Sport

FOTO: CS Ocna Mureș – Metalurgistul Cugir 1-1 (1-1), în al doilea derby „de Alba”! Ocnamureșenii, o remiză cât o victorie

Dan HENEGAR

Publicat

în

CS Ocna Mureș a izbutit o remiză cât o victorie, în al doilea derby „de Alba” al turului, 1-1 (1-1) cu Metalurgistul Cugir, în condițiile în care este primul meci împotriva grupării de sub Drăgana în care nu a pierdut, precedentele 4 dueluri fiind eșecuri (anul trecut, în septembrie, un 1-5 drastic pe propriul teren).

Petrecerea Divorțaților

Asta dincolo de faptul că amfitrionii veneau după două insuccese, meciuri în care nu au marcat, iar cugirenii aveau două izbânzi la rând, între care una în derby „de Alba” de pe „Cetate”. Vizitatorii au dominat confruntarea, însă prestația nu a fost una care să epateze, iar Cugirul a pierdut două puncte în fața unui adversar ambițios, ce s-a bătut pentru orice metru de teren.

*0-1, MIN. 42: șut I. GROZAV, din 9 metri, după un corner și o reluare cu capul a lui Vlădia

*1-1, MIn. 45: CĂT. CREȚ, pătruns pe stânga, a driblat un adversar și a șutat în colțul lung, pentru prima reușită în „alb-albastru”

*Lucian Itu: „Sunt foarte dezamăgit”

„Sunt foarte dezamăgit, din toate punctele de vedere.  Pierdem puncte nepermis, cu echipe contra cărora nu ne așteptam. Nu am jucat ce ne-am dorit, le-am spus băieților că nu mai sunt echipe bune și echipe slabe. Dacă nu muncești, nu transpiri, nu ai cum să câștigi. Pe de altă parte, la fotbal mai trebuie să ai și noroc”, a declarat Lucian Itu, ce  nu a a contat pe  Șaucă și Tăban.

*Paul Ciucă:”Nu meritam să pierdem”

„Dacă trebuia ca astăzi una dintre echipe să piardă, cu siguranță nu noi eram aceea. Ei au avut posesia, au dominat teritorial, dar la ocazii mari a fost invers.Le-am spus jucătorilor mei că le stă în putere să răpună orice adversar, dar și să piardă, dacă nu au abordarea corectă de bărbați hotărâți să decidă prin evoluția lor soarta rezultatului din teren. Avem nevoie de încredere în forțele proprii, iar aceasta vine în urma rezultatelor pozitive. Sprijinul suporterilor a dat putere jucătorilor și prin evoluțiile viitoare dorim să îi facem să fie în continuare alături de noi„, a transmis Paul Ciucă, antrenor ce nu i-a avut la dispoziție pe Tegbo și Cioară, în vrem ce Guț și D. Lupșan nu au fost la capacitate 100 la sută.

Prima ocazie clară a actului secund i-a aparținut lui Nicula (61), însă a intervenit excelent portarul Ed. Mihai. Oaspeții domină teritorial, iar în teren a intrat și antrenorul Lucian Itu, la prima apariție stagională. D. Lupșan (88) a reluat cu capul, puțin peste transversală. Ultima ocazie a jocului i-a aparținut lui L. Itu (90+5), reluare cu capul peste transversală

Prima ocazie a jocului i-a aparținut lui Ceaca (13), scăpat simngur ce l-a lobat pe R. Opric, iar mingea a trecut pe lângă bara stângă. Replica a venit de la fâșnețul Cocan, în minutele 13 – a ratat reluarea din careul mic și 19 – când a tras peste de la 16 metri. Același Ceaca (37) a amenințat buturile lui R. Opric cu o reluare puțin alături, cu capul

În distribuția oaspeților  Selagea, fostul căpitan al Unirii Alba Iulia este titular, în primul unsprezece  fiind și tânărul Ciprian Andriuc (n. 2004), în vreme ce Tăban și Șaucă sunt în tribună, din motive medicale.

“Roș-albaștrii” abordează disputa cu un ascendent moral serios, în condițiile în care s-au impus în toate cele 4 jocuri din acești ani, respectiv 2-0 (0-0), în martie și 5-1 (4-1), în turul trecut, în urmă cu aproape un an, 26 septembrie 2020, la precedenta descindere la Ocna Mureș, în ediția 2018/ 2019 mai fiind un 2-0 (1-0) la Cugir și un 3-2 (1-1) în localitatea salină, ultimul, un derby nebun, cu două eliminări și trei goluri din penalty.

Echipe de start:

CS Ocna Mureş: Ed. Mihail – Cunțan (51, Pintilie), Haiduc, Cioplântă, Al. Kiraly – Socaciu/ cpt, Casian (61, Guț) – Căt. Creț, Frențiu (90+3, Coltor), Hetea (61, D. Lupșan) – Ceaca: rezerve An. Anghel, Ov. Truță, Neșan, Moise, Cl. Marcu.  Antrenor Paul Ciucă – principal, Romeo Arinar – secund

Metalurgistul Cugir: R. Opric – Al. Rus (73, L. Contra), Vlădia, I. Grozav, Vitinha – Cocan (78, Șuteu), Boldea, P. Păcurar (78, L. Itu), Andriuc (58, Nicula), Selagea (73, Udrea), M. Lupu; rezerve: Perjeriu, M. Neagu, Șt. Radu, S. Itu. Antrenor Lucian Itu – principal

Averstismente: Hetea (45), Haiduc (68)/ Vlădia (33), Al. Rus (47), I. Grozav (87)

Arbitri Cl. Ștef, Al. Cozma, An. Sîncrăian (Tg. Mureș) Observatori I. Szekely (Cluj-Napoca), Fl. Burlea (Făgăraș)

Foto: Lucian DANCIU


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-3 (0-3)! Coșmar pentru „roș-albaștri”! Vitinha: „Nu-și au rostul cuvintele!”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-3 (0-3), în etapa 13 din Liga 3! Coșmar pentru „roș-albaștri”, al doilea eșec la rând!!! Metalurgistul Cugir a suferit cea mai drastică înfrângere stagională în fața fanilor, 0-3 (0-3) cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii, după un prim act de coșmar al elevilor lui Vitinha. „A […]

Citește mai mult

Sport

Live video: Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-3, la pauză! în etapa a 13-a a Seriei 7 din Liga 3

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii, în etapa a 13-a a Seriei 7 din Liga 3, pe „Arena Cugir”   Metalurgistul Cugir (locul 8, 13 puncte) – CSC Ghiroda și Giarmata Vii (locul 6, 19 puncte, vineri, ora 14.00, „Arena Cugir” (în tur, 3-3). La pauză oaspeții conduc cu 3-0, goluri înscrise de […]

Citește mai mult

Sport

Bogdan Apostu, oficial CSM Unirea Alba Iulia, dorit de Gigi Becali la FCSB: Când vor avea loc negocierile decisive

Ioana Oprean

Publicat

în

Bogdan Apostu, oficial CSM Unirea Alba Iulia, dorit de Gigi Becali la FCSB: Când vor avea loc negocierile decisive Gigi Becali a pus ochii pe Bogdan Apostu, oficialul la CSM Unirea Alba Iulia, pe care îl dorește în funcția de manager general al FCSB. Cele două părți urmează să se întâlnească luni, 16 noiembrie 2026, […]

Citește mai mult