FOTO: Domnul Tic, Laura și Andrei – vizitatori pe tandem, în Cetatea Alba Carolina: ”Există locuri din care pleci mai bogat, iar Alba Iulia e unul din el”
”800 de kilometri am pedalat până la Alba Iulia. A meritat! Am găsit aici splendoarea unei cetăți, itinerarii care poartă drumețul prin istoria ”celeilalte capitale a României”, un oraș bucuros să primească bicicliști, dar mai ales, am găsit oameni cu povești pe care le-am luat cu noi mai departe. Am ajuns obosiți de la atâta drum, făcuți leoarcă de ploaie și flămânzi, însă la voi s-a găsit un locușor și pentru noi, cu tot cu cățel. Ne-am tras sufletul, ne-am întremat nițel, ba chiar gazdele noastre nu ne-au lăsat să plecăm fără să ne pună și două sandvișuri calde la pachet. Există locuri din care pleci mai bogat, iar Alba Iulia e unul din el” ne-au spus Laura și Andrei, doi tineri care au pornit să viziteze România deplasându-se pe o bicicletă tandem.
În aventura lor nu au plecat singuri, mai au un pasager, pe Domnul Tic – cățelușul Laurei. El este deja faimos, personaj principal al unor cărți scrise de stăpâna sa, foarte admirat ”live” sau pe Faceebook.
Ajunși pe meleagurile noastre, cei trei au fost găzduiți peste noapte la Cugir, iar după ce au vizitat Alba Iulia au ”dat o tură” și prin Blaj. Amănunte despre călătoria lor puteți citi zilnic pe siteul pedandem.ro, dedicat proiectului care se va finaliza cu încă o carte ce va promova România cu locurile ei minunate și oameni frumoși, prietenoși, ospitalieri.
Tot pe site, protagoniștii acestei inedite povești, ce se va desfășura pe o perioadă de 30 de zile se prezintă: ”Matematica noastră este simplă. Doi tineri și un cățel. Dacă e să ne numărăm pe rând: Andrei e cârmaciul tandemului, iar când nu dă la pedale este masterand și fotograf, Laura e vâslașul, iar când nu-i călare pe șa scrie cărți despre iubire și este bonă de căței, iar Tic, chiulangiul tandemului, boierul din coșul bicicletei, e un cățel de patru ani, bogat în pietre, călătorii și gropi”.
*”Tic este un câine profund fericit. E un plimbăreț și un nătăfleț, de ne e mai mare dragul să-l luăm cu noi peste tot. Merge în coșul bicicletei, merge cu noi pe motor, merge cu trenul, cu vaporul, cu căruța, cu mașina, cu autobuzul, cu feribotul, cu sania, cu skateboard-ul și cu placa de surf. E cel mai bun tovarăș de drum, personajul celor două jurnale de iubire care îi poartă numele: Domnul Tic. Este, deși nimeni nu i-a cerut asta, cățelul perfect. L-am fi iubit și dacă ar fi fost doar Tic, dar el e SuperTic și a făcut posibil atât de multe în trinomul nostru. Acum, iată, va locui o lună cu noi pe-un tandem. Pentru că-l vrem alături tot atât de mult pe cât vrea și el (la orice oră, zi ori noapte) să ni se alăture. Se strecoară pe ușă, tropăie pe scări și bâțâie din picioare să-l zvârle careva în coșul bicicletei. Dacă se pleacă, atunci vine și el! Într-un fel foarte simplu îi datorăm atât de multe”.
*Andrei Melinte: ”Locuiesc in Konstanz, Germania, unde lucrez ca fotograf și îmi finalizez studiile de masterat în psihologie. Din ’91, anul în care m-am născut, a trebuit să aștept 13 ani ca să mă sui pentru întâia oară pe două roți. Era bicicleta bunicului, o „Dunărea”. De atunci m-am îndrăgostit și am încercat pedalatul în mai multe feluri: mountain biking-ul, datul pe BMX și de o vreme încoace m-am chitit pe touring-ul pe bicicletă. Să vezi peisaje și locuri în ritm de pedale este o cu totul altă trăire. E ca și cum ai citi o carte vs. a te uita la un film. Drumul curge, iar eu, după mii de kilometri pedalați, tot nu mi-am potolit curiozitatea să aflu răspunsul la întrebarea: ”Oare ce voi vedea după curba următoare?” Și atunci o cotesc la dreapta ori la stânga, scot aparatul și mă simt dintr-o dată cel mai bogat om de pe planetă”.
*Laura Baban: ”Eu sunt Laura și am trăit până acum 28 de ani și două cărți. Mi-am tocit coatele și creioanele pe băncile Facultății de Jurnalism, ca apoi să am tot felul de meserii: cartofor, chelner, administrator magazin online, autor de recenzii de cărți pentru copii ori specialist Social Media. Într-un târziu, mi-am dat seama că rostul meu e altul. Așa că mi-am dat demisia și-am fugit în lume. Islanda, Germania, Spania, Italia, Elveția, Franța și Norvegia sunt câteva locuri care mi-au hrănit pofta de drum. În unele dintre ele mi-am găsit și-o nouă meserie: bonă de căței. Am descoperit că-mi place să adun lumea în inimă și să cunosc oamenii în frumusețea locului în care îi găsesc. Să scriu despre ce văd, ce aud, ce miros. Să fac cuvintele să-și dea întâlnire cu oamenii. Să-i fac să simtă, să râdă, să viseze, să-și amintească, să vadă lumea prin ochii mei. Cu toate acestea aflându-le despre mine, mi-a fost lesne să sar în șaua tandemului și să plec cu ai mei doi în România, locul de care ne e cel mai dor și pe care simțim că nu-l cunoaștem pe îndelete. Așa că ne-am zis să vindecăm asta cu o nouă carte.
Vă invităm să-i insoțiți virtual în călătoria lor și să încercați să-i cunoașteți, dacă ajung în zona dumneavoastră. Chiat merită!
FOTO: Andrei Melinte; facebook, petandem.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Povestea unui albaiulian stabilit de peste 20 de ani în Cipru, vrea să se întoarcă definitiv acasă: „Când am ajuns aici, era ca în paradis! Dar știți cât am plătit curentul astă-vară?”
Povestea unui albaiulian stabilit de peste 20 de ani în Cipru, vrea să se întoarcă definitiv acasă: „Când am ajuns aici, era ca în paradis! Dar știți cât am plătit curentul astă-vară?” Albaiulianul Florin Jucan este unul dintre cei 30.000 de români din Cipru, locul în care formăm a treia cea mai mare comunitate de […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 2 zile
Sâmbătă, pe „Pielarul”, la Sebeș, CS Universitar Alba Iulia – Metalurgistul Cugir, un alt derby „de Alba”
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
10 octombrie: Se năștea la Alba Iulia Laura Stoica, una dintre cele mai bune voci ale rockului românesc. Artista ar fi împlinit astăzi 57 de ani
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
12 octombrie: Ziua mondială a artritei. Afecţiunile musculo-scheletale reprezintă aproximativ 60% dintre problemele de sănătate la locul de muncă
-
Actualitateacum 16 ore
12 octombrie, Ziua Mondială a Vederii. Peste 200 de milioane de oameni suferă de afecțiuni oftalmologice
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
11 octombrie – Ziua Școlii Ardelene. 270 de ani de la inaugurarea primelor școli cu predare în limba română din Transilvania
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
11 octombrie: Sfântul Apostol Filip, unul dintre cei șapte diaconi. Scotea demonii din oameni și învia morții