Florin Cîțu spune ca pilonul doi de pensii nu va fi naţionalizat: „Nu pentru că cere cineva aşa ceva. Pentru că în asta cred”
Pilonul doi de pensii nu va fi naţionalizat în perioada coaliției de guvernare, a declarat, primul ministru Florin Cîţu, luni seara, la Digi 24.
Întrebat dacă i-a cerut Comisia Europeană acest lucru, Cîţu a arătat că din partea Comisiei Europene s-a arătat preocupare faţă de sustenabilitatea sistemului de pensii din România, însă nu acesta este motivul cu privire la poziţionarea privind pilonul doi, ci pentru că este vorba de o opţiune a coaliţiei de guvernare.
„Nu. Nu pentru că cere cineva aşa ceva. Pentru că în asta cred şi în asta credem noi, toată coaliţia de guvernare. Nu naţionalizăm pilonul doi de pensii! Şi ca să nu existe niciun risc ca cineva să facă asta, eu vreau să mă angajez că nu vom face aşa ceva (…). Repet, riscul ca în această guvernare liberală, în următorii opt ani de zile, ca pilonul doi de pensii să fie naţionalizat este zero. Nu există aşa ceva, nu vom face aşa ceva niciodată”, a precizat premierul Florin Cîţu.
El s-a referit la perioada anterioară a guvernării PSD, când s-a dat ordonanţa 14 care viza şi pilonul doi de pensii.
Întrebat dacă le recomandă oamenilor să îşi facă pensii private, premierul a spus că sunt deja pensii private şi sunt şi oportunităţi pentru pensiile facultative, iar el le recomandă oamenilor să îşi facă şi astfel de pensii pentru că fiecare cetăţean îşi administrează mult mai bine banii decât o poate face statul. „Au deja pensii private. Dacă vor să investească mai mult, bineînţeles sunt oportunităţi. Dar există o strategie în legea pensiilor, ne vom uita la ea, dacă va creşte sau nu contributivitatea din ceea ce avem”, a afirmat Cîţu.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Când se dau alocaţiile pentru copii în iulie 2025: Banii, virați fără întârzieri Marea majoritate a părinților care încasează alocația de stat pentru copii sunt interesați să afle când intră mai exact alocația pe card, data putând varia în anumite situații. În România, alocația de stat se acordă copiilor cu vârsta de până la 18 […]
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor Deși România are resurse hidrografice din belșug și unele dintre cele mai apreciate izvoare de apă minerală de pe continent, am ajuns să plătim pe litrul de apă mai mult ca locuitorii din statele mai bogate ale Europei. […]
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune Economistul Radu Georgescu face o comparație între cum a fost aprobat planul fiscal în România și cum se procedează într-o țară civilizată, cum e de exemplu Elveția, unde toate […]