Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Sport

FOTO: Extrema Regan Hood Scott (USA), transferată de Volei Alba Blaj

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Volei Alba Blaj, campioana României, a reușit un transfer important în perspectiva luptei pentru titlu, înregimentând-o pe experimentata extremă Regan Hood Scott, fostă componentă a naționalei SUA.

Jucătoarea a evoluat ultima dată în Grecia, la Olympiacos Pireu, fiind la a doua aventură în România după ce a mai jucat la Dinamo București (2012-2013). Voleibalista în vârstă de 37 de ani (născută în 10 august 1983) are înălțimea de 1,88 metri și deja s-a alăturat lotului condus de antrenorul Darko Zakoc.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Nou-venita la formația din “Mica Romă” are numeroase “aventuri” voleibalistice în carieră, în SUA, Spania, Olanda, Franța, Azerbaidjan, Turcia, Porto Rico, Polonia, Indonezia, Italia sau Grecia, devenind un veritabil “globe trotter”, cu campionate disputate în 12 țări. În CV-ul americancei figurează cluburile Lousiana Lady Tigers (2001–2005) – SUA, Ícaro Palma (2005–2006) – Spania, DOK Dwingeloo (2006–2007) – Olanda, CV Albacete (2007–2008) – Spania,  Terville Florange (2008–2009) și ASPTT Mulhouse (2009–2011) – Franța, VC Baku (2011–2012) – Azerbaidjan, Dinamo București (2012–2013), İller Bankası (2013–2015) – Turcia, Criollas de Caguas (2015–2015) – Porto Rico, Sarıyer Belediyespor (2015–2016) – Turcia, MKS Dąbrowa Górnicza (2016–2016) – Polonia, Jakarta Pertamina Energi (2017–2017) – Indonezia, Samsun Anakent (2017–2018) – Turcia, Pallavolo Scandicci (2018–2018) – Italia, Olympiacos Pireu (2019–2020) – Grecia.

*Debutul, împotriva fostei echipe!

În acest an, Volei Alba Blaj își propune să curerească trei trofee: campionatul, Cupa României și Challenge Cup. Primul meci din 2021 va fi în Divizia A1, vineri, 22 ianuarie, de la ora 15.00, în Sala “Timotei Cipariu”, cu Dinamo București, joc în care se va consemna debutul voleibalistei Regan Hood Scott, practic împotriva fostei echipe.

Și returul Diviziei A1 se va disputa tot sub formă de turnee, care înlocuiesc etapele săptămânale, la fel ca în prima parte a sezonului. Conform țintarului returului, meciurile sunt programate în cadrul a șase turnee, în perioada 22 ianuarie – 4 aprilie 2021. Situație similară cu toamna, echipa din “Mica Romă” fiind gazdă a două turnee (22-24 ianuarie, respectiv 5-7 februarie), urmând să mai evolueze la Pitești (6-8 martie), Tg. Mureș (19-21 martie) și Bacău (2-4 aprilie). Cupa României este prevăzută la Cluj-Napoca, între 17 și 21 februarie.

De asemenea, Volei Alba Blaj și-a aflat oponentele din semifinalele Cupei Challenge, formația din „Mica Romă” urmând să se dueleze cu MCM Kaposvar (Ungaria), THY Istanbul și Sistem9 Yesilyurt Istanbul (Turcia) pentru trofeul celei de-a treia întreceri continentale. Rămasă singura reprezentantă a României în întrecerile continentale, atât la feminin cât și la masculin, Volei Alba Blaj va întâlni MCM Kaposvar (Ungaria), iar în celălalt joc se vor înfrunta THY Istanbul și Sistem9 Yesilyurt Istanbul. Pe hârtie, în actuala configurație, Volei Alba Blaj ar trebui să dispute semifinalele, în 24 februarie și 3 martie, primul meci acasă, în Sala „Transilvania” din Sibiu, cu MCM Kaposvar, iar finala, tot în dublu act, tot în luna martie, cu una dintre cele două grupări din capitala Turciei. Pe de altă parte, pentru securitate, e posibil ca CEV să decidă ca întrecerea să se încheie sub formă de turneu (ar fi numai trei jocuri în loc de șase).

*50.000 de euro, premiu pentru trofeul Challenge Cup

Federația Europeană de Volei a anunțat că a acordat un premiu total de peste 800.000 de euro pentru echipele care ajung în sferturile de finală, semifinale și finale ale Cupei CEV și Challenge Cup. Consiliul de administrație al CEV a aprobat această alocare financiară într-un alt efort depus pentru a sprijini cluburile care concurează în ediția 2021 a Cupelor Europene – sub rezerva respectării măsurilor stricte de igienă pentru a reduce răspândirea noului coronavirus. Cu un premiu record de peste 4,8 milioane de euro disponibil în Liga Campionilor, potul global pentru actuala ediție se ridică la 5,6 milioane de euro, o alocare fără precedent. La fel ca în Champions League, eventualii câștigători ai Cupei CEV vor primi 80.000 de euro, iar învinșii vor încasa 60.000 de euro, respectiv 30.000 de euro. Cele patru echipe care vor ajunge în sferturile de finală, vor primi câte 15.000 de euro. Aceste cifre reprezintă o sumă totală de 260.000 de euro pentru fiecare categorie, masculin și feminin. Trecând la Challenge Cup, cei care obțin titlul vor primi 50.000 de euro. Medaliații de argint și cei care au terminat pe locul al treilea vor primi 30.000 de euro, respectiv 15.000 de euro, învingătorii sferturilor de finală având asigurată suma de 10.000 de euro, rezultând un total de 150.000 de euro, atât pentru bărbați, cât și pentru femei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

În Vinerea Mare, etapă în cel de-al 3-lea eșalon | Vezi programul conjudețenelor

Dan HENEGAR

Publicat

în

În Vinerea Mare, 3 mai, de la ora 18.00, se dispută o nouă etapă în eșalonul terț, două dintre conjudețene evoluând acasă (CSU Alba Iulia și Industria Galda de Jos), iar celelalte două pe terenuri străine (CSM Unirea Alba Iulia și Metalurgistul Cugir). *CS Universitar Alba Iulia (locul 4, 34 de puncte) – ACS Mediaș […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea