Sport

FOTO: CSU Alba Iulia – Avântul Reghin 1-0 (1-0), gol Al. Giurgiu | Victorie pe „Cetate” și studenții au urcat pe podium!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSU Alba Iulia a câștigat disputa de pe “Cetate”, la limită, scor 1-0 (1-0), cu Avântul Reghin și a urcat pe treapta a 3-a a podiumului Seriei 9.

Golul lui Al. Giurgiu (32, din penalty) a adus toate punctele în chimirul studenților, care au o serie de 4 victorii în ultimele 5 dispute, impunându-se în ultimele două confruntări, în stil italian, din două penalty-uri, fără a primi gol.

Confruntarea, una săracă în faze de poartă, a fost controlată de amfitrioni, care puteau majora avantajul în actul secund la ocaziile lui Pîntea și Vasinc, în vreme ce vizitatorii s-au apropiat arareori de buturile lui Gal. Chiar dacă la limită, succesul universitarilor este justificat, după aspectul întâlnirii.

Ne bucurăm să fim pe podium și cred că puteam avea câteva puncte în plus. Trebuie să reglăm faptul că avem situații și le ratăm cu ușurință. Jocul de azi l-am controlat, adversarul nu și-a creat ocazii. E important succesul, fie și din penalty, unul clar, la prima vedere”, a spus Bruno Vienescu.

*1-0, MIN. 32: gol Al. GIURGIU, din penalty, după henț Bugnar la centrarea lui Val. Boldea, prima reușită în eșalonul terț pentru studenți

Actul secund este lipsit de ocazii în primele 20 de minute, Gal reținând șutul lui Potra (65). Vasinc (67) a trimis peste din 11 metri. Intervenție excelentă Bucin (71) la șutul lui Pîntea, iar Vasinc a șutat peste! Gazdele cer un nou penalty, tot pentru henț, la Suciu (77)

R. Popa (4) a trinis în bara dreaptă. Serebe (12) – șut în diagonală din poziție favorabilă. Asistență redusă, în jur de 250 de spectatori.

În formula gazdelor debutează apărătorul Badra Cisse (20 ani), ultimul nou-venit, fotbalistul din Coasta de Fildeș înlocuindu-l pe Niakate, suspendat, în defensivă.

CSU: Gal – Kilyen/ cpt, Cisse, R. Popa, Val. Boldea – M. Șerban (83, Kouadio), Al. Giurgiu – Pîntea (77, C. Anghel), Vasinc (77, Bucurică), Bidulescu (57, Gilyen) – Serebe (83, Todoran); rezerve Al. Șerban, Cunțan, Trifu, Ed. Vlad. Antrenor Bruno Vienescu.

Avântul: Bucin/ cpt – Bugnar, R. Suciu, S. Chirilă (46, P. Luca), M. Bucur – Panga, S. Luca, D. Dan, Potor (77, M. Pop) – Murar, Chirlejan (70, Al. Ghiță); rezerve Grosz, Sipoș, Bujor, Enescu, B. Csaba. Antrenor Vilmoș Stoica

Arbitri C. Iacob (Craiova), Petruța Iugulescu (Ploiești), Ramona Udrea (Tg. Jiu) Observatori L. Țiții (Sibiu), V. Szasz (Ormeniș)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Paul Păcurar nu mai este antrenor la LPS Sebeș | Bănci tehnice modificate la CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, participante în competițiile juvenile

Dan HENEGAR

Publicat

în

Paul Păcurar nu mai este antrenor la LPS Sebeș | Bănci tehnice modificate la CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, participante în competițiile juvenile Paul Păcurar nu  mai este antrenor la LPS Sebeș, unde a activat sezonul trecut la grupa Under 17, cu care a terminat sezonul pe locul secund, la fel ca echipa […]

Citește mai mult

Sport

Foto: Gabriel Cotoară, antrenor la Dacia Orăștie! La gruparea din Hunedoara, 11 jucători din Alba, Alin Șuteu – secund și jucător

Dan HENEGAR

Publicat

în

Gabriel Cotoară, antrenor la Dacia Orăștie! La gruparea din Hunedoara, 11 jucători din Alba, Alin Șuteu – secund și jucător Antrenorul Gabriel Cotoară (40 ani) a preluat, de curând, Dacia Orăștie, grupare care activează în Hunedoara, în cel de-al patrulea eșalon. Tehnicianul din Alba revine astfel în fotbalul amator din județul vecin, asta după rezultatele […]

Citește mai mult

Sport

Alba în SuperLigă: zlătneanul Andrei Mărginean, lider cu „câinii roșii” | Alexandru Vodă, în Giulești, la derby-ul etapei

Dan HENEGAR

Publicat

în

Alba în SuperLigă: zlătneanul Andrei Mărginean, lider cu „câinii roșii”, după etapa a șaptea FC Argeș, echipa pregătită de antrenorul aiudean Bogdan Andone, este în scădere de turație, cu a doua înfrângere consecutivă, 0-1 la Mioveni cu nou-promovata Sepsi Sfântu Gheorghe (covăsnenii au 6 întâlniri fără a pierde) și un singur punct în ultimele 3 […]

Citește mai mult