FOTO: Cetatea Alba Carolina va fi onorată de prezenţa a şapte personaje noi
Cetatea Alba Carolina va fi onorată în curând de prezenţa a şapte personaje noi situate în faţa Catedralei Romano – Catolice Sfântul Mihail. Albaiulienii au un motiv în plus de mândrie, Oraşul Marii Uniri fiind singurul din România care găzduieşte pe un spaţiu redus, un număr atât de mare de personaje care au devenit o atracţie pentru turişti şi o provocare pentru fotografi.
Şapte personaje! Şase în miniatură şi un personaj matur care veghează parcă la buna desfăşurare a lucrurilor din Cetatea Alba Carolina. După cum putem vedea şi în imagini, noile statui sunt terminate, deci în curând vor fi puse la vedere.
Avem două personaje în Piaţa Cetăţii care s-au oprit la o „poveste”, trei soldaţi care „păzesc” permanent Porțile III și IV și intrarea în Fortificații. În aceeași zonă găsim, pe o bancă un domn, pe o altă bancă, din Piața Cetății, se odihnește o țărancă alături de un copilaș, la câțiva metri mai departe găsim o florăreasă, iar în apropiere de Sala Unirii putem găsi o contesă care, în plimbarea sa este salutată galant de un conte.
[nggallery id=125]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Mama unui copil cu autism din Alba, revoltată de timpul mare de așteptare pentru evaluarea dosarului CES: „Ca părinte, faci totul să fie în regulă, când este vorba să facă ei ceva, durează foarte mult”. Ce spun autoritățile
Mama unui copil cu autism din Alba, revoltată de timpul mare de așteptare pentru evaluarea dosarului CES: „Ca părinte, faci totul să fie în regulă, când este vorba să facă ei ceva, durează foarte mult”. Ce spun autoritățile O mămică din județul Alba, care are un copil de 4 ani și jumătate, diagnosticat cu autism […]
Video | Centura ocolitoare a orașului Ocna Mureș: 3,2 kilometri pentru acces mai ușor spre Băile Sărate și pentru scoaterea traficului greu din centrul orașului. Când va fi gata
Centura ocolitoare a orașului Ocna Mureș: 3,2 kilometri pentru acces mai ușor spre Băile Sărate și pentru scoaterea traficului greu din centrul orașului. Când va fi gata Lucrările la centura ocolitoare a orașului Ocna Mureș, înspre comuna Noșlac, avansează într-un ritm constant. Investiția, care ar urma să descongestioneze traficul din zonă, este preconizată să fie […]
Contract uriaș pentru colectarea deșeurilor din Zona 2 – Tărtăria scos la licitație în Alba: Care sunt obligațiile viitorului operator
Contract uriaș pentru colectarea deșeurilor din Zona 2 – Tărtăria scos la licitație în Alba: Care sunt obligațiile viitorului operator Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Salubris Alba a lansat procedura de delegare prin concesiune a serviciului de colectare separată și transport separat al deșeurilor menajere și similare pentru Zona 2 – Tărtăria. Valoarea totală a contractului […]
