Rămâi conectat

Politică Administrație

Fonduri nerambursabile de aproape 178 de milioane de euro, prin POR 2014-2020, pentru 6 orașe din Regiunea Centru. Primăriile au la dispoziție 16 luni pentru a depune proiecte

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru anunță că cele șase municipii reședință de județ din Regiunea Centru au la dispoziție 16 luni și 177,84 milioane euro fonduri nerambursabile pentru a solicita finanțare pentru dezvoltarea orașelor. Prin 4 priorități de investiții și cinci obiective specifice, Axa prioritară 4 a Programului Operațional Regional 2014-2020, a fost deschisă depunerii de cereri de finanțare, iar proiectele prin care se pot cere fonduri de către primăriile municipiilor Alba Iulia, Brașov, Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Sibiu și Târgu Mureș se pot depune în perioada 21 august 2017 – 31 decembrie 2018.

Cele șase municipii vor putea solicita fondurile doar dacă au elaborat la nivel de municipiu sau zonă metropolitană, o Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană și un Plan de Mobilitate Urbană Durabilă. Aceste două documente reprezintă condiția de bază principală pentru acordarea finanțării pe această axă. Atât Strategia, cât și Planul se depun la sediul ADR Centru din Alba Iulia, de către municipiile ce doresc finanțare, într-o etapă premergătoare depunerii cererilor de finanțare. Perioada de depunere a acestor documente a fost lansată în februarie 2017, urmând a se încheia în 21 august 2017.

”Pe parcursul lui 2016 și 2017, experții ADR Centru au desfășurat o serie de întâlniri la nivelul fiecărui municipiu sau la nivel regional, pentru a discuta elementele cuprinse în strategii și în planurile de mobilitate urbană. Am discutat cerințele de bază impuse de program și ghiduri, corelate cu nevoile municipiilor și ideile de proiecte, fundamentarea investițiilor propuse în cadrul Planurilor de Mobilitate Urbană. În cadrul întâlnirilor, am convenit cu reprezentanții primăriilor, urgentarea elaborării și aprobării SIDU și PMUD la nivelul fiecărei municipalități, precum și identificarea proiectelor prioritare, iar ulterior am demarat procesul de pregătire al acestor proiecte. Deși până la acest moment municipiile nu au reușit să depună nici o Strategie sau Plan, avem angajamentul lor că documentele sunt pregătite urmând a fi depuse în termen. În momentul de față se află în faza de verificare preliminară aceste documente pentru 4 municipii.”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

O altă condiție impusă de ghid pentru a putea solicita finanțare este ca proiectele depuse să fie combinate pe cele 4 obiective tematice, municipiile selectând domeniile relevante pentru dezvoltarea orașului. În acest sens, proiectele trebuie să urmărească o economie cu emisii reduse de carbon; conservarea și protecția mediului și promovarea utilizării eficiente a resurselor; promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei și a discriminării și investiții în educație; formare și formare profesională pentru competențe și învățare pe tot parcursul vieții. Municipiile au posibilitatea să își stabilească domeniile pe care intenționează să le dezvolte, din cele cinci obiective specifice aferente Axei prioritare 4, obiectivul de mobilitate urbană durabilă fiind obligatoriu pentru municipii, iar celelalte sunt opționale. Obiectivele care nu sunt obligatorii pot fi negociate între municipii, la nivel regional, dacă vor să cedeze în integralitate alocările pentru celelalte obiective specifice pe care nu doresc să depună fișe.

Regăsiți mai jos fișe pentru fiecare obiectiv specific, cu descrierea acestuia și activitățile eligibile spre finanțare. Ghidul solicitantului, formularele și alte informații le găsiți la link: http://regio-adrcentru.ro/por-2014-2020/2014-prezentare-program/2014-axa-4/.

Alte informații utile:

La nivelul Regiunii Centru, Axa 4 se adresează exclusiv municipiilor reședință de județ, care vor trebui să realizeze Strategii Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU), condiție obligatorie pentru obținerea finanțărilor nerambursabile în domeniul dezvoltării. De asemenea, pe lângă acest document strategic, municipiile mai au nevoie și de un Plan de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), în special pentru obținerea finanțării pe prioritatea de investiții 4.1 – mobilitate urbană, care are o alocare de 80% din Axa Prioritară 4. Pe lângă aceste documente strategice este necesară și elaborarea unui plan de investiții, denumit Document Justificativ pentru FESI 2014-2020, care cuprinde modul de implementare a SIDU și lista proiectelor prioritare care vor fi finanțate prin intermediul Axei prioritare 4 a POR 2014-2020.

4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă – mobilitate urbană.
• Alocare la nivelul Regiunii Centru: 143,40 milioane euro
• Valoarea minimă eligibilă/proiect: 1.000.000 euro;
• Valoarea maximă eligibilă/proiect: 20.000.000 euro;

4.2 – Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului
• Alocare la nivelul Regiunii Centru: 15,93 milioane euro
• Valoarea minimă eligibilă/proiect: 100.000 euro;
• Valoarea maximă totală/proiect: 5.000.000 euro.

4.3 – Oferirea de sprijin pentru regenerarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale
• Alocare la nivelul Regiunii Centru: 8,13 milioane euro
• Valoarea minimă eligibilă/proiect: 100.000 euro;
• Valoarea maximă totală/proiect: 5.000.000 euro;

4.4 Creșterea calității infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educaţie timpurie şi sprijinirea participării părinţilor pe piaţa forţei de muncă – creșe și grădinițe
• Alocare la nivelul Regiunii Centru: 7,32 milioane euro
• Valoarea minimă eligibilă/proiect: 100.000 euro;
• Valoarea maximă eligibilă/proiect: 6.700.000 euro, nu se va depăşi echivalentul a 30 mil. lei

4.5 Creșterea calității infrastructurii educaționale relevante pentru piața forței de muncă – licee tehnologice
• Alocare la nivelul Regiunii Centru: 3,06 milioane euro
• Valoarea minimă eligibilă/proiect: 100.000 euro;
• Valoarea maximă eligibilă/proiect: 6.700.000 euro, nu se va depăşi echivalentul a 30 mil. lei


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Opt zone din comuna Daia Română vor fi supravegheate cu 24 de camere video de înaltă rezoluție. Vor putea fi vizualizate și numele de înmatriculare ale autovehiculelor

Unirea Ziarul

Publicat

în

Opt zone din comuna Daia Română vor fi supravegheate cu 24 de camere video de înaltă rezoluție. Vor putea fi vizualizate și numele de înmatriculare ale autovehiculelor Comuna Daia Română va implementa un sistem de supraveghere video în scopul creșterii siguranței și prevenirii criminalității. În acest scop, administrația locală a inițiat demersuri pentru identificarea unui […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea