Fanii serialului Friends, în doliu: A murit actorul care l-a interpretat pe Gunther, la 59 de ani
James Michael Tyler, actorul care l-a interpretat pe Gunther în serialul Friends, a murit la vârsta de 59 de ani.
„Tyler a murit în casa sa din Los Angeles, duminică dimineaţă. Cei care l-au cunoscut măcar o dată ştiu că au avut un prieten pe viaţă. În urma sa a rămas Jennifer Carno, dragostea vieţii lui”, a transmis managerul actorului, conform BBC. .
Tyler a fost diagnosticat cu o formă avansată de cancer de prostată în 2018, cancer care s-a extins ulterior la oasele sale.
„În dorinţa de a ajuta cât mai mulţi oameni, şi-a împărtăşit povestea şi a devenit un susţinător al celor care s-ar putea afla în situaţia sa. A încurajat toţi bărbaţii să se testeze pentru astfel de boli până la vârsta de 40 de ani”, a mai declarat managerul său.
Gunther, unul dintre cele mai iubite personaje din Friends
Deşi nu a apărut pe ecran la fel de mult ca personajele principale din Friends, Gunther a fost şi rămâne unul dintre cele mai iubite personaje. El era chelner şi managerul cafenelei Central Perk şi a fost îndrăgostit de Rachel, personajul interpretat de Jennfier Anniston.
„Lumea l-a ştiut ca Gunther, al şaptelea prieten, dar apropiaţii l-au cunoscut ca actor, muzician, activist pentru atragerea atenţiei asupra cancerului, şi ca un soţ iubitor”, a mai explicat managerul.
În luna mai, Tyler a avut o scurtă apariţie în Friends: Reuniunea, via Zoom.
„Au fost cei mai memorabili 10 ani din viaţa mea, sincer vă spun. Nu mi-aş fi putut imagina o experienţă mai frumoasă. Toţi aceşti oameni au fost fantastici, a fost o bucurie să lucrez cu ei. M-am simţit special”, a declarat actorul la acel moment.
Tyler a jucat în aproape 150 de episoade din Friends.
Jennifer Anniston a reacţionat pe pagina sa de Instagram la auzul veştii că actorul a murit.
„Friends nu ar fi fost la fel fără tine. Îţi mulţumim pentru râsetele pe care le-ai adus în serial şi în vieţile noastre. Ne vei lipsi”, a scris actriţa, alături de un clip din episodul final, în care Gunther îşi declară dragostea pentru Rachel.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor Deși România are resurse hidrografice din belșug și unele dintre cele mai apreciate izvoare de apă minerală de pe continent, am ajuns să plătim pe litrul de apă mai mult ca locuitorii din statele mai bogate ale Europei. […]
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune Economistul Radu Georgescu face o comparație între cum a fost aprobat planul fiscal în România și cum se procedează într-o țară civilizată, cum e de exemplu Elveția, unde toate […]
Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani
Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani Una dintre cele mai controversate măsuri incluse în noul program de guvernare vizează direct micii fermieri din România. Executivul propune creșterea suprafeței minime eligibile pentru a beneficia de plăți directe, de la 1 hectar la 2 […]