Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO: Angajați ai primăriei Aiud și ai instituțiilor subordonate, implicați într-o acțiune de ecologizare a Pădurii Sloboda

Ziarul Unirea

Publicat

în

Angajați ai Primăriei municipiului Aiud și ai instituțiilor subordonate, au participat miercuri, 18 septembrie 2019, la o acțiune de ecologizare a pădurii Sloboda, aflată în vecinătatea municipiului Aiud.

Acțiunea s-a desfășurat în cadrul celei de-a treia zi a Săptămânii Mobilității Europene și a îmbinat din nou mobilitatea cu protecția mediului înconjurător.

„Le mulțumim tuturor celor care s-au implicat în această activitate”, au transmis reprezantanții primăriei.

Rezervaţia naturală Pădurea Sloboda se află în partea vestică a Aiudului, pe dealurile din partea estică a Munţilor Trascăului, între aceştia şi culoarul Mureşului şi se întinde pe o suprafaţă de 20 ha. Aria protejată reprezintă un relief variat (văii, versanţi abrupţi, luminişuri, pajişti), acoperit în cea mai mare parte cu vegetaţie forestieră, alcătuită din specii arboricole în amestec de stejar, fag, gorun sau carpen şi specii de conifere în partea superioară a dealului.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Autobază cu hală pentru autobuze și stații de încărcare electrică în zona Partoș din Alba Iulia: Demersuri preliminare pentru „rezolvarea” alimentării cu energie electrică a centrului de întreținere a vehiculelor de călători

Ziarul Unirea

Publicat

în

Autobază cu hală pentru autobuze și stații de încărcare electrică în zona Partoș din Alba Iulia: Demersuri preliminare pentru „rezolvarea” alimentării cu energie electrică a centrului de întreținere a vehiculelor de călători Consiliul Local Alba Iulia a adoptat, în ședința ordinară de luni, 30 iunie 2025 un proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza […]

Citește mai mult

Curier Județean

Sâmbătă, 5 iulie 2025 | Spectacolul „Cei trei purceluși”, în premieră pe scena Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Sâmbătă, 5 iulie 2025 | Spectacolul „Cei trei purceluși”, în premieră pe scena Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia Sâmbătă, 5 iulie, la ora 12.00, Teatrul de Păpuși „Prichindel” vă invită la premiera spectacolului „Cei trei purceluși”, scenografia și regia Teodorei Popa și Viorica Boda. Spectacolul va avea loc pe scena teatrului. Citește și: […]

Citește mai mult

Curier Județean

1 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

1 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații Nivelul de salinitate se menține în continuare peste limită pe 3 râuri din județul Alba. Prin urmare se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea