Fermierii vor primi banii pe subvenții în această săptămână. Daea: „Toţi veţi avea bani în cont”
Fermierii vor primi banii pe subvenții în această săptămână. Daea: „Toţi veţi avea bani în cont”
Fermierii români vor primi, în cursul acestei săptămâni, subvențiile pentru calamități, dar și pentru programele dedicate tomatelor şi usturoiului, a anunțat Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea.
”Săptămâna viitoare, dragi fermieri, toţi veţi avea bani în cont, atât pentru calamităţi, cât şi pentru programul de tomate şi usturoi. Cu alte cuvinte, toate formele de sprijin vor fi încheiate în această săptămână, motiv pentru care am lucrat şi sâmbăta şi duminica, am lucrat şi noaptea. Alţii n-au văzut, dar dumneavoastră aţi simţit. (…) Un an greu, dar iată că natura acum nu ne părăseşte. Am spus de fiecare dată că natura nu rămâne datoare. Şi au venit şi ploile care scot din sol sămânţa pe care dumneavoastră aţi încorporat-o cu atâta strădanie şi cu atâta efort. Să dea Dumnezeu să avem parte de sărbători pe măsura dorinţei fiecăruia”, a declarat Petre Daea.
Ministrul Agriculturii a anunțat că despăgubirile de calamități sunt deja în curs de achitare, iar cuantumul maxim al acestora este de 1.500 de lei pe hectar. Potrivit ministrului, banii se acordă în baza procesului verbal și a documentelor depuse la Direcțiile Agricole Județene până pe 12 decembrie.
În ceea ce privește celelalte două subvenții achitate de DAJ din cadrul programelor de minimis pentru cultura de legume în spații protejate și de usturoi în câmp, plățile se fac din bugetul de stat și sunt alocate din bugetul național pe 2022. Acestea trebuie să fie virate în conturile fermierilor până la finalul acestui an.
Sursa: romaniatv.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Radu Georgescu: „Și la economie Polonia – România este 6-0” „Și la economie Polonia – România este 6-0”, afirmă economistul Radu Georgescu, care a făcut, sâmbătă, 3 octombrie 2026 câteva considerații după ce Polonia a învins România cu un scor categoric de tenis în Liga Națiunilor la fotbal, iar agenția de evaluare financiară Standard & […]
Cardul de sănătate şi Cartea Electronică de Identitate, utilizate în paralel în luna octombrie: ,,Lipsa semnării nu constituie motiv de respingere la validare”
Cardul de sănătate şi Cartea Electronică de Identitate, utilizate în paralel în luna octombrie: ,,Lipsa semnării nu constituie motiv de respingere la validare” Cardul de sănătate şi Cartea Electronică de Identitate vor putea fi utilizate în paralel în luna octombrie 2026, iar lipsa semnării nu constituie motiv de respingere la validare. Furnizorii de servicii medicale, […]
Circulație închisă pe autostrada A1 Sibiu-Pitești, între Sibiu și Boița, de luni, 5 octombrie 2026: Cât durează restricția și pe unde va fi deviat traficul
Circulație închisă pe autostrada A1 Sibiu-Pitești, între Sibiu și Boița, de luni, 5 octombrie 2026: Cât durează restricția și pe unde va fi deviat traficul Autostrada A1 Sibiu-Piteşti se închide între Sibiu şi Boiţa, pentru 2 luni şi jumătate, până pe 19 decembrie 2026. „În data de 05 octombrie 2026, Asocierea de constructori turci Mapa-Cengiz […]
