Cultură Educație

FOTO/Caragiale, omagiat la Centrul Cultural Cugir printr-un spectacol susținut de actorii Cercului de teatru

Ioana Oprean

Publicat

în

Centrului Cultural Cugir, a găzduit marți, spectacolul omagial dedicat celui care a fost marele dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor – Ion Luca Caragiale. Sub genericul „Caragiale, mereu contemporan!”, actorii Cercului de Teatru Cugir, îndrumați de regizoarea Maria Dodoc au prezentat fragmente după operele scrise de Ion Luca Caragiale, în „Momente și Schițe”. Au fost readuse la viață personajele din „Bubico”,”Vizită”,”D-L Goe”, „Căldură mare”, „Five o’ clock”, „Luna de miere”,”Două loturi” și „Conu Leonida față cu reacțiunea”.

Petrecerea Divorțaților

„Anul 2019 este anul național al cărții, și astfel ne-am gândit să sărbătorim marii scriitori români, prin momente teatrale speciale. Ion Luca Caragiale va fi mereu contemporan cu timpurile pe care le trăim. Ne bucurăm de faptul că, tinerii de la Cercul de Teatru al Centrului Cultural Cugir, aduc în fața publicului cugirean, operele importante ale literaturii române. După cum s-a văzut, o fac cu multă dăruire și profesionalism, iar în această seară au reușit să servească publicului cât mai mult umor”, ne-a mărturisit Diane Doberean, directorul general al Centrului Cultural Cugir.

Ion Luca Caragiale a scris nouă piese de teatru, între care opt comedii și o dramă. Piesele sale au surprins cel mai bine comportamentul, limbajul şi realităţile românilor fiind de actualitate şi astăzi. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români. El a fost  nu doar un mare dramaturg, ci şi nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, comentator politic și ziarist

Constantin PREDESCU

FOTO: Tudor ȚIGĂNILĂ

[nggallery id=6761]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

6-7 noiembrie 2026 | Skepsis va reprezenta Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia la cea de-a XX-a ediție a Galelor Teatrului Studențesc „Seri în Lumea Thaliei”

Ioana Oprean

Publicat

în

Skepsis va reprezenta Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia la cea de-a XX-a ediție a Galelor Teatrului Studențesc „Seri în Lumea Thaliei” Casa de Cultură a Studenților Ploiești, sub egida Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, organizează cea de-a XX-a ediție a Galelor Teatrului Studențesc „Seri în Lumea Thaliei”, eveniment care se va […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Foto | Un stilus roman, martor al scrisului antic, exponatul lunii noiembrie la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Un stilus roman, martor al scrisului antic, exponatul lunii noiembrie la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia Un stilus roman, piesa propusă pentru a fi exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia a fost descoperită prin cercetare arheologică preventivă efectuată în zona vestică de extindere a Cimitirului Municipal (Maieri) […]

Citește mai mult

Cultură Educație

De la Noul Testament de la Bălgrad la nunțile princiare: 400 de ani de istorie, descoperiți în două noi expoziții la Palatul Principilor

Ioana Oprean

Publicat

în

De la Noul Testament de la Bălgrad la nunțile princiare: 400 de ani de istorie, descoperiți în două noi expoziții la Palatul Principilor Știati că prima traducere integrală a Noului Testament tipărită în limba română a apărut la Alba Iulia, în 1648 și că un exemplar original poate fi admirat acum la Palatul principilor din […]

Citește mai mult