Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Cultură Educație

FOTO: “Dor de Eminescu” la Colegiul Naţional David Prodan Cugir

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

„Şi dacă ramuri bat în geam

Şi se cutremur plopii

E ca în minte să te am

Şi-ncet să te apropii”

 

Eminescu comemorare Colegiul David Prodan Cugir (18)Pe aceste versuri au încercat, ca în fiecare an, dascălii şi elevii de la Colegiul Naţional „David Prodan” Cugir, să şi-l „apropie” pe cel care a fost geniul poeziei româneşti – Mihai Eminescu.

Manifestarea intitulată „Dor de Eminescu” a debutat cu in concurs de interpretare critică, pornind de la poezia eminesciană „Glossă”.

Unsprezece elevi din clasele a IXa – a XIa au îmbinat talent, emoţie şi creativitate, juriul urmând să premieze cele mai reuşite lucrări.

Partea a doua a activităţii a fost deschisă emoţionant de cuvântul directorului colegiului, prof. Ionela Cozmescu, care a mulţumit elevilor pentru interesul incă viu şi pasiunea de a se apleca asupra operei eminesciene.

Această pasiune s-a reflectat într-un moment minunat de recitare de poezie în limbile română, franceză, engleză, germană, rusă şi spaniolă, susţinut de 11 elevi ai colegiului – Banu Ioana – „Când amintirile” (lb. română), Presecan Laurenţiu – „Sonet I” (lb. română), Nergheş Emanuela – „Atât de fragedă” (lb. română), Banu Ioana „Atât de fragedă”(lb. franceză), Presecan Laurenţiu – „Sara pe deal” (lb. engleză), Novac Ioana – „Sara pe deal” (lb.germană), Bota Georgiana – „Dorinţa” (lb.germană), Şandru Damaris – „Lacul” (lb.spaniolă), Florea Cătălin – „Criticilor mei…”(lb.română), Arion Andreea –„Sonet I” (lb.franceză), Gherman Tatiana –„Lacul” (lb.română) şi Florea Cătălin – „Lacul” (lb.rusă). Cercul de chitară „Aprentis” , condus de prof. Călin Furdui a pus pe muzică versurile poeziei „Sara pe deal”în interpretarea elevei Bărbânţă Alexandra.

Profesorul documentarist Tatiana Ungurianu a prezentat o expoziţie de carte „Eminescu” precum şi un material PowerPoint care a punctat viaţa şi opera marelui poet. Iar pentru că poezia „Glossă” a fost cea de la care concursul de interpretare critică a plecat, Cercul de chitară a transpus-o şi  în cântec.

Momentul s-a încheiat cu premierea elevilor participanţi la concursul de interpretare critică.

Un premiul special de eseistică a fost acordat elevei Paşcanu Larisa – clasa a Xa C, Premiul întâi – Jibotean Francesca XC, premiul al doilea Teba Theodora XA , premiul al treilea – Zinca Adrian XIC şi trei menţiuni – Enescu ana-Maria IXC, David Mihai XA şi Ilca Raluca XA.

Acţiunea a fost găzduită de Centrul de Documentare şi Informare a colegiului şi coordonată de prof. Adriana Copăceanu, prof. Alina Moldovan, prof. Ionela Cozmescu, prof. Maria-Cristina Pătroescu, prof. Anca Alisie şi prof. documentarist Tatiana Ungurianu.

Doamna director, prof. Ionela Cozmescu a subliniat la finalul activităţii că este un lucru minunat faptul că poezia eminesciană încă ne mai emoţionează şi este cea care reuşeşte să ne treacă prin toate stările sufleteşti.

(C.P.)

[nggallery id=1512]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

24 aprilie: Începe vernisajul „Materie și Icoană” la Muzeul Municipal „Ioan Raica”. Ateliere de pictare a icoanelor pentru elevi

Bogdan Ilea

Publicat

în

24 aprilie: Începe vernisajul „Materie și Icoană” la Muzeul Municipal „Ioan Raica”. Ateliere de pictare a icoanelor pentru elevi Din data de 24 aprilie până în 15 mai, sebeșenii dornici vor putea participa la vernisajul „Materie și Icoană”, organizat la Muzeul Municipal „Ioan Raica.” Se vor realiza mai multe ateliere pentru învățarea elevilor vechea tehnică […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea