Festivalul Grădinarilor – prima manifestare a legumicultorilor din Leorinţ
În localitatea Leorinţ, sat aparţinând de comuna Rădeşti s-a desfăşurat duminică, 11 septembrie, prima ediţie a ”Festivalului Grădinarilor”. O manifestare în care zeci de fermieri ai acestei harnice localităţi au venit să-şi expună rodul cel mai bogat şi de calitate al muncii lor – legumele. Pentru că după cum se ştie, leorinţenii sunt recunoscuţi nu doar în judeţul Alba ci şi în zona Ardealului ca fiind cei mai mari cultivatori de legume, produsele lor fiind la mare căutare. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Local şi Primăria Rădeşti cu sprijinul gospodarilor din localitate, reuşindu-se ca prin intermediul expoziţiei de legume organizată pe standuri special amenajate să se demonstreze dacă mai era nevoie cu ce se laudă oamenii locului. Chiar dacă nu sunt şi mari cultivatori de cereale, ei au arătat că ştiu să facă şi o pâine bună ce a putut fi încercată împreună cu produsele tradiţionale specifice locului, dintre care n-a lipsit inegalabila zacuscă de Leorint. Pe terenul „Naţional”, unde a avut loc manifestarea, cei aproape 1000 de participanţi au putut urmări parada portului popular atât al localnicilor de naţionalitate română cât şi al celor de etnie maghiară. În acelaşi cadru de sărbătoare, vizitatorii au avut ocazia să vadă expoziţia etnografică cu obiecte de vestimentaţie specifice locului şi să asiste la programul artistic susţinut de ansamblurile folclorice din Lopadea Nouă şi Rădeşti precum şi la spectacolul oferit de interpreţi de muzică populară din Câmpeni şi Aiud. N-au fost uitaţi nici copiii, cărora organizatorii le-au oferit un loc de distracţie cu jocuri specifice vârstei lor. Cum era de aşteptat, de la eveniment n-au lipsit nici politicienii, onorând invitaţia gazdelor, preşedintele Consiliului judeţean Ion Dumitrel, senatorul Nicolae Dobra, deputatul Clement Negruţ şi vicepreşedintele CJ Sorin Bumb, care în prezenţa viceprimarului din Rădeşti Alin Nicula au petrecut momente de neuitat alături de harnicii locuitori ai Leorinţului.
Constantin PREDESCU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții riști să rămâi repetent
Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții riști să rămâi repetent În perioada 7-18 iulie 2025, potrivit unei adrese trimise inspectoratelor şcolare de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, vor avea loc examenele de corigenţă pentru elevii […]
Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare
Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare Vremurile vor fi mai grele decât ne aşteptam. Premierul Ilie Bolojan a anunţat oficial măsurile de austeritate: vom avea două cote de TVA, ambele mai mari […]
ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat?
ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat? Guvernul României propune modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), prevăzute în Codul fiscal. În urma acestor modificări, unii români […]