Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Sport

FOTO: Crosul Uniri, a 53-a ediție | Sportivii din Alba, în prim-planul tradiționalului concurs dedicat Zilei Naționale

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Crosul Unirii, a 53-a ediție a tradiționalei competiții atletice cuprinsă în calendarul evenimentelor dedicate Zilei Naționale, s-a desfășurat în weekend, pe traseul deja consacrat din Șanțurile Cetății.

Conform organizatorilor, în 2022 au luat startul 287 de împătimiți ai mișcării (anul trecut au fost peste 260 de participanți), care s-au întrecut la 11 categorii de greutate, masculin și feminin. Chiar dacă rezultatele în sine nu contează, merită apreciate performanțele sportivilor din Alba, care au urcat pe podium de 31 de ori (10 locuri întâi, 12 poziții secunde și 9 clasări pe treapta a treia), în condițiile în care au fost prezenți competitori recunoscuți în plan național, din Blaj, Aiud sau Alba Iulia, la categoriile până la 18 ani. Să mai adăugăm aici, ca amănunt, participarea lui Ion Dumitrel, președintele CJ Alba, dar mai ales pe aceea a doamnei Veronica Negreanu (92 de ani, venită  tocmai de la Constanța).

Toți competitorii au primit tricouri, iar concurenții clasați pe podium au fost recompensați cu diplome și medalii. Organizatori au fost Primăria municipiului Alba Iulia, prin Clubul Sportiv Municipal Unirea Alba Iulia, rezultatele au fost următoarele:

*categoria 11 ani, feminin: 1. Angela Cozma (CS Gătaia), 2. Sofia Mathekiss și Andrada Pintea (ambele CSȘ Sighișoara); masculin: 1. Dassius Oltean (Deva), 2. Eduard Miron (CS Unirea Alba Iulia), 3. Eduard Androne (Athletic Aiud);

*categoria 12-13 ani, feminin: 1. Mara Ibășfășean (CSȘ Mediaș), 2. Roxana Filipan (LPS Alba Iulia), 3. Roxana Cordea (Luceafărul Jidvei); masculin: 1. Christian Miclea (CSȘ Sighișoara), 2. Viorel Medeșan, 3. Alin Botezan (ambii Luceafărul Jidvei);

*categoria 14-15 ani, feminin: 1. Alexandrea Cristea (CS Unirea Alba Iulia), 2. Bianca Valc, 3. Daria Șuteu (ambele Athletic Aiud); masculin: 1. George Cozma (Athletic Aiud), 2. Fineas Lascu (Colegiul Național Militar “Mihai Viteazul Alba Iulia), 3. Mihnea Acatrinei-Furtună (CSM Unirea Alba Iulia);

*categoria 16-17 ani, feminin: 1. Alexandra Hudea (CSȘ Mediaș), Andreea Bogdan (CSȘ Blaj), 3. Denisa Petra (Col. “Mihai Viteazul” Alba Iulia); masculin: 1. Raul Adrian Cazan, 2. Ioan Marian (ambii (Col. “Mihai Viteazul” Alba Iulia), 3. Bogdan Popa (CSM Unirea Alba Iulia);

*categoria 18-19 ani, feminin: 1. Alexandra Prejmerean (CSȘ Sighișoara), 2. Petronela Tulbure (Academia Forțelor Terestre Sibiu), 3. Lavinia Boitoș (CSȘ Sighișoara); masculin: 1. Cătălin Bantea (CSM Unirea Alba Iulia-LPS Alba Iulia), 2. Andrei Sebastian Tomuș (Col. “Mihai Viteazul” Alba Iulia), 3. Denis Gebriel Șițoiu (Academia Forțelor Terestre Sibiu);

*categoria 20-29 ani, feminin: 1. Elena Botoiu, 2. Mihaela Ivancea, 3. Andreea Popescu (toate Academia Forțelor Terestre Sibiu); masculin: 1. Mihăiță Neagu, 2. Viorel Fleșer, 3. Iulian Daniliuc (toți Academia Forțelor Terestre Sibiu);

*categoria 30-39 ani, feminin: 1. Andreea Simu (Running Cycling Blaj), 2. Gabriela Alina Dan, 3. Gabriela Ioana Comșa (Running Cycling Blaj); masculin: 1. Călin Morar (Cugir Run), 2. Iuliu Greu (CSM Baia Mare), 3. Ovidiu Oberan;

*categoria 40-49 ani, feminin: 1. Maria Herman (CS Atletuc Mediaș), 2. Monica Cânepă (Locomotiva București), 3. Daniela Chirilă (Alba Iulia); masculin: 1. Teodor Țintaș (Alba Iulia), 2. Marius Iorga (Running Cycling Blaj), 3. Adrian Deac (Luceafărul Jidvei);

*categoria 50-59 ani, feminin: 1. Adina Ursu (Hunedoara Aleargă), 2. Mariana Poghea (Pandurii Tg. Jiu), 3. Georgeta Manolache (Străjerii Lupeni); masculin: 1. Victor Bratu, 2. Marin Avram (Școala Alergării Baia Mare), 3. Nicolae Florea;

*categoria 60-69 ani, feminin: 1. Eugenia Pop (Running Blaj), 2. Elena Măcinic (Vîrf Alba Iulia); masculin: 1. Vasile Hârjoc (CSO Cugir), 2. Andrei Szabo (Running Cycling Blaj), 3. Ioan Dumitrel (Alba Iulia);

*categoria +70 ani, feminin: 1. Maria Șter (CS Baia Mare), 2. Natalia Popa (Veteran Baia Mare), 3. Veronica Negreanu (Farul Constanța); masculin: 1. Ilie Cioca (CS Unirea Alba Iulia), 2. Nicolae Caploiu (Rapid București), 3. Ioan Jiga (Sighișoara).


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Industria Galda de Jos – CSM Unirea Alba Iulia, un nou derby „de Alba” | CSU Alba Iulia – deplasare la Ungheni, Metalurgistul Cugir, joc acasă

Dan HENEGAR

Publicat

în

Industria Galda de Jos – CSM Unirea Alba Iulia, un nou derby „de Alba” | CSU Alba Iulia – deplasare la Ungheni, Metalurgistul Cugir, joc acasă O nouă etapă în eșalonul terț, un nou derby „de Alba”, la Galda de Jos, între Industria și CSM Unirea Alba Iulia. Metalurgistul Cugir joacă în fața fanilor cu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea