Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO. A treia cabină de dezinfecție a ajuns la Spitalul Municipal Blaj! VIMED COM și ENER ROM INSTAL continuă producerea și instalarea „porților” de decontaminare

Ziarul Unirea

Publicat

în

ENER ROM INSTAL și VIMED COM, cei doi operatori economici din Alba Iulia care și-au unit forțele pentru a acorda un sprijin deosebit unităților medicale aflate în lupta cu coronavirusul. O cabină de dezifecție a ajuns la Spitalul Municipal Blaj, instituţie medicală desemnată spital suport pentru pacienţii infectați cu coronavirus.

Echipele de tehnicieni a celor doi operatori au reușit să conceapă un sistem unic pentru cei aflați în prima linie, în contextul penuriei de echipamente de protecție. Astfel, au reușit să creeze un sistem de prevenție a cadrelor medicale, ce constă în decontaminarea în doar 10 secunde a combinezonului pe care cei din linia întâi îl poartă drept „armură de proecție”.

Cabinele reprezintă o automatizare a unui proces manual desfășurat de cadrele medicale.

Până în dată de astăzi, 24 aprilie, 17 pacienți s-au vindecat și au fost externați din Spitalul Blaj, 3 pacienți cu stare ameliorată au fost transferați la secția boli infecțioase a SJU Alba Iulia și 5 pacienți au decedat.

Aceste cabine de decontaminare reduc considerabil riscul de contaminare la dezbrăcarea echipamentului de protecție pe de o parte și la pătrunderea într-o incintă, pe de altă parte și pot fi montate atât în interior, cât și în exterior.

„Consider că datoria noastră ca operatori economici, pe lângă profit, este și civică. Astfel avem datoria morală să ajutăm comunitatea din care facem parte cu toate cunoștințele noastre, să ne punem la dispoziție experiența să ajutăm la depășirea momentelor de criză”, a declarat Dragoș Medrea, reprezentant VIMED COM.

Echipele de tehnicieni de la Vimed împreună cu Ener Rom Instal continuă producerea și instalarea cabinelor de dezinfecție.

Firma VIMED, înființată în 1994, oferă de peste 25 de ani soluții peformante și durabile în domeniul instlațiilor în construcții. Afacerea de familie ajungând până în prezent să fie una din cele mai importante firme pe piața locală în domeniul în care activează.

ENER ROM INSTAL SRL oferta soluții energetice menite să susțină capacitatea industrială a oricărei companii. Începând cu anul 2000, proiectăm și construim instalații electrice industriale de medie și joasă tensiune, sisteme pentru generare de energie electrică cu panouri fotovoltaice precum și automatizări industriale.

[nggallery id=7874]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Cum s-a petrecut accidentul de pe DJ 107 I Transapuseana: Un bihorean a pierdut controlul asupra motocicletei într-o curbă și a intrat în coliziune cu un motociclist maghiar

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum s-a petrecut accidentul de pe DJ 107 I Transapuseana: Un bihorean a pierdut controlul asupra motocicletei într-o curbă și a intrat în coliziune cu un motociclist maghiar În după-amiaza zilei de 5 iulie 2025, polițiștii din Abrud au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DJ 107 I, a avut […]

Citește mai mult

Curier Județean

INCENDIU la un grajd din municipiul Blaj: Intervin pompierii

Ziarul Unirea

Publicat

în

INCENDIU la un grajd din municipiul Blaj: Intervin pompierii Un incendiu a izbucnit sâmbătă după-masa, la un grajd din municipiul Blaj. Intervin pompierii pentru stingerea flăcărilor. Citește și: VIDEO | Continuă lupta cu flăcările în incendiul din Laz, comuna Săsciori: Intervin pompieri, personal silvic și SVSU, dar și cetățeni Statia de pompieri Blaj intervine pentru […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE | Accident GRAV în Păgida: Două persoane s-au răsturnat cu un ATV pe strada Mureșului

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident GRAV în Păgida: Două persoane s-au răsturnat cu un ATV pe strada Mureșului Un accident grav a avut loc sâmbătă, 5 iulie 2025, în Păgida, unde o persoană s-a răsturnat cu un ATV. Citește și: ACCIDENT în Alba Iulia: Fetiță de 6 ani, acroșată de o mașină pe strada Ion Alexandru Sectia de pompieri […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea