// ViewContent // Track key page views (ex: product page, landing page or article) fbq('track', 'ViewContent'); // Search // Track searches on your website (ex. product searches) fbq('track', 'Search');

FOTO: Biserica de lemn din Goiești – Vidra, locul în care spiritele moților veghează Munții Apuseni de secole

Pe Valea Arieșului Mic în sus, de la Mihoiești până spre Tîrsa și în vârf, la târg, pe Muntele Găina, Crăișorul Munților, Avram Iancu, te întâmpină în fiecare casă, în fiecare biserică, în fiecare școală, în fiecare tâmplă ninsă, în fiecare zâmbet de copil.

Pentru fiecare, Crăișorul a rămas Mesia răstignit a doua oară, cum altfel, de consorții săi. Și au dreptate. Dacă pășești în bisericile unde a fost botezat Avram Iancu, unde s-a rugat și a sperat alături de moții săi și nu-i simți vibrația, ești un român mort. Degrabă trebuie să-ți verifici pulsul și rădăcinile. Undeva, într-un vid al istoriei, poate ți s-a scurtcircuitat patriotismul. Poate ți s-a cangrenat dragostea de țară, de înaintași. Hmm… Dar nu e cazul.

Biserica de lemn din VidraÎn biserica din Goiești, prima din Vidra cum urci, spre centrul de comună, Avram Iancu e mai pregnant acum ca niciodată. Biserica de lemn din Goiești, cu hramul ”Sfinții Trei Ierarhi”, este un lăcaș de cult înălțat în secolul al XVIII-lea (1712). Aici, de 300 de ani, generații la rând, oamenii locului își închină gândurile bune Domnului. Naștere, căsătorie, moarte. Cicluri ale vieții, repetate la nesfârșit, bucurii sau tristeți sfâșietoare, la toate, nenumărate!, a fost martoră tăcută bisericuța din lemn.

Pictura din interior este realizată în 1791, an consemnat pe bolta naosului și este atribuită lui Simion Silaghi, din Abrud, ca și icoanele împărătești ale iconostasului, realizate la 1790. Candelabrul din lemn este datat tot din 1791. Sfinți pictați de peste 200 de ani te privesc și acum cu ochi blânzi, de pe pereții de lemn. Vremea și vremurile au transformat lemnul, pictura pare acum făcută din catifea orientală. Intervențiile pompieristice din anii de început ai democrației, ba chiar și pe vremea comuniștilor, au transformat oarecum biserica. Dar toți intervenienții, fără a fi restauratori sau istorici, nu pot fi suspectați decât de bune intenții: lambriuri noi de lemn lăcuit, chinezării dantelate în loc de fețe de masă cusute în stil tradițional de femeile locului, flori din plastic. Nu ne rămâne însă decât să-i mulțumim Domnului că a ținut atât de mult la lăcașul său încât l-a păstrat vreme de peste 300 de ani în picioare. Fără a fi o imensă Catedrală a Mântuirii Neamului sau un templu în Constantinopol.

Interesantă este compartimentarea naosului, atipică bisericilor ortodoxe. Partea din faţă, dinspre altar, este destinată bărbaţilor, în timp ce partea din spate, separată de un perete din lemn, pe care se află icoane, este rezervată femeilor.

Aici se mai păstrează o icoană a Mântuitorului, ciobită de trăsnet, prin 1960. O femeie a pierit atunci, în timpul slujbei. Acum biserica are paratrăsnet. Fiecare credincios are scaunul său, primit moștenire din tată-n fiu, pe care se află inscripţionat numele. Accesul femeilor şi bărbaţilor în biserică se face pe uşi separate. Toaca bisericii e din fier. Clopotele bisericii, tot din fier, sunt turnate la Sibiu în 1923, pe banii donați de românii plecați să caute visul american dincolo de ocean. Moți plecați de pe Valea Arieșului Mic în America, definitiv. biserica goiesClopotar este acum Voicu Netotea care, la cei 28 de ani ai săi, își ia rolul foarte în serios. De fapt nici nu este de glumit cu semnalele care trebuie transmise oamenilor din sat, unii risipiți cu gospodăriile pe dealuri, alții pe cale-n sus:

”Tragem clopotele de boholt, de incendiu, dacă trebuie. De boholt nu le-am mai tras de vreo 6 ani. Tragem de intrare în biserică, de vecernie, de utrenie. La morți mă mai ajută fratele meu mai mare, Gheorghe, de 35 de ani, pentru că trebuie trase clopotele mai altfel, mai în dungă”. Voicu ne povestește că ”meseria” a deprins-o de la fostul clopotar, Cornel Drăgoi, care a părăsit această lume anul trecut, la 85 de ani. Voicu Netotea locuiește chiar peste drum de biserică, așa că lăcașul de cult face parte din viața lui. Este de fapt viața lui. Străbunicul său, Avram Sicoe, a fost de asemenea cantor la această biserică, așa că a avut de unde să deprindă drag de cele bisericești. ”Și eu mai cânt în strană”, ne spune Voicu. ”Tata a fost miner la Baia de Arieș, a murit în 2014. Eu am rămas în gospodărie acum cu mama”, spune Voicu.

Și în ziua în care l-am cunoscut se pregătea să tragă clopotele. Atunci, de mort. Un bătrân din Vâlcăneasa, de 85 de ani. Îmi arată cu degetul în zare, pe vârful unui deal. ”Acolo stătea, singur. Avea doi copii la oraș, dar l-a chemat înapoi locul natal. Nu-i nicio grabă. Oamenii fac o oră cu mortul, prin pădure, până jos. Sicriul pe tractor, preotul în față, oamenii după el”, explică Voicu.

În curtea bisericii, morminte vechi, multe din ”babdiță”, o piatră ca o gresie, pe care foștii meșteri o tăiau în joagăr, sub jet de apă, cu fierăstrăul. La intrarea în biserică a fost amenajată, prin donația unui fiu al satului ajuns mai înstărit, o cameră de trecere. Un ”vestiar” cochet din lemn, cu dulapuri și băncuțe. Un loc în care oamenii coborâți de pe dealuri la sfânta biserică își schimbau încălțările mânjite de tina potecilor cu unele ”de duminica”. Un lucru de la sine știut, păstrat cu sfințenie din strămoși: în sfânta biserică trebuie să intri curat la suflet și la trup. Și abia apoi, înăuntru, în mica biserică din lemn de la Goiești, îi întâlnești pe Dumnezeu și pe Avram Iancu.

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

loading...

Un răspuns la FOTO: Biserica de lemn din Goiești – Vidra, locul în care spiritele moților veghează Munții Apuseni de secole

  1. Codru 30.07.2018 la 19:04

    Cinste si admirație pentru cei ce au făurit istorie si duc inainte spiritul românesc!
    Doamne, Doamne ajuta!