Ştirea zilei
Florin Roman: Primăria Sebeș nu și-a respectat angajamentul făcut față de compania Dailmer – Star Transmission
În cadrul unei conferințe de presă organizate luni, 3 iunie, vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Florin Roman, a făcut câteva precizări legate de solicitările făcute de către compania germană Daimler GA către autoritățile locale, respectiv consiliul județean și primăria din Sebeș, în vederea optimizării condițiilor pentru realizarea investiției anului din România – unitatea de producție componente auto pentru Mercedes-Benz din municipiul Sebeș.
Acesta a subliniat faptul că Primăria Sebeș nu și-a respectat partea de angajament stabilit în cadrul unui protocol semnat de administrația județeană și Consiliul Local Sebeș cu reprezentanții companiei Daimler. Roman mai afirmă, că deși și-a cam uitat angajamentele semnate, primarul Sebeșului Alexandru Dăncilă, a preferat să se prezinte prin poze, referindu-se la prezența acestuia alături de președintele PSD Ioan Dîrzu la semnarea contractului între compania germană și ministrul Marilor Proiecte de Interes Național și Investiții Străine, Dan Șova. Vicele CJ Alba a făcut în acest sens un apel către colegii săi din administrația publică locală să dea dovadă de seriozitate și să își ducă fiecare angajamentele la bun sfârșit.
“Noi, cei de la Consiliul Județean Alba suntem singurii care ne-am respectat angajamentul pe care l-am stabilit în protocolul semnat cu reprezentanții companiei Daimler. În cadrul documentului există patru aspecte solicitate. Singura dintre ele rezolvată până la acest moment este introducerea sistemului de alimentare cu apă și canalizare și reprezintă o investiție realizată de APA CTTA Alba la solicitarea consiliului județean, urmând doar să se mai realizeze branșarea beneficiarului la rețea.
Am avut o discuție cu reprezentanții Primăriei Sebeș pentru ca și costurile la această lucrare să fie împărțite între CJ Alba și Consiliul Local Sebeș, și vreau să se știe foarte clar că singurii care au suportat financiar această investiție sunt cei de la consiliul județean.
După ce s-a realizat investiția, unii colegi au preferat să se prezinte prin poze, dar și-au cam uitat angajamentele semnate.
Am vrut să fac foarte clar aceste precizări și să prezint clar ce am discutat noi cu cei de la Daimler în urmă cu câteva luni. Suntem foarte fericiți că vin investitori în județul Alba, însă apelul meu este să fim și serioși când ne luăm angajamente și să ne ducem angajamentele fiecare până la capăt. Așa ar fi corect și normal!”
Legat de celelalte trei solicitări cuprinse în protocolul semnat cu reprezentanții Daimler situația se prezintă pentru moment într-o fază de discuții.
“A fost deja prinsă în bugetul celor de la Drumuri Naționale acea bandă de rezervă de circa 100 de metri și un sens giratoriu, care să facă legătura dintre fabrică și drumul principal.
Mutarea liniei de înaltă tensiune se află în fază de discuție și mutarea a două stații de autobuz care trebuiau făcute de Primăria municipiului Sebeș care este tot în faza de discuție”, a explicat Florin Roman.

Ştirea zilei
16 mai 2022, COVID-19 în Alba. 3 noi infectări și niciun deces, în ultimele 24 de ore, în județ
16 mai 2022, COVID-19 în Alba. 3 noi infectări și niciun deces, în ultimele 24 de ore, în județ
La nivelul județului Alba, luni, 16 mai 2022, s-au înregistrat 3 cazuri noi de infectare cu COVID-19 potrivit datelor transmise de DSP Alba. Raportul prezintă și incidența actualizată și cazurile active de coronavirus pe localități.
Citește și situația cazurilor din Alba, de ieri, 15 mai 2022, COVID-19 în Alba. 4 noi infectări și niciun deces, în ultimele 24 de ore, în județ
În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Alba, nu a fost înregistrat niciun deces, în rândul persoanelor bolnave de COVID-19.
Astfel, numărul total al cazurilor înregistrate ajunge la 53834 de persoane confirmate, 52431 persoane vindecate, 1.290 decese.
Duminică, în județul Alba au fost prelucrate în total 241 teste, 148 PCR, 93 teste rapide. Numărul total de teste efectuate până în prezent în județ a ajuns la 465454 mai exact, 356338 de teste PCR și 108968 de teste rapide.
Localitățile din care provin cele 3 noi cazuri de coronavirus:
ALBA IULIA – 1
CIUGUD – 1
SASCIORI – 1
Lista cazurilor active de COVID-19 și INCIDENȚA LOCALITĂȚILOR din județul Alba:
Localitate | Populatie | Incidenta | Cazuri active |
POŞAGA | 893 | 2.24 | 2 |
RIMETEA | 990 | 2.02 | 2 |
OHABA | 583 | 1.72 | 1 |
VALEA LUNGĂ | 3115 | 1.28 | 4 |
ORAŞ OCNA MUREŞ | 13788 | 0.8 | 11 |
METEŞ | 2751 | 0.73 | 2 |
LUPŞA | 2836 | 0.71 | 2 |
MUNICIPIUL BLAJ | 20622 | 0.68 | 14 |
SÂNTIMBRU | 3019 | 0.66 | 2 |
ORAŞ TEIUŞ | 7148 | 0.56 | 4 |
NOŞLAC | 1816 | 0.55 | 1 |
CRICĂU | 1965 | 0.51 | 1 |
MIRĂSLĂU | 1945 | 0.51 | 1 |
MUNICIPIUL ALBA IULIA | 76685 | 0.51 | 39 |
LOPADEA NOUĂ | 2494 | 0.4 | 1 |
ŞPRING | 2537 | 0.39 | 1 |
ŞUGAG | 2856 | 0.35 | 1 |
ORAŞ CUGIR | 25354 | 0.32 | 8 |
MIHALŢ | 3213 | 0.31 | 1 |
CIUGUD | 3293 | 0.3 | 1 |
PIANU | 3563 | 0.28 | 1 |
ORAŞ ZLATNA | 7779 | 0.26 | 2 |
GALDA DE JOS | 4414 | 0.23 | 1 |
ŞONA | 4365 | 0.23 | 1 |
MUNICIPIUL AIUD | 25133 | 0.2 | 5 |
MUNICIPIUL SEBEŞ | 32855 | 0.12 | 4 |
ALBAC | 1939 | 0 | 0 |
ALMAŞU MARE | 1197 | 0 | 0 |
ARIEŞENI | 1533 | 0 | 0 |
AVRAM IANCU | 1411 | 0 | 0 |
BERGHIN | 1882 | 0 | 0 |
BISTRA | 4496 | 0 | 0 |
BLANDIANA | 877 | 0 | 0 |
BUCERDEA GRÂNOASĂ | 2259 | 0 | 0 |
BUCIUM | 1379 | 0 | 0 |
CÂLNIC | 1932 | 0 | 0 |
CENADE | 1046 | 0 | 0 |
CERGĂU | 1629 | 0 | 0 |
CERU-BĂCĂINŢI | 227 | 0 | 0 |
CETATEA DE BALTĂ | 3061 | 0 | 0 |
CIURULEASA | 1123 | 0 | 0 |
CRĂCIUNELU DE JOS | 2142 | 0 | 0 |
CUT | 1272 | 0 | 0 |
DAIA ROMÂNĂ | 3115 | 0 | 0 |
DOŞTAT | 1014 | 0 | 0 |
FĂRĂU | 1470 | 0 | 0 |
GÂRBOVA | 2133 | 0 | 0 |
GÂRDA DE SUS | 1467 | 0 | 0 |
HOPÂRTA | 1157 | 0 | 0 |
HOREA | 1898 | 0 | 0 |
IGHIU | 7110 | 0 | 0 |
ÎNTREGALDE | 551 | 0 | 0 |
JIDVEI | 5301 | 0 | 0 |
LIVEZILE | 1147 | 0 | 0 |
LUNCA MUREŞULUI | 2540 | 0 | 0 |
MOGOŞ | 744 | 0 | 0 |
OCOLIŞ | 498 | 0 | 0 |
ORAŞ ABRUD | 5141 | 0 | 0 |
ORAŞ BAIA DE ARIEŞ | 3743 | 0 | 0 |
ORAŞ CÂMPENI | 7120 | 0 | 0 |
POIANA VADULUI | 1041 | 0 | 0 |
PONOR | 574 | 0 | 0 |
RĂDEŞTI | 1271 | 0 | 0 |
RÂMEŢ | 491 | 0 | 0 |
ROŞIA DE SECAŞ | 1580 | 0 | 0 |
ROŞIA MONTANĂ | 2690 | 0 | 0 |
SĂLCIUA | 1367 | 0 | 0 |
SĂLIŞTEA | 2327 | 0 | 0 |
SÂNCEL | 2579 | 0 | 0 |
SĂSCIORI | 6485 | 0 | 0 |
SCĂRIŞOARA | 1486 | 0 | 0 |
ŞIBOT | 2327 | 0 | 0 |
SOHODOL | 1658 | 0 | 0 |
STREMŢ | 2419 | 0 | 0 |
UNIREA | 4823 | 0 | 0 |
VADU MOŢILOR | 1268 | 0 | 0 |
VIDRA | 1500 | 0 | 0 |
VINŢU DE JOS | 5528 | 0 | 0 |
Ştirea zilei
Accident rutier la Abrud: Un șofer „alcoolizat” a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un garaj și un autoturism
Accident rutier la Abrud: Un șofer „alcoolizat” a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un garaj și un autoturism
Un accident rutier a avut loc duminică, 15 mai, în Abrud, unde un șofer, cu o alcoolemie de 0,80 mg/l a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un garaj și un autoturism.
La data de 15 mai 2021, în jurul orei 04.40, polițiștii din Abrud, au intervenit pe strada Gura Cornei din oraș, pentru soluționarea unui eveniment rutier, soldat cu pagube materiale.
Un bărbat de 32 de ani, din comuna Roșia Montană, în timp ce conducea un autoturism, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un garaj și un autoturism.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Ştirea zilei
Cum era spionată fabrica de arme de la Cugir de americani, în timpul Războiului Rece: Cîți dolari primea un informator
Cum era spionată fabrica de arme de la Cugir de americani, în timpul Războiului Rece: Cîți dolari primea un informator
După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial si debutul Războiului Rece, când „Cortina de Fier” a despărțit democrațiile occidentale de URSS și statele satelit ale acestuia, agenția americană de informații CIA a reuşit să dezvolte în România o reţea bine pusă la punct de agenţi şi informatori. Potrivit arhivelor, unii dintre aceştia erau plătiţi lunar cu sume de la 50, 75, 80 până la 100 de dolari.
Aceştia aveau nume conspirative dar fiecare avea o descriere în care era prezentat locul de muncă, abilităţile şi studiile sale. Majoritatea erau români nemulţumiţi de influenţa şi comportamentul Rusiei în România. Spionajul american urmărea, în primii ani ai regimului comunist, în special fabricile de armament din România. Una dintre aceste funcționa la Cugir, un oraș mic izolat la poalele munților.
Uzina de la Cugir începuse să producă arme din 1935, însă un sector al ei era dedicat fabricării maşinilor de cusut, iar mai târziu și mașinilor de spălat. Una dintre piesele faimoase produse la Cugir a fost Oriţa, primul pistol-mitralieră de calibrul 9 mm fabricat în România.
Arma a fost numită după căpitanul Marin Oriţa, care a omologat în România acest model, şi a fost un proiect româno – ceh. În 1949, la Cugir se mai produceau doar maşini de cusut, însă doi ani mai târziu, uzina a fost reconvertită pentru manufacturarea armelor mici: pistoale, puşti automate, mitraliere şi muniţii. Aproape 4.000 de oameni erau angajaţi ai întreprinderii din Cugir în 1951, arăta un raport al CIA din 1952.
Vizată de raiduri americane în timpul războiului
„Utilajele folosite în fabrică sunt de producţie germană şi elveţiană şi se spune că sunt de o calitate excelentă. Unele dintre instalaţii sunt noi şi încă nu au fost folosite. Fabrica este bine organizată şi cei mai mulţi dintre angajaţi şi-au menţinut poziţiile pe care le aveau în trecut”, arătau spionii CIA, în nota secretă. În timpul războiului, fabrica a fost ţinta raidurilor aviaţiei americane, iar patru avioane au fost doborâte în zonă. Totuşi, bombele nu i-au provocat distrugeri mari.
”Fabrica era înconjurată de un gard de doi metri de fier care are deasupra sârmă ghimpată. Trupele române înarmate cu puşti automate, păzeau din turnurile de observaţie (…) Un control foarte strict este exercitat atât asupra civililor cât şi asupra personalului. Fiecare muncitor civil trebuia să aibă un card de identificare emis de fabrică, cu o ştampilă specială aplicată de conducerea administrativă a fabricii de armament.
Acelaşi tip de control era aplicat şi unităţilor care aparţineau de Ministerul Muncii. Muncitorii civili care intrau în fabrică prin poarta nr. 18 erau subiectul unui verificări stricte. Era un tren special care aducea muncitorii din satele vecine dimineaţa devreme şi îi ducea înapoi seara târziu. Se lucrează 24 de ore în trei schimburi de câte opt ore”, se mai arată într-un document al CIA.
Fabrica de la Cugir s-a dezvoltat mult în perioada comunistă, ajungând să producă atât armament greu, cât și pistoale și celebrele mitraliere AKM.
Sursa: ziare.com
-
Ştirea zileiacum 20 de ore
Alba, în top 5 al traficului de cocaină: Aproape o tonă de droguri confiscate într-un singur an
-
Opinii - Comentariiacum 24 de ore
16 mai| Prima eclipsă totală de lună din 2022: De unde se poate vedea „Luna sângerie”, în România
-
Actualitateacum 8 ore
Alimente care nu au dată de expirare. Care sunt produsele din care puteți face stocuri fără teama de a se strica
-
Ştirea zileiacum 22 de ore
FOTO VIDEO| „Creăm pentru căței” în memoria Ioanei Sfârlea la acțiunea Asociației „Prietenii lui Azor” din șanțurile Cetății Alba Carolina
-
Ştirea zileiacum 18 ore
Cum era spionată fabrica de arme de la Cugir de americani, în timpul Războiului Rece: Cîți dolari primea un informator
-
Actualitateacum 19 ore
FOTO| 10 întrebări și 10 gânduri ale unui elev de nota 10: Iulius Urieşu, Liceul Teoretic „David Prodan”, Cugir
-
Actualitateacum 18 ore
Nevoie mare de bani la buget: Noul șef al ANAF anunță controale extinse. Ce domenii sunt vizate
-
Curier Județeanacum 18 ore
FOTO| Noaptea Muzeelor 2022, la Aiud: Peste 250 de vizitatori de toate vârstele au făcut cunoștință cu expozițiile
-
Ştirea zileiacum 19 ore
Echipamente IT pentru Inspectoratul Școlar Județean Alba: Licitația de peste 50.000 de lei, lansată în SEAP
-
Actualitateacum 7 ore
Un primar dă BANI persoanelor care prezintă probe cu cetățeni care aruncă iresponsabil gunoiul
-
Ştirea zileiacum 20 de ore
VIDEO| CIUGUbanii și Verzulică: Proiecte de viitor ambițioase pentru Ciugud, cea mai tehnologizată comună din România
-
Curier Județeanacum 5 ore
Dosar penal pentru braconaj piscicol, pentru un bărbat din Alba. A fost depistat în timp ce pescuia în perioada de prohibiţie