Economie

Firmele ar putea primi subvenţii egale cu indemnizaţia de şomaj, dacă angajează disponibilizaţi din sistemul bugetar

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Firmele care angajează persoane disponibilizate din sistemul bugetar ar putea beneficia de o subvenţie de la bugetul asigurărilor sociale de stat echivalentă cu valoarea indemnizaţiei de şomaj care s-ar fi cuvenit fiecărui şomer astfel angajat, calculată de la data angajării acestuia, potrivit unui proiect aflat pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor. Propunerea legislativă privind reglementarea unor măsuri de stimulare a angajatorilor care încadrează în muncă persoane disponibilizate din sistemul bugetar a fost respinsă de Senat în şedinţa din 6 septembrie 2010, însă Comisia pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor propune plenului adoptarea propunerii legislative cu amendamente, pentru corelare cu normele legale în vigoare şi pentru creşterea şanselor de ocupare a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Proiectul de lege prevede acordarea unei subvenţii de la bugetul asigurărilor sociale de stat echivalentă cu contravaloarea indemnizaţiei de şomaj care s-ar fi cuvenit fiecărui şomer astfel angajat, calculată de la data angajării acestuia, angajatorilor care încadrează în muncă şomeri proveniţi din rândul salariaţilor disponibilizaţi din sistemul bugetar. Astfel, subvenţia acordată urmează a se deduce, în condiţiile legii, din suma datorată lunar de angajator şi salariaţi pentru contribuţiile la bugetul asigurărilor pentru şomaj. În acelaşi timp, se prevede obligaţia angajatorilor de a menţine raporturile de muncă sau de serviciu ale acestora pentru o perioadă reprezentând dublul intervalului de timp în care persoana disponibilizată ar fi beneficiat de indemnizaţie de şomaj, fiind precizat în proiect că, pe perioadele în care raporturile de muncă sau de serviciu sunt suspendate, măsurile de stimulare nu se aplică. Totodată, în situaţiile în care angajatorii încetează raporturile de muncă sau de serviciu înainte de termenul prevăzut în propunerea legislativă, sunt obligaţi să restituie, în totalitate, agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă sumele încasate pentru fiecare şomer angajat, plus dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României, în vigoare la data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, dacă încetarea acestora a avut loc din motive neimputabile angajatului. Indemnizaţia de şomaj reprezintă 75 la sută din valoarea indicatorului social de referinţă, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an şi nu 75 la sută din salariul de bază minim brut pe ţară. La suma rezultată se adaugă un procent cuprins între 3 şi 10 la sută din media salariului brut pe ultimele 12 luni, în funcţie de stagiul de cotizare. În acelaşi timp, pentru absolvenţii instituţiilor de învăţământ care primesc ajutor de şomaj, indemnizaţia constituie 50 la sută din valoarea indicatorului social de referinţă, şi nu jumătate din salariul minim, ca în prezent. Indicatorul social de referinţă este definit în legislaţie drept unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestaţiile băneşti – cu excepţia indemnizaţiei de şomaj – suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj în vederea încadrării în muncă a anumitor categorii de persoane. Valoarea indicatorului social de referinţă este stabilită în prezent  la 500 lei. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Economie

Economie

Anunț de mediu – 28 septembrie 2026: Solicitare obținere aviz de mediu pentru PUZ, în vederea amenajării unei zone mixte de agrement și servicii în localitatea Petrești

rlucian

Publicat

în

De

Solicitare obținere aviz de mediu pentru PUZ, în vederea amenajarii unei zone mixte de agrement și servicii în localitatea Petrești – extravilan, CF 81945, nr. cad. 3336 , jud. Alba. S.C. LINCOLN PLUS S.R.L., prin Cibu Gheorghe, cu sediul în municipiul Sebeș, strada Schweighofer nr. 6, județul Alba, titular al proiectului de plan „Introducere în […]

Citește mai mult

Economie

Comunicat de presă – 27 septembrie 2026: Lansarea proiectului: „Fluidizarea traficului rutier prin măsuri de mobilitate urbană durabilă – construire arteră cu rol de culoar verde de mobilitate pe latura de sud-vest a municipiului Alba Iulia”

Dana Opruta

Publicat

în

Alba Iulia, 27 septembrie 2026   COMUNICAT DE PRESĂ Lansarea proiectului: FLUIDIZAREA TRAFICULUI RUTIER PRIN MĂSURI DE MOBILITATE URBANĂ DURABILĂ – CONSTRUIRE ARTERĂ CU ROL DE CULOAR VERDE DE MOBILITATE PE LATURA DE SUD-VEST A MUNICIPIULUI ALBA IULIA, SMIS 349615 Municipiul Alba Iulia anunță demararea activităților proiectului „Fluidizarea traficului rutier prin măsuri de mobilitate urbană […]

Citește mai mult

Economie

Anunț de mediu – 27 septembrie 2026: Solicitare revizuire Autorizație Integrată de Mediu pentru SC KRONOSPAN TRADING SRL Sebeș

Dana Opruta

Publicat

în

27 septembrie 2026 – Solicitare revizuire Autorizație Integrată de Mediu pentru SC KRONOSPAN TRADING SRL Sebeș, str. Mihail Kogălniceanu nr. 59, județul Alba. KRONOSPAN TRADING SRL cu sediul în localitatea Sebeș, str. Mihail Kogălniceanu nr. 59, Camera nr.1/12, Et.1, județul Alba, anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de revizuire a Autorizaţiei Integrate de Mediu nr. […]

Citește mai mult