Factură de infarct pentru energie electrică primită de un bărbat, în valoare de 76 de milioane de euro: „Am paralizat când am văzut”. Suma colosală pentru 5 luni de consum
Factură de infarct pentru energie electrică primită de un bărbat, în valoare de 76 de milioane de euro: „Am paralizat când am văzut”. Suma colosală pentru 5 luni de consum
Un bărbat din Adjud, județul Vrancea a avut un adevărat șoc provocat de o greșeală de calcul la factura la electricitate. Acesta s-a trezit că are de plătit… 76 de milioane de euro pentru curentul consumat pe parcursul a cinci luni. Furnizorul de energie electrică și-a dat seama de greșeala făcută și i-a trimis factura corectă.
Romică Păduraru deține o pizzerie și o brutărie în Adjud, ambele la aceeași adresă. În mod normal, factura la energie electrică nu depășește 1.000 de lei pe lună. La finalul lunii trecute, a avut însă parte de o surpriză de proporții.
„În decembrie, pe 20, mi-au venit facturile alea cu niște sume de am paralizat când le-am văzut, una de 76 milioane de euro. După care, la o săptămână, a venit cu minus… cum ar veni le-au stornat”, a spus Romică Păduraru.
În scurt timp, furnizorul de energie electrică și-a dat seama de greșeala făcută și i-a trimis factura corectă. Șocul însă a rămas.
„Șocul e când le vezi. Sumele alea. Mi se pare că cei care emit facturile astea fac abuz în serviciu și neglijență. Mi se pare urât din punct de vedere emoțional, oamenii suferă un șoc. Vă dați seama că mi s-a ridicat glicemia cred că la 400 când am văzut așa ceva și am rămas șocat, pentru că mă gândeam de unde să fac rost de bani”, spune bărbatul.
Într-un răspuns pentru Digi24, compania susține că a fost o situație punctuală, regretă eroarea și asigură clienții că depune eforturi pentru a le oferi servicii în condiții optime.
„Factura clientului non-rezidențial a fost stornată în cursul lunii decembrie, a doua zi după ce a fost identificată eroarea, iar acestuia i-a fost transmisă factura corectă. Menționăm că a fost o situație punctuală. Regretăm eroarea și asigurăm clienții că depunem toate eforturile pentru a le oferi un serviciu de furnizare de energie electrică în condiții optime”, a precizat Enel România pentru Digi24.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Când se dau alocaţiile pentru copii în iulie 2025: Banii, virați fără întârzieri Marea majoritate a părinților care încasează alocația de stat pentru copii sunt interesați să afle când intră mai exact alocația pe card, data putând varia în anumite situații. În România, alocația de stat se acordă copiilor cu vârsta de până la 18 […]
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor Deși România are resurse hidrografice din belșug și unele dintre cele mai apreciate izvoare de apă minerală de pe continent, am ajuns să plătim pe litrul de apă mai mult ca locuitorii din statele mai bogate ale Europei. […]
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune Economistul Radu Georgescu face o comparație între cum a fost aprobat planul fiscal în România și cum se procedează într-o țară civilizată, cum e de exemplu Elveția, unde toate […]