Ştirea zilei

FILMARE AERIANĂ pe Autostrada Sebeș-Turda: Cum arată loturile 1 și 2 ce au termen de finalizare anul 2019

Ioana Oprean

Publicat

în

Asociația Pro Infrastructura a publicat, miercuri, pe canalul Youtube, o nouă filmare aeriană de pe loturile 1 și 2 ale Autostrăzii Sebeș-Turda, de la Sebeș la Aiud, ce au termen de finalizare 2019.

În urmă cu câteva zile, membrii Asociației Pro Infrastructura scriseseră, pe Facebook, că pe lotul 2 (24,25 km, constructor asocierea Aktor-Euroconstruct) blocajele birocratice sunt aproape în întregime soluționate, constructorul având de luni bune undă verde pentru realizarea lucrărilor pe cea mai mare parte a lotului.

”Mobilizarea este însă insuficientă pe acest șantier. Deși în ultimele luni s-a avansat într-un ritm bun la partea de terasamente, unde „s-a ieșit” din pământ, ajungându-se la nivel de balast stabilizat și chiar la asfalt pe un scurt sector de probă, volumul mare de muncă rămasă necesită o mobilizare mai bună. În plus, marea problemă a acestui lot este în continuare avansul nesemnificativ la structurile principale ale autostrăzii (podurile peste Mureș, viaductul peste calea ferată Cluj-Alba Iulia). În concluzie, suntem pesimiști în ceea ce privește termenul de final de 2019 pentru finalizarea lucrărilor. La finalul lunii octombrie procentul oficial de execuție era de 43,10%, un avans de 2,76% față de luna anterioară”, potrivit Asociației Pro Infrastructura.

Despre lotul 1 (17 km, constructor Impresa Pizzarotti) au precizat că ”arată în schimb mult mai bine pe zona autorizată”.

”Constructorul lucrează îngrijit și bine organizat, iar șantierul arată acest lucru. Pe secțiunea care cuprinde nodul Alba Iulia Nord, la câteva zile de la emiterea autorizației de construire, lucrările au început în forță, fiind concentrate multe utilaje pentru realizarea săpăturilor în dealul de la limita cu lotul 2. Ultima secțiune neautorizată a acestui lot este nodul Sebeș, unde este în derulare procedura de mediu, precum și realizarea exproprierilor suplimentare. Solicităm CNAIR accelerarea pe aceste două probleme birocratice, astfel încât până la finalul anului să fie eliberată autorizația de construire. Neoficial, termenul pentru finalizarea acestui tronson de autostradă este finalul anului 2019, dar doar printr-o soluționare proactivă a blocajelor birocratice de către CNAIR. La finalul lunii octombrie procentul oficial de execuție era de 39,00%, un avans de 3% față de luna anterioară”, potrivit acestora.

Autostrada Sebeş-Turda va avea o lungime totală de 70 de kilometri şi va traversa parțial judeţele Alba și Cluj, fiind împărţită în patru loturi:

Lot 1 – 17,0 km de la intrarea pe autostrada în Sebes pana la Pârâul Iovului, constructori: asocierea SC Impresa Pizzarotti & C SpA – SC Pomponio SRL. Cost: 541.739.137 lei fără TVA

Lot 2 – 24,3 km de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud; constructori: asocierea Aktor SA – SC Euroconstruct Trading SRL. Cost: 549.332.494 lei fără TVA.

Lot 3 – 12,5 km de la intrarea în Aiud până la nodul de la Decea, constructori: asocierea Tirrena Scavi SpA, Societa Italiana per Condotte d’Acqua S.p.A. Cost: 420.511.921 lei fără TVA

Lot 4 – 16,3 km de la nodul Decea până în Turda, constructori: asocierea Porr Construct SRL, Porr Bau GmbH. Cost: 470.004.894 lei fără TVA.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Accident mortal pe autostrada A1, sensul de mers Sibiu – Sebeș: Un bărbat de 34 de ani a decedat după ce a intrat cu o autoutilitară în partea din spate a unui TIR

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident mortal pe autostrada A1, sensul de mers Sibiu – Sebeș: Un bărbat de 34 de ani a decedat după ce a intrat cu o autoutilitară în partea din spate a unui TIR Polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au intervenit la un accident rutier produs pe Autostrada A1, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Bani plătiți nejustificat la Primăria Roșia de Secaș. Curtea de Conturi: cheltuieli de personal majorate cu peste 154.000 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Bani plătiți nejustificat la Primăria Roșia de Secaș. Curtea de Conturi: cheltuieli de personal majorate cu peste 154.000 de lei Un audit al Curții de Conturi a României scoate la iveală mai multe abateri privind plata cheltuielilor de personal la Primăria Roșia de Secaș, pentru perioada 2024–2025. Auditorii au identificat majorări salariale acordate peste limitele […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Școală modernizată ca la oraș în comuna Ohaba. 40 de copii beneficiază de condiții de ultimă generație. Primarul Adrian Mihălțan: „Am crezut că se poate și la noi ca în alte părți”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Școală modernizată ca la oraș în comuna Ohaba. 40 de copii beneficiază de condiții de ultimă generație. Primarul Adrian Mihălțan: „Am crezut că se poate și la noi ca în alte părți” Școala Gimnazială din Ohaba, care deservește elevii din comuna Ohaba, a fost recent modernizată, iar acum oferă condiții moderne de studiu, la standarde […]

Citește mai mult