FOTO| Accident rutier MORTAL în Bihor: UN adult și UN COPIL au DECEDAT, în urma unui impact frontal între două autoturisme
Un nou accident rutier mortal a avut loc în această zi neagră de duminică, 25 iulie, după cel produs la Bacău, unde au decedat șapte persoane. Două persoane au decedat și alte cinci au fost rănite, în Bihor, după ce două autoturisme au intrat în impact frontal pe DN19, la ieșirea din Biharia. Printre victimele decedate se află un copil.
„ISU Crișana a mobilizat 4 echipaje de pompieri, cu o autospecială de descarcerare, ambulanță și autospecială cu apă și echipajul ATI. De la ambulanță s-a solicitat intervenția elicopterului SMURD. Victimele rămase în viață au fost asistate medical și transportate la UPU”, a precizat Camelia Roșca, purtător de cuvânt al ISU Crișana.
Un accident s-a produs duminică pe DN 19 Oradea – Carei, la kilometrul 9+200 de metri, la ieşire din localitatea Biharia, judeţul Bihor. Doi oameni au murit în urma impactului, iar alți trei sunt răniți.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 19 Oradea-Carei, la kilometrul 9+200 de metri, la ieşire din localitatea Biharia, judeţul Bihor, a avut loc o coliziune frontală între două autoturisme.
Potrivit sursei citate, circulația în zonă a fost blocată și urmează să fie reluată în cel mai scurt timp.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Prezența unui URS, semnalată la Oiejdea, pe DN1. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru persoanele aflate în zonă
Prezența unui URS, semnalată la Oiejdea, pe DN1. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru persoanele aflate în zonă Prezența unui urs a fost semnalată la Oiejdea, pe DN1, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1.30. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru cei aflați în zonă. ”A fost semnalata prezenta unui urs în […]
Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani
Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 21.30, la Cenade. Un copilaș de 2 ani s-ar afla în stare de inconștiență după ce ar […]
Daune morale de 92.000 de euro după un accident rutier mortal ce a avut loc pe autostrada A1, în zona Sebeș. Vinovatul, un bărbat din Zlatna, închisoare cu suspendare
Daune morale de 92.000 de euro după un accident rutier mortal ce a avut loc pe autostrada A1, în zona Sebeș. Vinovatul, un bărbat din Zlatna, închisoare cu suspendare Un bărbat din Zlatna, care a provocat un accident mortal pe autostrada A1, în zona municipiului Sebeș, a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare, […]