Un accident rutier s-a petrecut marți seară, în jurul orei 18.20, în cartierul Pâclișa din municpiul Alba Iulia.
O femeie a fost rănită în urma impactului între un autoturism și două căruțe.
Victima a fost transportată de urgență la spital de către o ambulanță.
Polițiștii efectuează cercetări la fața locului pentru stabilirea condițiilor exacte în care s-a petrecut evenimentul rutier.
UPDATE IPJ Alba: La data de 27 ianuarie, ora 18.00, I.G., de 40 de ani, din Pâclişa, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 107 A, în direcţia Alba Iulia – Pâclișa nu a păstrat o distanţă regulamentară faţă de doua căruţe care circulau în fata sa, acroșându-le.
În urma accidentului o femeie în vârstă de 47 de ani, din Pâclişa, pasageră în una din căruţe, a suferit leziuni corporale uşoare şi a fost transportată la spitalul din Alba Iulia.
Cercetările sunt continuate faţă de I.G. sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
UPDATE 19.20: Două căruțe se deplasau drumul DJ 107, direcția Alba Iulia – Pâclișa, iar în zona fermelor Transavia, un autoturism, care circula în aceeași direcție, le-a lovit din spate.
Dintr-o căruță a căzut o femeie în vârstă de 47 de ani. Aceasta se afla în stare de inconștiență când a fost preluată de medici. Polițiștii fac cercetări cu privire la circumstanțele în care s-a produs accidentul. Nu se știe dacă atelajele au fost echipate corespunzător.
Revenim cu amănunte
3 Comentarii
sigur soferul era beat .
Mai degraba cred c-a fost orbit de luminile din fata si n-a vazut atelajele.
Ce faceti cu reclama Diafan este peste tot si peste texte si fotografii nu mai vreu sa vad asemenea agresivitate.
Comentariile sunt oprite