Fostul premier, Dacian Cioloș, ales președinte al PLUS
Dacian Cioloş a fost ales, sâmbătă, preşedinte al PLUS. Fostul premier a întrunit 99,17 la sută din voturile delegaţilor, scire Stiripesurse.ro
Convenţia Naţională a PLUS s-a reunit pentru prima dată, sâmbătă, în prezenţa a peste o mie de membri ai formaţiunii, pentru alegerea lui Dacian Cioloş în funcţia de preşedinte al formaţiunii.
Fostul premier a fost singurul candidat pentru şefia partidului, votul fiind secret. Preşedintele partidului este ales pentru un mandat de 4 ani.
Înainte de vot, cei prezenţi au avut dificultăţi în a accesa pe telefoanele mobile platforma pe care urmau să voteze.
Conform rezultatelor anunţate, au votat 1.557 de delegaţi, iar 99,17 la sută dintre aceştia au votat pentru Dacian Cioloş. De asemenea, s-au înregistrat 7 voturi „Nu” şi 6 abţineri.
Convenţia Naţională se desfăşoară la Romexpo.
În cadrul acesteia vor fi aleşi membrii Consiliului Naţional al formaţiunii. Conform statutului partidului, Consiliul Naţional este format din preşedintele PLUS şi încă o sută de membri aleşi prin vot proporţional de listă. Însă, până la formarea tuturor filialelor judeţene, Consiliul Naţional va avea 51 de membri. Vor fi membri de drept în Consiliului Naţional liderii filialelor judeţene, filialei Bucureşti şi a celei pentru Diaspora.
Consiliul Naţional îi va alege pe membrii Biroului Naţional, cu votul a 50% plus 1 din membri.
După alegerea preşedintelui partidului, în Convenţia Naţională, acesta va transmite Consiliului Naţional o listă conţinând propunerea sa pentru membrii Biroului Naţional şi care trebuie să conţină cel puţin cu o treime mai multe persoane decât locurile din BN.
Biroul Naţional este compus din: preşedintele partidului, 5 vicepreşedinţi aleşi în baza celui mai mare număr de voturi obţinut în Consiliul Naţional, secretarul general, trezorierul şi maximum 9 membri.
La Convenţia Naţională a PLUS sunt invitaţi speciali profesoara Mihaela Miroiu, actriţa Oana Pellea şi vloggerul Mihai Alexandru Hash.
După alegerea structurilor de conducere ale noului partid, PLUS şi USR urmează să decidă, peste o săptămână, dacă merg pe liste comune la alegerile europarlamentare din luna mai şi cum se va realiza colaborarea dintre cele două partide.
Marţi, Dacian Cioloş a declarat că a avut discuţii şi până acum cu preşedintele USR, Dan Barna, dar negocierile pentru o colaborare vor începe după ce vor fi alese şi structurile de conducere ale PLUS.
Primul congres al partidului lui Cioloş are loc după scandalul legat de fondatorii PLUS. Avocatul Adrian Iordache, a demisionat vineri din PLUS după scandalul provocat de acuzaţiile lui Marius Oprea, care a afirmat că este fiul lui Alexandru Iordache, fondator al casei de vocatură care a sprjinit înregistrarea PLUS şi fost maior de Securitate, coordonatorul anchetei penale împotriva sa, în 1988.
De altfel, urmare a acestui scandal, Dacian Cioloş a anunţat, marţi, că toţi membrii formaţiunii vor completa declaraţii pe propria răspundere că nu au colaborat cu Securitatea, iar pentru cei care vor deţine funcţii în partid va fi cerută adeverinţă de la CNSAS.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comuna Ciuruleasa va avea 16 containere pentru colectarea deșeurilor: Licitația pentru un centru de colectare prin aport voluntar, lansată în SEAP
Comuna Ciuruleasa va avea 16 containere pentru colectarea deșeurilor: Licitația pentru un centru de colectare prin aport voluntar, lansată în SEAP Comuna Ciuruleasa a lansat licitația pentru centrul de colectare a deșeurilor prin aport voluntar. Proiectul, de peste 2 milioane de lei, cuprinde 16 containere pentru colectarea deșeurilor provenite de la gospodării sau instituții. Construcția […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Buna Vestire: Zi aducătoare de veste minunată în care oamenii nu au voie să se certe. Credincioșii au dezlegare la pește
-
Opinii - Comentariiacum 26 de minute
Mesaje de PAȘTELE CATOLIC 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
26 Martie: Domnitorul Carol I a fost proclamat primul rege al României. ,,Regele de Oțel’’ care a transformat țara într-un regat independent
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
24 martie: Ziua mondială de luptă împotriva tuberculozei
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
25 martie: Ziua naţională a pădurilor: De la dezastre naturale la defrișări, aceste importante resurse au nevoie de ajutorul nostru
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
26 Martie: Ziua internațională a luptei împotriva epilepsiei