Fotbalul din județ, blocat pe termen nelimitat | Reprezentanții AJF Alba iau în calcul un sistem play-off și play-out pentru terminarea campionatelor
Din 12 martie nu se mai joacă fotbal la niciun nivel în România, situația fiind la fel în întreaga Europă, cu excepția campionatului din Belarus, singura țară unde “sportul rege” continuă în această perioadă cruntă, în care totul se reportează la pandemia de coronavirus.
Într-un sistem piramidal, și fotbalul amator din județul Alba și-a oprit activitatea, la toate competițiilor organizate de Asociația Județeană de Fotbal Alba, după ce, într-o primă fază s-a spus “stop” campionatelor destinate copiilor și juniorilor. “În aceste momente delicate, sănătatea este mai presus de orice meci de fotbal. Este o situație neplăcută, lucrurile au luat o turnură neplăcută, se va ajunge la disperare”, a spus Cristian Petropulos, președintele AJF Alba.
Zilele trecute, de la FRF a plecat sugestia ca data de 16 mai să fie propunerea pentru reluarea Ligii 1, Ligii a 2-a și Ligii a 3-a, însă totul depinde de turnura pe care o vor lua evenimentele, fiind greu de crezut, în actuala conjunctură, ca respectivul termen va putea fi respectat. Așadar, deocamdată nu este nimic sigur în privința datei și modalității de desfășurare a Ligii a 4-a și Ligii a 5-a în Alba, chiar dacă a apărut o relaxarea a calendarului competițional, după amânarea cu un an a Campionatului European.
Cea mai plauzibilă variantă luată în calcul de reprezentanții AJF Alba este aceea a formatului “play-off” și “play-out”, după modelul anunțat recent de Federația Română de Fotbal. Este un scenariu studiat în această perioadă, aplicarea sa depinzând de ce se întâmplă la nivel național, o propunere în acest sens urmând să fie supusă dezbaterilor membrilor afiliați.
Ca idee, există perspectiva disputării unui play-off între primele patru clasate, respectiv CS Ocna Mureș, CS Universitatea Alba Iulia, Performanța Ighiu și Voința Stremț (cu jocuri tur-retur, 6 partide în total), dar și a unui play-out, cu echipele din partea inferioară a ierarhiei.
Întreaga strategie a fotbalului depinde însă de ce se va întâmpla cu fotbalul românesc și cum se vor derula evenimentele. În cazul în care situația se va complica și mai mult, există chiar alternativa unui baraj de promovare/ retrogradare, între ultimele clasate din Liga a 4-a și liderii celor două serii din Liga a 5-a, sau chiar înghețarea campionatelor, după modelul “volei”, asta în cazul în care nu se va mai putea încheia, într-o formă sau alta, stagiunea în curs, din care s-a derulat o singură etapă a returului!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Mihaela Blaga („Mica Romă” Blaj/CSU Alba Iulia), campioană la naționalele Under 23, în proba de 3000 metri obstacole Atleta Mihaela Blaga, legitimată la AC „Mica Romă” Blaj și CSU Alba Iulia, a cucerit titlul național în proba de 3.000 de metri obstacole, sâmbătă, 5 iulie 2025, la Craiova, în cadrul Campionatelor Naționale Under 23. Citește […]
Mișcări de trupe la CSM Unirea Alba Iulia: a plecat portarul Roman, a prelungit Ardei! „Alb-negrii” și-au stabilit programul jocurilor de verificare
Mișcări de trupe la CSM Unirea Alba Iulia: a plecat portarul Roman, a prelungit Ardei! „Alb-negrii” și-au stabilit programul jocurilor de verificare Mișcări de trupe la divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia, formație care are prevăzută reunirea joi, 10 iulie, la Stadionul „Cetate”. Astfel, portarul Darius Roman nu s-a înțeles cu oficialii „alb-negrilor” și nu va […]
Dacă va continua în eșalonul terț, CSU Alba Iulia, buget redus considerabil în viitoarea ediție
Dacă va continua în eșalonul terț, CSU Alba Iulia, buget redus considerabil în viitoarea ediție CSU Alba Iulia nu e sigură dacă va continua în eșalonul terț în ediția 2025/2026, situația rămânând în continuare încurcată pentru formația universitară. Citește și: Divizionara terță CS Universitar Alba Iulia, tot în zodia incertitudinilor | Semne mari de întrebare în […]