FOTO: CS Ocna Mureș – Gloria Bistrița 2-3 (1-1), în ultimul test | Sâmbăta viitoare, derby „de Alba” în Liga 3, cu CSM Unirea Alba Iulia
Pentru elevii antrenorului Dan Roman ultima repetiție amicală a fost cu Gloria Bistrița, liderul Seriei 10, condus de ex-uniristul Adrian Falub, un meci pierdut cu scorul de 2-3 (1-0), după ce gazdele au condus în două rânduri.
Socaci (39) a deschis scorul cu un șut superb sub transversală, însă vizitatorii au punctat rapid, restabilind egalitatea până la pauză (43, Gondiu). La fel s-au derulat evenimentele și la reluare, cu ocnamureșenii iarăși în avantaj prin reușita lui D. Ghiță (65), reluare din careu, și Gloria punctând imediat în minutele 72 (Yameogo) și 81 (Curtuiuș).
„Lanterna roșie” din Seria 9 are la dispoziție un efectiv restrâns, de doar 20 de jucători, exceptându-l pe antrenorul Dan Roman, ce poate intra în teren la nevoie. Asta întrucât Cioargă (autorul golului din Cupa României, în remiza de poveste de la Zlatna cu Universitatea Craiova) a plecat la Victoria Viișoara (Liga 4 Cluj), iar Al. Kiraly este accidentat și nu va reintra decât la toamnă.
În amicalele iernii, ocnamureșenii au înregistrat o victorie (2-1 cu Sănătatea Cluj), o remiză (1-1 cu Retezatul Hațeg) și 4 înfrângeri (0-8 cu „U” Cluj, 2-4 cu Arieșul Mihai Viteazu, 3-4 cu CFR Cluj 2, 2-3 cu Gloria Bistrița)
Sâmbătă, 11 martie, de la ora 15.00, „lanterna roșie” din Seria 9, are dispută cu CSM Unirea Alba Iulia, în etapa a 16-a din eșalonul terț.
CS Ocna Mureș: M. Țăranu – Haiduc, Cimpoieșu, Potra – R. Burcea, Al. Giurgiu, Socaci, B. Burcea, Căt. Creț – Ceaca. D. Ghiță: au mai intrat Fl. Stângă, D. Mic, Al. Țăranu, Bucșa, R. Pop, Toth, G. Goronea, Guț, Ad. Coman. Antrenor Dan Roman.
Foto: CS Ocna Mureș, Gloria Bistrița
Știri recente din categoria Sport
Bridge Apulum Alba Iulia, rezultate excelente în acest an! Cupa Unirii, important concurs internațional, în perioada 8-10 decembrie
În dreptul clubului Bridge Apulum Alba Iulia, în acest an s-au strâns rezultate excelente, o parte dintre acestea urmând să le prezentăm în cele ce urmează.
Cea mai importantă performanță a fost cucerirea medaliei de bronz în cadrul Campionatului Mondial disputat la Marrakech (Maroc). Echipa României a fost compusă din Bogdan Marina (căpitan), Marina Stegăroiu, Marius Robert Ioniță (toți Apulum Alba Iulia), Andreea Boboc (BC Iași), Geta Mihai și Radu Mihai (ambii Locomotiva București.
“Suntem mândri că jumătate din echipa României este formată din sportivi legitimați la clubul de bridge Apulum Alba Iulia”, a transmis albaiulianca Monica Gârneață, secretar general al Federației Române de Bridge.
La Campionatul Național de Tineret, Elena Enache (legitimată la clubul din Cetatea Marii Uniri) a devenit campioană națională. La Campionatul Național de echipe, Bridge Apulum Alba Iulia, în alcătuirea Radu Grădinariu, Marina Stegăroiu, Bogdan Marina și Marius Robert Ioniță, a cucerit medaliile de argint. De asemenea, la Campionatul Național de Perechi, axa formată din Florin Filip și Marius Robert Ioniță (legitimați la clubul albaiulian) a urcat pe treapta a 3-a a podiumului.
*Cupa Unirii, concurs internațional
În perioada 8-10 decembrie, la Alba Iulia se va disputa concursul internațional de bridge Unirii, unul dintre cele mai importante evenimente de profil din țară. Odată cu ajungerea la maturitate, în anul 2005, cu ocazia sărbătoririi Zilei Unirii la Alba Iulia, clubul a demarat proiectul concursului Cupa Unirii. S-a reuşit atragerea de jucători din întreaga ţară, concursul fiind unul reuşit şi care a beneficiat de o largă mediatizare în rândul jucătorilor, astfel s-a născut ideea permanentizării acestuia, fiind înscris în calendarul competiţional naţional în fiecare an în luna decembrie, legând acest concurs de sărbătoarea naţională. Acest concurs a crescut de la an la an, ajungând astfel la a 18-a editie și deja în cercurile bridge-istice se știe că… „în decembrie e Alba Iulia”. De-a lungul timpului, Cupa Unirii a devenit cel mai mare concurs de bridge din țara organizat de către un club. Doar festivalul internațional de la Mamaia, organizat de către Federația Română de Bridge are o participare mai mare decat Cupa Unirii. La concursul din acest an, care va avea 3 sesiuni, sunt așteptați să participe aproximativ 160 de jucători, dintre cei mai buni din țară si din Europa, printre aceștia și Nazik Serap Elliati din Turcia, vicecampioană mondială în 2023. În 8 decembrie, după ce competitorii vor vizita orașul, în seara aceleiași zile va fi un concurs special, format dintr-o singură sesiune, Cupa 1922, ediția a 5-a (15 octombrie 1922 este data la care Ferdinand și Maria au fost încoronați ca regi ai României Mari la Alba Iulia). Prima sesiune a Cupei Unirii va începe în data de 9 decembrie în cursul dimineţii, după care va urma o pauză de prânz şi se va continua cu sesiunea a doua. După fiecare sesiune se va face un clasament provizoriu, astfel că la sfârşitul primei zile se vor şti candidaţii la primele locuri. După încheierea celei de-a doua sesiuni se va organiza o masă festivă, în timpul căreia se vor acorda premiile obținute la Cupa 1922. Ultima sesiune va avea loc în data de 10 decembrie, în urma căreia se va stabili şi clasamentul final, competiția de tradiție încheindu-se cu premierea câștigătorilor.
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
Nume care se sărbătoresc în 30 noiembrie, de Sfântul Andrei
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Lista păcatelor – “Cele 177 de păcate”, conform învăţăturilor creștin-ortodoxe
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
MESAJE de SFÂNTUL ANDREI 2023. SMS-uri, urări, felicitări pe care le poţi trimite celor care îşi sărbătoresc onomastica de Sf. Andrei
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
MESAJE de SFANTUL ANDREI 2023. Ce SMS-uri, urări, felicitări, mesaje poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica de Sf. Andrei
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Marea Unire de la 1918, pagina sublimă a istoriei românești. CRONOLOGIE
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE de ZIUA NATIONALA, 1 DECEMBRIE 2023. SMS-uri, felicitări, urări și mesaje pe care le puteți trimite prietenilor
-
Actualitateacum 12 minute
MESAJE HAIOASE de SFANTUL ANDREI 2023: SMS-uri, felicitari și urări amuzante de Sfantul Andrei
-
Actualitateacum 9 ore
Sfântul Andrei, ocrotitorul românilor: Legende dacice, obiceiuri, tradiţii păgâne și creștine de Sântandrei
-
Opinii - Comentariiacum o oră
MESAJE de SFÂNTUL Andrei 2023: Felicitări, urări, SMS-uri pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica