Rămâi conectat

Monden-Clubbing

FOTO: Concert minunat cu „anticii” muzicii folk – Marius Batu şi Vali Şerban, în Goldies Pub

Alexandra Mates

Publicat

în

Albaiulienii, iubitori ai muzicii folk, s-au întâlnit vineri seara cu „anticii” folk-ului, Marius Batu şi Vali Şerban. Cei doi au urcat pe scena Goldies Pub, unde au susţinut un concert minunat.

Primul a urcat pe scenă cantautorul Vali Şerban, una dintre figurile emblematice ale muzicii folk, care a încălzit şi a ajuns la inimile celor prezenţi cu piese compuse de el, şi nu numai, cântate cu mult har,  de la inimă pentru inimă. „Ultimul Lup”, „Sunt călător”, „Dor de Bacovia” (Adrian Păunescu) sau „Vânturi pline de zăpadă” au fost doar câteva dintre piesele interpretate de Vali, care printre melodii mai spunea câte o glumă sau o amintire din tinereţile lui, amuzându-i pe cei prezenţi.

A urmat Marius Batu, un alt nume de rezonanţă pentru muzica folk românească. Marius, cu un oarecare aer de sobrietate, i-a încântat pe cei prezenţi cu cele mai noi melodii, din albumul „Creanga de Aur” (album folk care anul trecut, la Premiile Muzicale Radio România a fost declarat cel mai bun al anului), precum  „Insula de Corali”, „Voi fi o stea”, sau „Creanga de Aur”. A fost o seară minunată, cu muzică de suflet şi doi cantautori, respectiv oameni minunaţi.

Ambii au urcat pe scena muzicii folk în anul 1977

Vali Şerban s-a născut la 20 octombrie 1953 la Câmpeni. A debutat pe scena Cenaclului Flacăra, în anul 1977, la Blaj pe Câmpia Libertăţii, fiind membru al Cenaclului până în anul 1985. De-a lungul anilor a susţinut peste 1.800 de spectacole şi a avut sute de apariţii radio sau TV. În 1998 a apărut primul său album, „20 de Ani”, prin  care a rezumat munca depusă şi experienţa acumulată ca folkist, după 20 de ani de când Cenaclul Flacăra şi-a întrerupt activitatea. În anul 2005 înregistrează un nou album, intitulat „Ultimul Lup”, şi iniţiază proiectul festivalului-concurs naţional de folk „Ziua de mâine” la Alba Iulia, care continuă şi în zilele noastre, iar în anul 2006 este răsplătit pentru întreaga sa carieră cu premiul de la festivalul de folk „Om Bun”. Lansează mai apoi, în 2011, cel de-al treilea album – „Mie însumi”.

Marius Baţu este unul dintre cei mai iubiţi interpreţi români de muzică folk care s-a remarcat în lumea muzicii româneşti în anul 1977, anul în care a înfiinţat, alături de Eugen Baboi, grupul „Poesis”. În perioada 1982-1985 activitatea sa s-a învârtit in jurul „Cenaclului Flacăra”. În 1994, după o perioadă de opt ani petrecută în Germania, a revenit în ţară şi a reluat activitatea grupului Poesis, lansând în 1996 albumul “Cântec Şoptit”. A urmat o colaborare cu formaţia Holograf  dar şi cu Pasărea Colibri. De asemenea, îl regăsim alături de nume mari ale muzicii româneşti, precum Ducu Bertzi, Mircea Vintilă, Compact, Dinu Olăraşu, Florian Pitiş, ş.a. La sfârşitul anului 2007, după o pauză de mai bine de 10 ani şi la 30 de ani de la înfiinţarea grupului, Marius Baţu şi Eugen Baboi s-au reunit în faţa publicului românesc şi au lansat un nou produs marca Poesis, albumul „Poesis”, cu care a câştigat în anul 2012, la Premiile Muzicale Radio România, distincţia pentru cel mai bun album folk al anului,  „Creanga de aur” . De asemenea, a primit distincţie pentru „Artistul folk al anului 2012”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Monden-Clubbing

Monden-Clubbing

VIDEO | Celebrele preparate ale lui Chef Toma, servite într-un restaurant inedit din Brașov. Unde poți savura Lenea Muierii, zamă de mașină, cocoșei, colivă, dar și ”Învârtită de pe Mureș” sau ”Porcul înecat în Marea Neagră”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Celebrele preparate ale lui Chef Toma, servite într-un restaurant inedit din Brașov. Unde poți savura Lenea Muierii, zamă de mașină, cocoșei, colivă, dar și ”Învârtită de pe Mureș” sau ”Porcul înecat în Marea Neagră” Chef Toma, cunoscutul bucătar al Cetății Alba Carolina, vine cu o nouă surpriză pentru gurmanzi și amatorii de mâncăruri speciale. Și […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

VIDEO | Skirt Bike 2025, la Alba Iulia: Zeci de bicicliste au pedalat pe străzile din oraș, îmbrăcate în black & white

Ziarul Unirea

Publicat

în

Skirt Bike 2025, la Alba Iulia: Zeci de bicicliste au pedalat pe străzile din oraș, îmbrăcate în black & white După o pauza de câțiva ani, pedalele s-au învârtit din nou cu stil în Alba Iulia, cu ocazia unei noi ediții Skirt Bike, cel mai cochet eveniment pentru biciclistele din județul Alba. Biciclistele și-au dat […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

6 iulie 2025 | Skirt Bike Alba Iulia, eleganță pe două roți, ediția VI: Cel mai cochet eveniment pentru biciclistele din județul Alba. PROGRAMUL

Ziarul Unirea

Publicat

în

6 iulie 2025 | Skirt Bike Alba Iulia, eleganță pe două roți, ediția VI: Cel mai cochet eveniment pentru biciclistele din județul Alba. PROGRAMUL Este timpul ca pedalele să se învârtă iarăși cu stil! După câțiva ani de pauză, la acest sfârșit de săptămână se va organiza o nouă ediție Skirt Bike Alba Iulia, cel […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea