Actualitate

Fonduri de peste 203 milioane de euro pentru înfiinţarea sau modernizarea unităţilor de procesare a produselor agricole

Ioana Oprean

Publicat

în

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a anunțat, vineri, că procesatorii au la dispoziţie fonduri nerambursabile de peste 203 milioane de euro prin PNDR 2020 pentru înfiinţarea sau modernizarea unităţilor de procesare a produselor agricole, sprijinul acordat fiind între 1 şi 2,5 milioane de euro pe proiect.

Vineri, 3 august, s-a deschis sesiunea de primire a solicitărilor de finanţare a investiţiilor pentru procesarea produselor agricole la nivel naţional, inclusiv pentru teritoriul ITI – Delta Dunării, aceasta fiind activă până pe 31 ianuarie 2019.

Fondurile nerambursabile în valoare totală de 203 milioane de euro sunt asigurate prin submăsura 4.2 ‘Sprijin pentru investiţii în procesarea/ marketingul produselor agricole’ din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Pentru dezvoltarea şi modernizarea capacităţilor de procesare şi de comercializare sunt alocate 81,2 milioane de euro şi 121,8 milioane de euro pentru crearea de noi unităţi de procesare.

‘Procesatorii au acum la dispoziţie fonduri nerambursabile pentru înfiinţarea sau modernizarea unităţilor de procesare a produselor agricole. Ne aflăm într-un moment în care producem foarte multe materii prime, dar acum trebuie să facem pasul firesc către investiţii în centre de colectare, de procesare, în unităţi care pot asigura un lanţ alimentar integrat. În România sunt foarte mulţi producători agricoli cărora trebuie să le oferim posibilitatea de a-şi procesa produsele, astfel încât să crească valoarea muncii lor. Din dorinţa de a veni în sprijinul solicitanţilor de fonduri, am implementat încă o simplificare a procesului de accesare prin semnarea unui acord de colaborare cu Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, prin care AFIR va solicita extrasul de carte funciară aferent imobilului, pe baza datelor cadastrale înscrise de către solicitant în Cererea de finanţare. Pot spune că suntem prima instituţie care a iniţiat un asemenea acord’, a precizat directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.

Pragul de calitate lunar de la care porneşte depunerea proiectelor este de 40 de puncte în prima etapă lunară (intervalul 3 – 31 august 2018) şi scade treptat putând ajunge la pragul minim de depunere de 15 puncte, în ultima etapă lunară (intervalul 1 – 31 ianuarie 2019).

Cererile de finanţare se depun on-line pe pagina de internet a AFIR (www.afirm.info) începând din 3 august 2018, ora 9:00 şi până la 31 ianuarie 2019, ora 16:00. Sesiunea se poate închide înainte de termenul limită, dacă valoarea publică totală a proiectelor depuse (care au un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate) atinge plafonul de 200% din alocarea sesiunii. Totodată, precizăm că în primele 5 zile calendaristice ale etapelor de depunere nu se aplică această prevedere şi sesiunea rămâne deschisă chiar dacă a fost plafonul de 200% a fost atins.

Prin intermediul sM 4.2 solicitanţii pot obţine sprijin financiar nerambursabil de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru IMM-uri şi forme asociative şi de 40% pentru alte întreprinderi. Sprijinul acordat nu va depăşi 1.000.000 euro pe proiect pentru IMM, 1.500.000 euro pe proiect pentru alte întreprinderi sau 2.500.000 euro pe proiect pentru forme asociative (cooperative şi grupuri de producători).

În cazul investiţiilor care conduc la un lanţ alimentar integrat (indiferent de tipul de solicitant) finanţarea poate ajunge până la 2.500.000 euro/proiect.

Documentaţia necesară solicitării fondurilor nerambursabile se întocmeşte conform Ghidului solicitantului şi anexelor aferente acestuia, disponibile gratuit pe site-ul AFIR, la secţiunea ‘Investiţii PNDR’, în pagina dedicată submăsurii 4.2.

Sursa Agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România, cea mai mare scădere a vânzărilor cu amănuntul din UE: Produsele nealimentare au cel mai mare recul

Ioana Oprean

Publicat

în

România, cea mai mare scădere a vânzărilor cu amănuntul din UE: Produsele nealimentare au cel mai mare recul România a înregistrat în iulie 2026 cea mai mare scădere anuală a vânzărilor cu amănuntul dintre statele membre ale UE. Volumul comerțului cu amănuntul a fost cu 5,7% mai mic decât în iulie 2025, în timp ce […]

Citește mai mult

Actualitate

Echinocțiul de toamnă 2026: Sfârșitul oficial al verii și începutul toamnei astronomice. Pe ce dată începe ziua să scadă, iar noaptea să devină tot mai lungă

Ioana Oprean

Publicat

în

Echinocțiul de toamnă 2026: Sfârșitul oficial al verii și începutul toamnei astronomice. Pe ce dată începe ziua să scadă, iar noaptea să devină tot mai lungă Toamna astronomică începe în 2026 pe data de 23 septembrie. Echinocțiul de toamnă va avea loc miercuri, la ora 03:05, ora României. Este momentul în care Soarele traversează ecuatorul […]

Citește mai mult

Actualitate

Câtă țuică, vișinată sau alte băuturi alcoolice poți face acasă fără să plătești accize. De la plafonul de 200 de litri la 50, după observațiile lui Nicușor Dan

Ioana Oprean

Publicat

în

Câtă țuică, vișinată sau alte băuturi alcoolice poți face acasă fără să plătești accize. De la plafonul de 200 de litri la 50, după observațiile lui Nicușor Dan Românii care produc în gospodărie țuică, vișinată sau alte băuturi alcoolice tradiționale trebuie să țină cont de limita până la care producția este scutită de plata accizelor. […]

Citește mai mult