Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO: Defilarea cu torțe a cercetașilor – unul dintre cele mai apreciate momente ale serbărilor de la Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cercetașii au făcut senzație în această seară în Piața Cetății, defilarea cu torțe fiind unul dintre cele mai spectaculoase și apreciate momente ale programului organizat pentru sărbătorirea Zilei Naționale la Alba Iulia.

Cei aproape 400 de tineri, sosiți în orașul nostru, din toată țara, pentru a participa la tradiționalul festival ”Unitate și Prietenie”, organizat de Centrul Local ”Axente Sever” și ajuns în acest an la cea de-a 15-a ediție, s-au grupat în fața Casei de Cultură a Sindicatelor și au defilat, fiecare cu câte o torță aprinsă în mână, pe pietonala Mihai Viteazul până în Piața Cetății unde au asistat la focurile de artificii. Pe tot traseul au fost întâmpinați cu aplauze și cuvinte de apreciere de miile de participanți veniți special să sărbătorească marele eveniment chiar în Orașul Unirii.

Defilarea cu torțe este și unul dintre momentele care anunță sfârșitul festivalului cercetășesc. După patru zile în care și-au revăzut vechii prieteni, au cunoscut oameni noi și au participat la ateliere, jocuri și concursuri, au vizitat orașul și au descoperit ”secretele” Cetății, mâine cercetașii își vor spune ”La revedere” la ediția de anul viitor, cu o nouă tematică și noi provocări.

(N.R. O parte dintre imagini ne-au fost trimise de cercetașii de la Centrul Local ”Axeente Sever” din Alba Iulia cărora, pe această cale, le mulțumim)

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | INCENDIU de proporții la Strungari: Focul a cuprins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. Intervin peste 100 de persoane

Ziarul Unirea

Publicat

în

INCENDIU de proporții la Strungari: Focul a cuprins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. Intervin peste 100 de persoane Un incendiu de proporții a izbucnit marți în jurul orei 13.00, în localitatea Strungari. Focul a curpins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. La fața locului […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Studiu de fezabilitate pentru o nouă uzină metalurgică în Munții Apuseni: Procedură de achiziție lansată de Cupru Min Abrud

Ziarul Unirea

Publicat

în

Studiu de fezabilitate pentru o nouă uzină metalurgică în Munții Apuseni: Procedură de achiziție lansată de Cupru Min Abrud Compania Cupru Min Abrud organizează cerere de ofertă cu plic închis pentru achiziția „Studiu de fezabilitate pentru construcția unei uzine metalurgice”. Citește și: VIDEO | Ideea deschiderii unui nou combinat de prelucrare a cuprului în Alba, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Protest al grefierilor din Alba: Indignare după limitarea sporului pentru condiții de muncă grea și vătămătoare – „Fără muncă gratuită”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Protest al grefierilor din Alba: Indignare după limitarea sporului pentru condiții de muncă grea și vătămătoare – „Fără muncă gratuită” Grefierii din Alba au organizat o acțiune de protest, marți, 1 iulie 2025, în fața clădirii în care își desfășoară activitatea atât Curtea de Apel Alba Iulia cât și Instituția Prefectului-Județul Alba. Grefierii și-au exprimat […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea