Rămâi conectat

Actualitate

FOTO: Accident GRAV pe Autostrada Soarelui. Carambol cu peste 29 de mașini, 3 morți și cel puțin 50 de răniți. Autoritățile au activat Planul Roșu

Ziarul Unirea

Publicat

în

accident-autostrada-soareluij03Un accident extrem de grav, soldat cu 3 morți și peste 50 de răniți, s-a produs sâmbătă dimineața, pe autostrada Soarelui A2, la kilometrul 67. ISU Călărași a activat Planul Roșu de intervenție.

Accidentul a avut loc în jurul orei 8.40, în condiții de ceață, pe sensul de mers spre Constanța, în apropiere de Lehliu.

În zonă este o mobilizare impresionantă de forțe. La fața locului s-au deplasat zeci de echipaje SMURD, ambulanțe trimise de spitale, mașini de descarcerare, autospeciale ale pompierilor și echipaje de poliție.

Elit - Gustul Desăvârșit

UPDATE, ORA 13.00: Conform celor mai noi date oferite de autorități, în accident au fost implicate cel puțin de 29 autovehicule, până la această oră fiind confirmat decesul a trei persoane, iar numărul răniților a ajuns la 50.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență – Raed Arafat spunea la Digi24 după accident că sunt 39 de victime, unele în stare gravă, altele sunt încă încarcerate, așa că nu putem vorbi, din păcate, de un bilanț final, ci de unul provizoiu.

accident-autostrada-soareluij04Potrivit acestuia, din primele informații, accidentul s-a produs din cauza vizibilității reduse, provocată de ceață, dar și din cauza vitezei.

Tot din cauza vizibilității reduse nu au putut fi trimise elicoptere la fața locului, pentru intervenție.

Inspectoratul pentru Situații București a precizat că în urma acestui accident au murit 3 persoane, și nu 4  așa cum a anuntat inițial Departamentul pentru Situații de Urgență.

„Este vorba despre un accident în lanț în care sunt implicate cel puțin 20 de autovehicule. Au fost 9 persoane încarcerate, acum au fost descarcerate de către echipele de intervenție. Avem confirmat până acum, din păcate, un număr de 4 persoane decedate. Colegii îmi spun că numărul răniților este de peste 30 de persoane, se intervine pentru salvarea lor la fața locului. În acest moment nu vă pot preciza spre ce spitale de urgență sunt directionați”, a declarat reprezentantul ISU Călărași, pentru Agerpres.

Televiziunile de știri vorbesc despre un șofer care ar fi ieșit dintr-o parcare și ar fi generat ciocnirile în lanț, în condițiile în care pe A2 era ceața densă, iar șoferii nu ar fi adaptat viteza la condițiile de trafic.

UPDATE, Ora 10.18:  Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) pune la dispoziție două numere de telefon pentru familiile celor implicați în accident: 021.264.85.15 si 021.264.85.16.

UPDATE Ora 11.30, DSU: În acest accident au fost implicate 60 de persoane, 3 persoane au decedat, 41 au fost transportate la spitale, 16 au refuzat transportul.

13 victime au fost transportate la Spitalul Bagdasar, 11 la Spitalul Floreasca, 5 la Spitalul Sf. Pantelimon, 5 la Spitalul Universitar, 4 la Spitalul Elias, 3 la Spitalul Sf. Ioan.

UPDATE: Ora 12.30: Toate victimele din accidentul de pe autostradă au fost evacuate. Personalul de interventie de la fata locului: 8 ofițeri, 86 de subofițeri, 9 medici și 22 de asistenți.

Comisar-șef de poliție George Grigore, director adjunct la Direcția Rutieră din cadrul Poliției Române, a declarat sâmbătă, pentru Agerpres, că, potrivit primelor cercetări, în zonă s-ar fi produs două accidente foarte apropiate (o distanță de 3-4 metri) unul de celălalt.

„Sunt 3 decedați și 29 de autovehicule implicate, dintre care două microbuze de transport persoane și unul de transport marfă”, a spus George Grigore.

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a declarat, la rândul său, pentru Agerpres, că în total au fost 57 de răniți, iar 16 au refuzat să meargă la spital.

Știre în curs de actualizare.

Sursa foto: Departamentul pentru Situații de Urgență

[nggallery id=2928]


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Actualitate

Părinții care adoptă un copil au dreptul să stea acasă doi ani. Legea a fost promulgată

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Părinții care adoptă un copil au dreptul să stea acasă doi ani. Legea a fost promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat miecuri legea care creşte durata concediului de acomodare pentru părinţii care au adoptat un copil, de la un an, cât este în prezent, la doi ani.

Proiectul prevede că Adoptatorul sau, opţional, oricare dintre soţii familiei adoptatoare, care realizează venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, din activităţi salariale şi asimilate acestora sau, după caz, din activităţi independente, drepturi de autor ori activităţi agricole, denumit în continuare persoană îndreptăţită, poate beneficia de un concediu de acomodare cu durata de maximum doi ani, care include şi perioada încredinţării copilului în vederea adopţiei, precum şi de o indemnizaţie lunară, conform Mediafax.

Elit - Gustul Desăvârșit

Iniţiatorul proiectului, deputatul PNL Alin Ignat afirma după votul din Parlament că iniţiativa este pe cât de simplă, pe atât de esenţială pentru persoanele care decid să adopte un copil în România, dar mai ales pentru copiii care primesc şansa unei vieţi în familie, prin adopţie.

”Astăzi, aceste persoane beneficiază, la cerere, de un concediu de acomodare plătit, cu durata maximă de un an. Din nefericire, realitatea ne arată că mulţi dintre copiii adoptaţi şi care au ajuns în sistemul de protecţie socială în urma unui abandon sau a decesului părinţilor, au de depăşit traume severe, procesul de adaptare la noua familie fiind unul complex şi plin de provocări, un proces care de cele mai multe ori presupune recuperare psiho-emoţională, medicală, comportamentală, prin integrarea în diferite programe de specialitate. De la astfel de cazuri am pornit când am gândit şi iniţiat proiectul care vine în ajutorul părinţilor adoptatori acordând posibilitatea unui concediu de acomodare de până la doi ani”, spunea Ignat.

El preciza că acest proiect nu vorbeşte de soluţii care rezolvă doar financiar o problemă, ci despre timp, o resursă de multe ori mai preţioasă. ” În acest caz, despre timpul petrecut împreună de familiile în care adopţia naşte cu adevărat părinţi şi copii, timp tradus în încredere unii în ceilalţi, în sine şi în ziua de mâine, timp tradus în ataşament sigur, nevoi care primesc răspuns şi paşi spre echilibrul emoţional”, mai arăta deputatul liberal.

sursa: stiripesurse.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Creșteri URIAȘE pentru profesorii debutanți: Salariu net de 3.801 lei pentru cadrele didactice la început de drum

Ziarul Unirea

Publicat

în

Creșteri URIAȘE pentru profesorii debutanți: Salariu net de 3.801 lei pentru cadrele didactice la început de drum

Profesorii debutanți ar trebui să aibă o creștere a salariului de aproximativ 62%, potrivit calculelor Edupedu.ro pe baza prevederilor din expunerea de motive a proiectului Legii învățământului preuniversitar.

Bugetul pentru creșterile salariale este de peste 8 miliarde de lei, conform documentului citat anterior. Amintim că proiectele de legi ale Educației se află pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de miercuri, 29 martie.

Elit - Gustul Desăvârșit

De precizat că adoptarea în Guvern nu presupune aplicarea acestor proiecte de legi. Dacă vor fi aprobate în ședința de Guvern, proiectele vor fi trimise Parlamentului pentru dezbatere. Dacă vor fi aprobate de Camera Deputaților și apoi de Senat, aceste proiecte vor fi trimise la promulgare, la președintele Iohannis. După promulgare și publicarea lor în Monitorul Oficial acestea vor intra în vigoare la data prevăzută în actele normative.

Profesorii debutanți vor avea un salariu echivalent cu salariul mediu brut pe economie, potrivit proiectului Legii învățământului preuniversitar. Tot în document este menționat că salarizarea întregului personal didactice se va realiza în mod progresiv, având la bază salariul profesorului debutant.

Art. 129 – (2) În conformitate cu principiul importanței sociale a muncii, salarizarea întregului personal didactic de predare se realizează în mod progresiv, având la bază salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic.

Conform Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, în anul bugetar 2022, câștigul salarial mediu brut a fost de 6.120 lei. Tot în 2022, câștigul salarial mediu net lunar înregistrat a fost de 3.801 lei.

În luna decembrie 2022, în cadrul unei discuții care a avut loc la adoptarea bugetului pentru educație, s-a adus în atenție că salariul unui profesor debutant din învățământul preuniversitar va crește în medie cu 7,31% în 2023. La acea vreme, senatorul USR Ștefan Pălărie a declarat că această creștere de 7.31% ar însemna că un debutant ar avea din acest an 2.344 lei salariul net.

Conform datelor de mai sus, dacă legea s-ar aplica de la 1 ianuarie 2024, cu creșterea prevăzută la articolul proiectului de lege, de la 2.344 de lei, un profesor debutant ar urma să primească un salariu net de 3.801 lei. Acest lucru înseamnă o creștere de aproximativ 1.450 de lei.

Raportat la salariul actual, creșterea ar însemna aproximativ 62% pentru cadrele didactice debutante.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Cine nu-și plătește amenzile ar putea rămâne fără permis! Se pregătește modificarea legislației

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Cine nu-și plătește amenzile ar putea rămâne fără permis! Se pregătește modificarea legislației

Ar putea fi o adevărată lovitură pentru conducătorii auto din România! Șoferii care nu-și plătesc amenzile ar putea rămâne, în curând, pietoni, potrivit unui proiect de lege depus la Parlament.

Conform unui proiect de lege depus la Senat, șoferii care nu-și achită amenzile în 60 de zile riscă să rămână fără permisul de conducere.

Elit - Gustul Desăvârșit

Practic, șoferii care sunt amendați sunt obligați să le achite în maximum două luni. În caz contrar, vor rămâne fără permisul de conducere până ce vor face dovada achitării amenzilor.

Ce susțin inițiatorii

„Principala problemă este aceea că unitățile administrativ teritoriale nu au instrumente pentru a încasa amenzile și a le transforma, deci, în venit la bugetul local. Încasarea acestora este posibilă doar după perioade lungi de timp sau niciodată, ceea ce înseamnă o diminuare a bugetului local. De asemenea, nerealizarea acestui indicator – încasarea amenzilor – implică și o diminuare a cotelor ce sunt repartizate pentru echilibrarea bugetelor locale, fără ca unitățile administrativ teritoriale să aibă vreo vină. Prin urmare, în mod automat, se înregistrează o diminuare a bugetului total local respectiv”, susțin inițiatorii proiectului de lege, conform Antena3.ro.

Măsura suspendării permisului de conducere poate reprezenta şi „o formă de disciplinare a șoferilor, absolut necesară pentru o țară precum România, care înregistrează cel mai mare număr de morți în accidente rutiere, raportat la populație, la nivelul Uniunii Europene: 85 de morți la un milion de locuitori”.

Trebuie precizat că, pentru a intra în vigoare, proiectul de lege trebuie să fie adoptat de Parlament, apoi promulgat de președintele României și publicat în Monitorul Oficial.

sursa: bugetul.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare