Fermierii pot depune cererile unice de plată la APIA până pe 15 iunie. Termenul s-a prelungit cu o lună. Precizări
Fermierii activi pot depune cererile unice de plată pentru anul 2015 până în data de 15 iunie, fără a fi penalizați, după ce la nivel european s-a stabilit prelungirea termenului cu o lună. Autoritățile române au pregătit deja o modificare legislativă în acest sens, care este inclusă într-un act normativ trimis președintelui Iohannis pentru promulgare.
Depunerea cererilor unice de plată trebuia făcută inițial până pe 15 mai, la centrele locale/județene ale Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA), conform Ordinului Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale nr. 620/2015. Insa Comisia Europeana a hotarat ca acest termen sa fie prelungit cu o luna. Masura este inclusa intr-un regulament publicat marti in Jurnalul Oficial al UE, conform caruia in 2015, prin derogare de la regulile actuale, termenul de depunere pe care fermierii trebuie sa-l respecte este 15 iunie. Totodata, aceeasi modificare va fi facuta si in cadrul legislativ autohton, potrivit unui proiect de lege adoptat de Parlament acum o saptamana. Actul normativ a fost trimis pentru a fi promulgat de presedinte, astfel ca, dupa acest pas, documentul mai trebuie doar sa apara in Monitorul Oficial.
Astfel, fermierii activi vor putea depune cererile unice de plata si dupa data de 15 iunie, in termen de 25 de zile calendaristice, insa, in aceasta situatie, se va aplica o reducere de 1%, pentru fiecare zi lucratoare, a sumelor la care fermierii au dreptul.
„Cererea unica de plata se depune la centrele judetene ale APIA, pentru fermierii care solicita la plata o suprafata de peste 50 hectare teren agricol, si la centrele locale ale APIA, pentru fermierii care solicita la plata o suprafata de pana la 50 hectare teren agricol”, este specificat in Ordinul MADR nr. 620/2015.
Producatorii agricoli care folosesc apa pentru irigatii mai trebuie si sa prezinte, odata cu depunerea cererii unice de plata sau pana la termenul-limita de depunere a acesteia, documentele doveditoare ale dreptului de folosire a apei pentru irigatii. Concret, acestea sunt:
– autorizatia de utilizare a apei pentru irigatii eliberata de Administratia Nationala „Apele Romane”;
– calitatea de membru al unei organizatii a utilizatorilor de apa pentru irigatii;
– contractul de irigatii al organizatiei incheiat cu Agentia Nationala de Imbunatatiri Funciare sau contractul de irigatii incheiat intre beneficiar si Agentia Nationala de Imbunatatiri Funciare, dupa caz.
Dupa verificarea si procesarea cererilor unice de plata, banii vor fi achitati fermierilor in conturile bancare ale acestora.
Cine beneficiază de plăți
Potrivit unui comunicat de presa recent al APIA, beneficiarii platilor sunt fermierii activi persoane fizice si/sau juridice care desfasoara activitati agricole ca utilizatori legali ai suprafetelor de teren agricol si/sau detinatori legali de animale.
„In cazul concesionarii/inchirierii unei suprafete de pajisti de catre o asociatie de crescatori de animale, beneficiarii platilor sunt membrii asociatiei care asigura incarcatura cu animale pentru suprafata concesionata/inchiriata, iar dovada utilizarii legale a acestor suprafete de pajisti de catre fiecare membru al asociatiei o constituie copia de pe contractul de concesionare/inchiriere si centralizatorul care cuprinde acordul, datele de identificare si numarul de animale pe fiecare membru al asociatiei”, explica reprezentantii APIA.
Eligibile la plata sunt exploatatiile care au o suprafata de cel putin un hectar, fiind formate din parcele cu o suprafata de minimum 0,3 hectare. Pentru vii, livezi, culturi de hamei, pepiniere pomicole, pepiniere viticole sau arbusti fructiferi, parcela trebuie sa aiba o suprafata de cel putin 0,1 ha si/sau (daca este cazul) sa detina un numar minim de animale. Pentru sere si solarii, suprafata minima trebuie sa fie de 0,3 ha, cu o suprafata minima a parcelelor de 0,1 ha.
„La depunerea cererii unice de plata, fermierul trebuie sa prezinte toate documentele necesare care dovedesc utilizarea legala a terenului agricol, inclusiv a terenurilor care contin zone de interes ecologic, precum si a animalelor. Facem precizarea ca aceste documente trebuie sa fie incheiate inaintea depunerii cererii unice de plata si trebuie sa fie valabile cel putin pana la data de 1 decembrie a anului de cerere. De asemenea, solicitantul trebuie sa respecte normele de ecoconditionalitate, care cuprind Bunele Conditii Agricole si de Mediu si Cerintele Legale in Materie de Gestionare, pe toata suprafata fermei”, mai este precizat in comunicat.
Printre schemele de plata si masurile de sprijin/ajutor mentionate de APIA se numara Schema de plata unica pe suprafata, Plata pentru tinerii fermieri, Plata pentru micii fermieri si Ajutoarele nationale tranzitorii (canepa si in pentru fibra, sfecla de zahar si hamei, de exemplu).
Cererea unica de plata se poate completa si online
APIA a tinut sa puncteze ca cererile unice de plata pot fi completate si prin intermediul aplicatiei IPA Online – aici.
„Un element important si in Campania 2015 este aplicatia IPA Online, prin intermediul careia fermierii deja inregistrati la APIA in campanile precedente si care intentioneaza sa solicite sprijin pe suprafata in anul 2015 pot sa completeze electronic cererea unica de plata”, scrie sursa citata.
Referitor la fermierii care n-au mai depus pana acum cereri de plata, acestia trebuie sa se inregistreze mai intai la APIA, in Registrul Unic de Identificare, pentru a putea completa online cererea unica de plata.
sursa:avocatnet.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Preţurile de la pompă, pe un butoi de pulbere: 10 lei litrul de motorină, scenariul negru al specialiştilor. Scumpiri aproape zilnic
Preţurile de la pompă în România, pe un butoi de pulbere: 10 lei litrul de motorină, scenariul negru al specialiştilor. Scumpiri aproape zilnic Preţurile de la pompă în România sunt parcă pe un butoi de pulbere. Cel puţin 9 lei pe litrul de motorină, chiar 10, e scenariul negru pe care-l iau în calcul specialiştii, […]
Intervențiile stomatologice cu anestezie generală ar putea fi realizate în spitalele publice. Ministrul Sănătății: ,,Să fie decontat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate”
Intervențiile stomatologice cu anestezie generală ar putea fi realizate în spitalele publice. Ce spune Ministrul Sănătății Intervenţiile stomatologice cu anestezie generală să fie realizate în cadrul unor cabinete de stomatologie înfiinţate în ambulatoriile spitalelor publice este o propunere discutată de Ministrul Sănătățiie, Alexandru Rogobete, pe o rețea de socializare. Citește și: PIB-ul României a scăzut […]
Radu Georgescu despre cum funcționează sistemul bancar: ,,Ai o sumă în bancă, dar știai că acești bani nu există fizic în contul tău?”
Radu Georgescu despre cum funcționează sistemul bancar: ,,Ai o sumă în bancă, dar știai că acești bani nu există fizic în contul tău?” Economistul Radu Georgescu a explicat într-o postare recentă în mediul online cum funcționează sistemul și de ce, chiar dacă românii au bani în bancă, aceștia de fapt nu există fizic în conturi. […]