FOTO| Ajutoare în valoare de 1.670.000 lei pentru mii de persoane afectate de epidemia de coronavirus, oferite de Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia

La declanșarea stării de urgență, Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei, cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Irineu, a demarat două proiecte eparhiale de implicare concretă a Bisericii în ajutarea persoanelor afectate de epidemia de coronavirus. Primul dintre acestea a fost Programul „Solidaritate prin Filantropie”, inițiat prin parteneriatul dintre Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei, Asociația „Filantropia Ortodoxă Alba Iulia” și Instituțiile Prefectului din județele Alba și Mureș, pentru ajutorarea cu alimente a persoanelor nevoiașe sau aflate în carantină.

Al doilea program, intitulat „Solidaritate pentru Viață”, a fost lansat pentru sprijinirea personalului medical aflat în „prima linie” a luptei împotriva coronavirusului și pentru dotarea unor spitale cu echipamente sanitare. Aceste programe filantropice au fost coordonate de 10 Comitete de Acțiune, aflate sub coordonarea părinților protopopi din orașele Alba Iulia, Târgu Mureș, Sebeș, Reghin, Aiud, Sighișoara, Blaj, Luduș, Câmpeni și Târnăveni.

ELIT

Programul „Solidaritate prin Filantropie” a avut ca obiectiv inițial posibilitatea ajutării cu hrană caldă sau alimente neperisabile a unui număr de 500 de persoane zilnic. După două săptămâni, la nivelul parohiilor, capacitatea a crescut la peste 1000 de persoane, iar în ultimele săptămâni la 1200-1300 de persoane. A fost implicat în total un număr de 230 de parohii și 625 voluntari. O implicare susținută au avut cele 25 de organizații filantropice eparhiale, care au asigurat condiții de preparare și distribuire a hranei, atragerea de fonduri suplimentare, și implicare a voluntarilor. La acestea se adaugă administrarea în foarte bune condiții a serviciilor sociale rezidențiale, și ajutarea, prin organizațiile filantropice, a celor 720 de beneficiari ai serviciilor de zi din eparhie, copii și vârstnici, pentru care au fost suspendate parțial serviciile. Valoarea ajutoarelor oferite până în prezent în cadrul Programului „Solidaritate prin Filantropie” este de 1.270.000 lei.

Al doilea program eparhial desfășurat în această perioadă, „Solidaritate pentru Viață”, a avut ca obiectiv sprijinirea unor unități spitalicești din județele Aba și Mureș, care s-au confruntat cu lipsa unor echipamente de protecție sau a unor aparate de intervenție rapidă, precum și cu protejarea personalului care necesită carantinarea. Prin Comitetele de Acțiune de la nivelul protopopiatelor și prin contribuția Centrului Eparhial, au fost acordate ajutoare financiare unităților spitalicești în valoare de aproape 400.000 lei, pentru achiziționarea unui aparat de ventilație mecanic, materiale sanitare, măști de protecție, mănuși, costume de protecție și dezinfectanți. O implicare semnificativă a fost și punerea la dispoziția Direcției de Sănătate Publică Alba a două imobile pentru cazarea personalului medical care are nevoie de carantină. În acest sens, Centrul Eparhial a oferit 20 de camere de cazare pentru cadrele medicale din Alba Iulia în clădirea Căminului bisericesc „Peregrinus”, iar Mănăstirea Dumbrava oferă găzduire pentru 20 de cadre medicale din Aiud.

„În aceste vremuri de restriște Biserica oferă astfel sprijin concret pentru cei încercați de necazuri, mărturisind prin faptele amintite, o „credință care este lucrătoare prin iubire” față de cei aflați în nevoi și față de problemele cu care se confruntă societatea. Manifestarea solidarității, a generozității, a compasiunii, chiar a jertfei se sine de multe ori, a arătat în aceste zile că „re-pornirea” României, despre a cărei necesitate se vorbește atât de mult, are uriașe resurse de bunătate și pricepere în Biserica sa strămoșească și vie, care este important factor de echilibru social și izvor de speranță și încredere. Aducem mulțumiri părinților protopopi, preoților parohi, voluntarilor, oamenilor generoși, coordonatorilor serviciilor sociale și angajaților din centrele sociale care au avut grijă de beneficiari. Mulți dintre ei, pentru siguranță, au trebuit să fie carantinați în centre, pentru a-i proteja pe cei ocrotiți, sacrificându-și astfel familiile. Dumnezeu să privească cu drag asupra lor și să-i binecuvânteze, și pe noi toți să ne ocrotească!” a declarat părintele Nicolae Ignat, consilier social.

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Mai mult...