagră” se cuvine scriitorilor din cadrul Filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România, care nu au onorat cu prezenţa lor manifestarea, deşi au acordat şi un premiu, iar preşedintele acestora a fost membru al juriului ce a deliberat asupra câştigătorilor. Singurul care a catadicsit să facă act de prezenţă a fost scriitorul Cornel Nistea, la evenimentul de la Sala Unirii. Dar, pe ansamblu, manifestarea a fost foarte reuşită. Deci… „de tot râsul”, după cum se cuvenea. În acest context, redau altă epigramă relizată la faţa locului (în Sala Unirii), de colegul nostru, Ioan Hănţulescu, în grai autohton, ardelenesc: „Privind la voi, din panoplie,/ Strămoşii mei aşe mi-or zâs,/ Că n-or murit în bătălie:/ Or sucombat aci, de râs…”
M.C.C.
[nggallery id=1889]

Actualitate
Noutăți în trafic: Poliția testează o aplicație prin care află rapid ce mașină are RCA sau nu
Noutăți în trafic: Poliția testează o aplicație prin care află rapid ce mașină are RCA sau nu
Mădălin Roșu, președintele Biroului Asigurătorilor Auto (BAAR), a declarat în cursul zilei de luni, 23 mai, că Poliția Română testează în prezent o aplicație de mobil prin care ar putea fotografia și filma numerele de înmatriculare și ar putea afla, în câteva fracțiuni de secundă, conectându-se la baza de date AIDA cu polițele RCA, dacă o mașină este asigurată sau nu. Se estimează că folosirea aplicației va deveni operațională în acest an.
Poliţia a încercat deja aplicaţia din perspectiva fotografierii numărului de înmatriculare.
Preşedintele BAAR a oferit amănunte despre etapa testării acestei aplicaţii de către Poliţia Română, la cererea HotNews.ro.
„Aplicaţia a fost deja testată din perspectiva fotografierii numărului de înmatriculare. În câteva fracţiuni de secundă aplicaţia interoghează baza de date AIDA şi întoarce răspunsul dacă maşina este e asigurată sau nu.
Apoi poliţistul poate lua decizia să oprească maşina şi să verifice dacă într-adevăr are sau nu asigurare, pentru că se pot întâmpla cazuri în care maşina are asigurare, dar e făcută pe seria de şasiu – e în vederea înmatriculării – şi atunci numnărul de înamtriculare nu figurează, ci figurează şasiul. Se va rezolva în timp şi acest aspect.
Se lucrează în prezent şi la capacitatea de a filma a aplicaţiei. În momentul de faţă aplicaţia permite căutarea doar după fotografie. Acum se lucrează la testarea unei variante video, adică în timp ce poliţistul circulă cu maşina şi filmează, aplicaţia vede numărul şi semnalează dacă e asigurată sau nu.”, a comunicat luni pentru HotNews.ro Mădălin Roşu, preşedintele BAAR.
Preşedintele BAAR a mai adăugat că aplicaţia în sine este interconectată cu baza de date AIDA şi va fi disponibilă exclusiv pentru Poliţie.
„Aplicaţia va fi pusă pe aparate speciale, securizate ale Poliţiei, deci nu va fi la liber pentru toată lumea. Vom încerca să ducem aplicaţia mai departe, poate reusim să o integrăm cu camerele de CNAIR, să interconectăm cu sistemele radar.
Partea de fotografie funcţionează şi a şi fost testată de câteva misiuni ale unor echipaje de Poliţie în ţară. La partea video încă se lucrează. Anul acesta estimăm că se va da drumul la aplicaţie”, a mai adăugat preşedintele BAAR.
Sursa: adevarul.ro
Actualitate
OMS nu consideră că este nevoie de vaccin împotriva variolei maimuței
OMS nu consideră că este nevoie de vaccin împotriva variolei maimuței
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) nu crede că apariţia variolei maimuţelor în Europa şi America de Nord necesită vaccinări în masă ca măsură precum o bună igienă iar comportamentul sexual sigur va ajuta la controlul răspândirii acestuia, potrivit unui oficial, scrie Reuters.
Într-un interviu pentru Reuters, Richard Pebody, care conduce echipa care se ocupă de agenţi patogeni cu ameninţare ridicată din cadrul OMS Europa, a spus că rezervele de vaccinuri sunt relativ limitate, informează News.ro.
Măsurile imediate pentru controlarea focarului sunt depistarea contactului şi izolarea, a spus el, observând că nu este un virus care se răspândeşte foarte uşor şi nici nu a provocat până acum boli grave. „Nu ne aflăm în situaţia în care să trecem la răspândirea vaccinării populaţiilor”, a afirmat oficialul.
Comentariile sale au venit ca urmare a anunţului Centrului pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor din SUA că este în curs de a elibera unele doze de vaccin Jynneos pentru utilizare în cazurile de variola maimuţelor.
Autorităţile de sănătate publică din Europa şi America de Nord investighează peste 100 de cazuri suspecte şi confirmate de infecţie virală în cel mai grav focar de virus din afara Africii. Pe acest continent este endemic de zeci de ani.
Oamenii de ştiinţă spun că nu sunt clar ce provoacă focarul şi încearcă să înţeleagă originea cazurilor şi dacă virusul a schimbat ceva. Nu există nicio dovadă că virusul a suferit mutaţii, a declarat luni un director executiv al agenţiei ONU.
Multe – dar nu toate – dintre persoanele care au fost diagnosticate cu variola maimuţelor au fost bărbaţi care au întreţinut relaţii sexuale cu bărbaţi.
Actualitate
Când se va redeschide circulația pe Transalpina: Anunțul autorităților
Când se va redeschide circulația pe Transalpina: Anunțul autorităților
Circulaţia pe Transalpina şi Transfăgărăşan se redeschide de obicei la sfârşitul lunii iunie, dar lucrările de deszăpezire au început în acest an mult mai devreme.
„Cu toate că normativul care reglementează circulaţie pe cele două două drumuri turistice, Transalpina şi Transfăgărăşan, menţionează că circulaţia se va redeschide cu sfârşitul lunii iunie, noi facem eforturi susţinute pentru a încerca redeschiderea circulaţiei cu data de 1 iunie. O să putem face în acest fel o bucurie copiilor de ziua lor. Încă mai este zăpadă, dar se lucrează la foc continuu cu autofreze şi încărcătoare frontale”, a transmis Cristi Tudor, reprezentant al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova, scrie adevarul.ro.
Muncitorii de la Drumurile Naţionale au început, de câteva zile, montarea indicatoarelor rutiere pe tronsonul de pe Transalpina închis circulaţiei, cuprins între Obârşia Lotrului şi Rânca. Acestea au fost demontate la începutul sezonului rece, pentru a nu fi doborâte de zăpezile care cad în cantități mari în fiecare an.
„O parte sunt date jos pe parioada iernii, iar altele se desfac şi sunt lăsate în partea inferioară a ţevii pentur a nu fi rupte de viscol. Acum se repun pe poziţii. Unele sunt îngropate în zăpadă şi trebuie găsite. Este vorba de câteva zeci de indicatoare rutiere, deoarece sunt multe zone cu viraje periculoase“, a spus Cristi Tudor, reprezentant al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova.
O comisie compusă din reprezentanţi de Drumurile Naţionale şi Poliţia Rutieră urmează să stabilească dacă se poate relua circulaţia pe sectorul de drum.
„Comisia formată din reprezentanţi de la Drumurile Naţionale şi de la Poliţia Rutieră va stabili dacă sunt întrunite toate condiţiile de siguranţă pentru a se circula pe cea mai înaltă zonă de pe Transalpina“, a precizat Cristi Tudor.
Sursa: antena3, playtech.ro
-
Ştirea zileiacum 23 de ore
ACCIDENT tragic la o firmă din Alba: Un muncitor srilankez a DECEDAT după ce o remorcă pe care o repara a căzut peste el. Bărbatul era în ziua lui liberă
-
Ştirea zileiacum 16 ore
FOTO| Admis cu 9,97 la Colegiul Militar din Alba Iulia, elevul fruntaș Flavius Taflan își reconfirmă statutul de elev de excepție: Premii la olimpiada de franceză și engleză
-
Curier Județeanacum 22 de ore
28-29 mai. Prima ediție a Festivalului Plutăritului la Ciugud: Una dintre cele mai vechi îndeletniciri a populației din Bazinul Râului Mureș. Programul evenimentului
-
Actualitateacum 15 ore
Noi măsuri sociale pentru români: Ratele la bănci vor fi amânate, salariile bugetarilor, majorate și pensionarii vor primi bani în plus
-
Actualitateacum 18 ore
FOTO VIDEO| Serbarea Narciselor de la Negrileasa 2022: Mii de oameni s-au bucurat de muzică, mâncare tradițională și parfumul vestitelor flori, într-un colț de Rai din Apuseni
-
Sportacum 24 de ore
FOTO: Ocnamureșeanul Gianni Crețu, performanță de excepție: a câștigat Liga Campionilor!
-
Sportacum 24 de ore
Liga a 4-a, etapa a 28-a, Viitorul Sântimbru și CIL Blaj continuă cursa pentru locul trei
-
Sportacum 24 de ore
FOTO, VIDEO: Andrei Rațiu, fundașul din Alba, primul gol pentru Huesca SD, în Segunda División
-
Curier Județeanacum 23 de ore
Articole de unică folosință și produse de curățenie pentru SJU Alba Iulia: Licitația de peste 920.000 de lei, lansată în SEAP
-
Politică Administrațieacum 18 ore
COMUNICAT DE PRESĂ| Beniamin Todosiu, deputat USR: „USR continuă lupta!”
-
Curier Județeanacum 17 ore
Bugetare participativă la Aiud: Cum funcționează, cine poate trimite propuneri și câte proiecte vor fi finanțate
-
Ştirea zileiacum 24 de ore
23 mai 2022, COVID-19 în Alba. 2 noi infectări și niciun deces, în ultimele 24 de ore, în județ