Ştirea zilei

FOTO| Drama unei familii din Apuseni. Un băiat de 10 ani şi-a construit o căsuţă în miniatură, sperând că va avea o locuinţă nouă

Ioana Oprean

Publicat

în

Familia Belei locuieşte în satul Făgetu, comuna Poiana Vadului, în Munţii Apuseni. Sunt trei copii şi doi soţi care îşi duc cu greu existenţa.

Petrecerea Divorțaților

Locuinţa veche în care stau s-a prăbuşit parţial, iar cea nouă nu poate fi terminată pentru că nu există resursele financiare necesare. Recent, familia a fost vizitată de persoane care au ajutat cu ce au putut pentru a trece mai uşor de această perioadă.

O familie din comuna Poiana Vadului, care trăieşte doar din veniturile tatălui obţinute din vânzarea de linguri de lemn, vâsc şi crenguţe de brad, are nevoie de ajutor pentru a se muta într-o altă locuinţă.

”Le-am dus hrană, îmbrăcăminte şi încălţăminte, alături de surprize dulci pentru cei 3 îngeraşi ai familiei: Ovidiu, Madiana şi Bianca (10, 6 şi 5 ani). Familia are nevoie de ajutor pentru a se putea muta din spaţiul insalubru în care locuieşte după ce casa cea veche s-a dărâmat. Băieţelul familiei în dorinţa lui de a avea o casă a familiei a construit una în miniatură din ce a găsit prin gospodărie!

Casa «cea nouă» are nevoie de materiale de construcţie pentru a putea fi locuibilă! Cine are posibilitatea şi bunăvoinţa să ajute această familie neajutorată, poate s-o facă la adresa: fam. Belei – Poiana Vadului, sat Făget, nr. 154, jud. Alba. Tatăl este plecat în ţară să vândă vâsc şi crenguţe cu conuri de brad, pentru a-şi asigura «traiul familiei»! Poate fi contactat la tel. 0746/856456!”, a transmis Emil Crişan, din Abrud, care a mers cu ajutoare la familia din Poiana Vadului.

Copiii nu primesc alocaţia complementară pentru că tatăl lor a fost amendat de mai multe ori pentru că-şi vindea ”marfa” pe un trotuar din Arad şi familia are astfel datorii la bugetul local.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Cătunele din Râmeț, legate de civilizație prin Transapuseana, printr-o investiție de 20 de milioane de lei: „Când ni s-a spus că se va asfalta, nu am crezut”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cătunele din Râmeț, legate de civilizație prin Transapuseana, printr-o investiție de 20 de milioane de lei: „Când ni s-a spus că se va asfalta, nu am crezut” La mijlocul lunii septembrie 2026, a avut loc recepția lucrărilor de modernizare a drumurilor care „leagă de civilizație” cătunele Valea Inzelului, Valea Poieni și Valea Uzei. La mai […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Foto | Albaiulianul Aurel Mărginean, sărbătorit la împlinirea vârstei de 100 de ani: „Respect și emoție”

Ioana Oprean

Publicat

în

Albaiulianul Aurel Mărginean, sărbătorit la împlinirea vârstei de 100 de ani: „Respect și emoție” O vârstă rară, un destin plin de amintiri și un moment de sărbătoare pentru întreaga comunitate. Albaiulianul Aurel Mărginean a împlinit 100 de ani, marcând un secol de viață, de bucurii, încercări și oameni dragi care i-au fost alături de-a lungul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Incendiu la Ocna Mureș: O locuință a fost cuprinsă de flăcări

Bogdan Ilea

Publicat

în

Incendiu la Ocna Mureș: O locuință a fost cuprinsă de flăcări Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în orasul Ocna Mures, str. Infratirii. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un incendiu izbucnit la o locuință. Forțele alocate: 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 echipaj de prim ajutor, […]

Citește mai mult