FOTO: CSU Alba Iulia – ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe, în semifinalele Cupei României 45-65 | Dezamăgire și obiectiv ratat
CSU Alba Iulia a ratat primul dintre trofeele visate, fiind învinsă net la Brașov de către rivala Sepsi Sf. Gheorghe, devenită un negru coșmar pentru echipa lui Miroslav Popov, ce a suferit al 7-lea eșec consecutiv în fața team-ului din Covasna, susținut de peste 800 de suporteri frenetici. Și e parcă interminabilă neputința CSU în a rupe blestemul jocurilor cu Sepsi!
CSU Alba Iulia şi ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe s-au duelat într-un meci incendiar, la Braşov, în prima semifinală a Cupei României la baschet feminin, adjudecată de echipa lui Zoran Mikes cu scorul 65-45 (19-15, 14-8, 11-12, 21-10)
Dezamăgitor rezultat al grupării albaiuliene, după o prestație modestă, pigmentată cu numeroase ratări de sub panou și momente de joc încâlcit, departe de pretenții. Sepsi a tranșat ferm soarta primei finaliste, trimițând acasă Alba, cu capul plecat.
*Copleșite de presiune
Studentele din Cetatea Marii Uniri au început timorat jocul decisiv, Miroslav Popov enervându-se pe prestație elevelor sale încă din primele minute. CSU a fost mereu condusă, cu excepția unui moment din sfertul inaugural, când s-a aflat în avantaj de un punct. A debutat și „speranța” Ny Hammonds, baschetbalista din USA a arătat clasă, dar și faptul că încă nu este conectată cu noile coechipiere, nou-venita nereușind să înscrie, având justificarea puținului timp petrecut la Alba Iulia (3 antrenamente), dar a furnizat 9 pase decisive (prima la acest capitol în statistica jocului).
*Ny Hammonds, zero puncte, CSU zero aruncări de… 3!
Presiunea întâlnirii, adăugată aceleia realizată de fanii adverși în tribună le-a copleșit pe Hadzovic și compania, care au căzut la începutul sfertului secund, când Sepsi s-a distanțat, ajungând să dețină un avantaj de 10 puncte, 33-23 la mijlocul semifinalei. Nici în partea secundă a connfruntării situația nu s-a schimbat, mai mai mult, CSU Alba Iulia a căzut iremediabil, suferind enorm. Sugestiv raportul reușitelor de la 3 puncte: CSU 0 din 9 încercări (un record negativ), Sepsi 5, din 9!
*800 de fani din Covasna!
Sepsi s-a simțit precum peștele în apă la Brașov, având suportul a peste 800 de suporteri fanatici, ce au colorat în „alb-verde” tribuna a doua, asistența fiind cifrată la 1500 de persoane. Fanii din Covasna au cântat neîncetat, rezultând o atmosferă sud-americană, cu confeti și suluri de hârtie aruncate din tribună la startul meciului. S-a intonat Imnul Național al României înaintea debutului, lipsind în schimb celebra manifestare a imnului secuiesc, tocmai pentru a nu se pune gaz pe foc. Sportivi, spectatorii din Sf. Gheorghe au avut un arsenal impresionat prin care au dominat net fondul sonor. Alba a avut numai 10 fani în tribună, în frunte cu rectorul Daniel Breaz.
Şase eşecuri consecutive adunase echipa lui Miroslav Popov înaintea reeditării finalei de anul trecut
Au marcat Swanta Dyer – 13 (și 12 recuperări, „double-double”), Branika Hazovic – 11, Adriene Webb – 8, Sonia Ursu – 6, Jelena Antic – 5, Jefimija Karakasevic – 2,
[nggallery id=1599]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Răzvan Burleanu, preșdintele Federației Române de Fotbal, și Mihai Stoichiță, directorul tehnic din cadrul FRF, vor fi prezenți în miercuri dimineață la inaugurarea bazei sportive moderne din cartierul Micești din Alba Iulia. Astfel, municipiul reședință de județ va beneficia de un teren sintetic mult așteptat de ani buni, într-o primă fază inaugurarea fiind estimată la […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 2 zile
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale