Rămâi conectat

Sport

FOTO: Baschet de aur la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia | Echipa feminină de 3×3, iarăşi campioană naţională, al doilea an consecutiv

Dan HENEGAR

Publicat

în

Universitatea Alba Iulia 3x3 baschet 20 „Istoria se repetă” în mod fericit pentru formaţiile feminine de baschet care reprezintă Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, ambele echipe reuşind, la fel ca în 2015, să câştige titlurile naţionale universitare. După aurul adjudecat la forma consacrată a sportului sub panou în luna aprilie, a venit în weekend, la Bucureşti, dublarea rezultatului, prin cucerirea titlului la baschet 3×3. „Studentele de la «Educaţie fizică şi sportivă» din cadrul Universităţii «1 Decembrie 1918» certifică prin aceste rezultate obţinute faptul că în Alba Iulia baschetul devine o tradiţie”, a precizat profesorul Sorin Şimon.

*Dublu event naţional!

Echipa de baschet feminin 3×3 a universităţii albaiuliene, vicecampioană europeană în 2015, la Kragujevac, în Serbia, este antrenată de lector univ. dr. Sorin Şimon, sprijinit de conf. univ. dr. Grigore Constantin. La turneul final al campionatului universitar au participat 8 echipe, la nivel feminin, albaiuliencele repurtând 6 victorii din tot atâtea meciuri disputate în Capitală. Drumul spre al doilea titlu naţional consecutiv a cuprins confruntările cu: Universitatea de Vest Timişoara, scor 6-4; Politehnica Bucureşti 13-3; Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Bucureşti 13-4 (în grupă); ASU Bucureşti – neprezentare, în sferturi; UNEFS Bucureşti, succes cu 13-11, în semifinale şi iarăşi Universitatea de Vest Timişoara, în finală, scor 21-9.

*Careu de campioane

La recentele campionate naţionale de baschet 3×3, efectivul universităţii albaiuliene a fost compus din Marta Fodor (CSU Alba Iulia), Alina Chivu (CSBT Alexandria), Bianca Voica (CSM Satu Mare) şi Dora Ardelean (Olimpia Braşov), primele trei făcând parte şi din lotul ce a câştigat şi în 2015 întrecerea internă. Ca informaţie de culoare, Marta Fodor are în palmares în acest sezon 4 trofee cucerite: Liga Europei Centrale şi argintul naţional cu CSU Alba Iulia, respectiv cele două titluri universitare. „Careul” baschetbalistelor pomenite mai sus se regăseşte şi în componenţa învingătoarei naţionale la baschet feminin pe teren de dimensiuni normale.

Elit - Gustul Desăvârșit

*Anul trecut, vicecampioane europene…

Graţie acestor rezultate extraordinare, Universitatea „1 Decembrie 1918” va fi ambasadorul României la importantele competiţii universitare de pe „Bătrânul Continent”, prevăzute în luna iulie în Croaţia. Astfel, Jocurile Europene Universitare la baschet “normal” sunt la Zagreb, în perioada 10 – 18 iulie, iar cele dedicate baschetului 3×3 se vor disputa la Rijeka în intervalul 22 – 26 iulie, întreceri de anvergură în care se doreşte confirmarea europeană, după ce în 2015 rezultatele au însemnat vicecampioană europeană la 3×3 şi locul 10 la europenele universitare. „Sperăm să facem şi acum o figură frumoasă şi chiar să depăşim ceea ce am realizat anul trecut. Lucrăm pe mai multe planuri şi începem să pregătim echipa pentru sezonul viitor, dat fiind faptul că se apropie admiterea din vară la specializările «Educaţie fizică şi sportivă» şi «Kinetoterapie și motricitate specială». Ne dorim să aducem în lot alte două jucătoare valoroase, în vederea constituirii unei formaţii puternice, care să participe la Campionatul Mondial Universitar”, a încheiat prof. Sorin Şimon.

Se poate spune, aşadar, că în 2016, în Cetatea Marii Uniri baschetul este la loc de cinste în privinţa performanţelor la toate nivelurile: CSU Alba Iulia – vicecampioană naţională şi învingătoare în Liga Europei Centrale, Universitatea „1 Decembrie 1918” – două titluri naţionale, Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia – două medalii de argint la naţionalele Under 14 şi Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar.

[nggallery id=2155]

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Sport

M. Lupu și Bradu, aproape promovați în Liga 2 cu Corvinul Hunedoara! Fostul atacant al Cugirului, gol în barajul de la Ungheni

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corvinul Hunedoara, fosta contracandidată a echipelor din Alba în Seria 9 a Ligii 3, este cu un picior și jumătate în eșalonul secund. Elevii lui Florin Maxim au câștigat la Ungheni, scor 2-0 (1-0), manșa tur a barajului de promovare. Contra Unirii, o altă grupare ce a activat în Seria 9, au fost titulari în distribuția “corbilor albaștri” doi fotbaliști din Alba, mijlocașul Antonio Bradu (21 de ani, din Zlatna), respectiv atacantul Marius Lupu (23 de ani, din Vadu Moților).

De altfel atacantul care în stagiunea trecută a fost golgheterul Metalurgistului Cugir a și deschis scorul în minutul 28 cu un șut din unghi, la partida care a consemnat revenirea pe gazon a arbitrului FIFA Ovidiu Hațegan (Arad). Lupu este la a 3-a reușită în disputele de baraj, după ce a înscris în cele două dispute adjudecate cu Gloria Bistrița.

Un alt conjudețean, Daniel Nicula (Viitorul Dăești) va juca doar duminică, întrucât dinn pricina ploii terenul de la Fedeleşoiu a devenit impracticabil iar disputa cu CSM Alexandria a fost mutată la Rm. Vâlcea. Să mai adăugăm “remontada” reușită de “Rossonerii” din Banat lângă Cetatea Devei.

Manșa retur a barajelor este programată miercuri, 7 iunie, la ora 17.30.

Elit - Gustul Desăvârșit

Rezultate: *Foresta Suceava – Ceahlăul Piatra Neamț 0-0 (la centru An. Nagy, din Măhăceni, Alba); *SC Popești Leordeni – CS Tunari 2-1 (2-1): R. Trandafirescu 29, Fl. Nicolae 45/ Cl. Herea 39; *CSM Deva – CSM Reșița 2-3 (1-0): Iana 34, Bloj 50/ A. Negru 64, Drăghiceanu (68, 90+6). Gazdele au condus cu 2-0, dar experiența elevilor lui Călin Cheregi a contat decisiv în ultima jumătate de oră; *Unirea Ungheni – Corvinul Hunedoara 0-2 (0-1): M. Lupu (28), Garutti (61).A 6-a victorie din tot atâtea jocuri realizată de hunedoreni contra formației din Mureș în acest sezon. La gazde a absentat cugireanul M. Codrea (suspendat)


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Sport

FOTO: Mihaela Blaga (AC „Mica Romă” Blaj/ CSU Alba Iulia), medalie de argint la Campionatele Internaționale ale României!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Atleta Mihaela Blaga (AC „Mica Romă” Blaj/ CSU Alba Iulia) a cucerit medalia de argint în proba de 3000 metri obstacole, cu un nou record personal (PB), din cadrul Campionatelor Internaționale ale României – „Iolanda Balaș Soter”.

Sportiva pregătită de Cristina Man s-a clasat pe locul secund, cu rezultatul 10:27.67,  fiind devansată de Elena Pănăeț (Știința Bacău) – 9:59.58, iar pe locul al 3-lea a încheiat Antonia Bodnariuc (CSM Rarăul Câmpulung Moldovenesc) – 11:28.95.

Este al 6-lea rezultat la nivel european la Under 20, Mihaela înregistrând un progres semnificativ comparativ cu precedenta cursă de 3000 metri obstacole„, a spus Cristina Man (vicepreședintele FRA)

În urmă cu două săptămâni Mihaela Maria Blaga (legitimată la AC „Mica Romă” Blaj), sportivă în vârstă de 19 ani, reușise să se califice, în proba de 3000 metri obstacole, la Campionatele Europene de atletism Under 20, competiție care se va desfășura în Israel (Jerusalim), în 7-10 august.

Elit - Gustul Desăvârșit

Blăjeanca obținuse locul secund la seniori și locul întâi la tineret și juniori, cu timpul 10:39.06, înregistrat în proba de 3000 metri obstacole din cadrul etapei întâi a Campionatului Național de seniori, tineret și juniori.

Internaționalele României – Iolanda Balaș Soter”, una dintre cele mai vechi întreceri europene, a ajuns la a 68-a ediție și se dispută pe stadionul din Complexul Sportiv bucureștean „Iolanda Balaș Soter”, care poartă numele regretatei doamne a atletismului mondial.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Sport

Albaiulianca Miriam Bulgaru (CSM Unirea Alba Iulia), finală la turneul ITF de la Anneheim | Tenismena din Cetatea Marii Uniri, a doua finală din 2023

Dan HENEGAR

Publicat

în

După ce a participat în premieră la Openul Franței, fiind eliminată în turul secund al calificărilor de la Roland Garros, tenismena Miriam Bulgaru (CSM Unirea Alba Iulia) s-a calificat în finala turneului ITF de la Anneheim (Austria).

Este a doua finală disputată în anul 2023 de către sportiva din Alba după aceea pierdută în aprilie, la Santa Margherita di Pula (Italia).

Până în ultimul act al turneului austriac cu premii totale de 25.000 de dolari, Miriam (24 de ani, 238 WTA) a repurtat 4 victorii: 6-2, 7-6 (5) cu Sina Herrmann (Germania) – turul inaugural, 7-5, 6-3 cu Fiona Ganz (Elveția) – turul secund, 6-1, 6-4 cu Alina Granwekr (Elveția) – sferturi de finală; 6-1, 4-6, 5-1 (abandon) cu conaționala Alexandra Cadanțu-Ignatik (în semifinale).

Citește și: Albaiulianca Miriam Bulgaru a pierdut, la Santa Margherita di Pula, prima sa finală din 2023, una 100 la sută românească

La primul duel cu Cadanțu (33 de ani, 264 WTA), a treia favorită pe tablou, Miriam Bulgaru s-a impus după două ore și 42 de minute. A doua pe lista capilor de serii, tenismena uniristă a cedat în finala cu cehoaica Jesika Maleckova (28 ani, 328 WTA), în două seturi (2-6, 0-6).

Elit - Gustul Desăvârșit

Pentru sportiva din Cetatea Marii Uniri urmează un nou turneu în Croația, Makarska Open (6-11 iunie), WTA 125, cu premii de 115.000 de dolari.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare