Fără pensie specială pentru cei condamnați pentru fapta de corupție. Care sunt categoriile vizate în propunerea adoptată în Parlament
Fără pensie specială pentru cei condamnați pentru fapta de corupție. Care sunt categoriile vizate în propunerea adoptată în Parlament
O propunere legislativă care a fost adoptată ieri, 30 iunie, la Camera Deputaților, prevede faptul că toți beneficiarii de pensii speciale vor fi vizați de sancțiunea pierderii dreptului la aceste pensii în urma unor condamnări pentru fapte de corupție.
În acest moment, sancțiunea se aplică doar parlamentarilor, magistraților și aleșilor locali, făcând din asta o situație inechitabilă față de celelalte categorii de beneficiari ai acestui tip de pensie, printre care se numără și militarii, diplomații ș.a.
Propunerea legislativă a fost adoptată tacit de Senat, dar azi a primit votul decisiv la deputați, cu mici modificări față de forma inițială a propunerii. Mai departe, documentul trebuie să ajungă la promulgare, dacă nu trece mai întâi pe la Curtea Constituțională, în urma unei sesizări.
Dreptul la pensia specială se va pierde ca urmare a unei condamnări definitive pentru o faptă de corupție, indiferent câți ani ar fi trecut de la momentul când s-a ispășit pedeapsa. Concret, e vorba de infracțiunile de luare/dare de mită și trafic de influență. Condiția esențială e ca fapta să fi fost comisă în calitatea pentru care persoana beneficiază/ar putea beneficia de pensie de serviciu.
Ce-și propune, de fapt, documentul este să facă o regulă aplicabilă acum doar parlamentarilor, magistraților, primarilor și aleșilor locali să se aplice și celorlalți beneficiari de pensii în baza unor legi speciale. Concret, vor pierde beneficiul pensiei speciale, potrivit acestei propuneri și în condițiile date, membrii personalului auxiliar al instanțelor/parchetelor, militarii, funcționarii publici parlamentari, personalul diplomatic și consular, cei la Curtea Constituțională, personalul profesionist din aviația civilă și cei de la Curtea de Conturi.
„Prin adoptarea acestei inițiative legislative nu va mai exista o inechitate între beneficiarii pensiilor de serviciu sau așa-numitele pensii speciale pentru diferitele categorii profesionale; condițiile de acordare a acestor pensii de serviciu trebuie să fie la fel”, scrie în nota care însoțește propunerea.
Atenție! Propunerea legislativă privind condamnații pentru fapte de corupție și pensiile speciale NU se aplică momentan. Aceasta trebuie să fie promulgată prin decret prezidențial și publicată în Monitorul Oficial ca să intre în vigoare.
Sursa: avocatnet.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții riști să rămâi repetent
Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții riști să rămâi repetent În perioada 7-18 iulie 2025, potrivit unei adrese trimise inspectoratelor şcolare de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, vor avea loc examenele de corigenţă pentru elevii […]
Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare
Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare Vremurile vor fi mai grele decât ne aşteptam. Premierul Ilie Bolojan a anunţat oficial măsurile de austeritate: vom avea două cote de TVA, ambele mai mari […]
ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat?
ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat? Guvernul României propune modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), prevăzute în Codul fiscal. În urma acestor modificări, unii români […]