Evaluare Națională 2015: Subiectele și baremele de corectare la limba și literatura română
Evaluare Națională 2015: Subiectele și baremele de corectare la limba și literatura română au fost publicate pe portalul MECS, Edu.ro.
Elevii de clasa a VIII-a au susținut, luni, prima probă din cadrul Evaluării Naționale. Examenul a durat două ore, a început la ora 9.00, în județul Alba fiind examinați în jur de 2.750 de elevi, în 74 de centre de evaluare. Lucrările vor fi corectate de aproximativ 200 de cadre didactice.
Subiectele și baremele de corectare – click
Elevii aparținând minorităților naționale vor susține evaluarea la limba maternă pe 23 iunie 2015. În județul Alba minoritățile vor susține evaluarea națională la germană și maghiară.
Ultima probă, cea la matematică, va fi susținută pe 24 iunie, iar rezultatele vor fi afișate pe 26 iunie, până la ora 16,00. În aceeași zi, în intervalul 16,00-20,00, se vor depune contestațiile, care vor fi rezolvate în perioada de 27-29 iunie.
Rezultatele finale după contestații se vor afișa pe 30 iunie.
Admiterea în învățământul liceal se va face pe baza calculului mediei ponderate între media generală la evaluarea națională susținută de elevii clasei a VIII-a (75%) și media generală de absolvire a claselor V-VIII (25%).
Elevii vor putea completa fișele de înscriere pentru licee, împreună cu părinții și asistați de diriginții claselor a VIII-a, în perioada 3-7 iulie. Fișele vor fi verificate de părinți în perioada 4-8 iulie.
Prima repartizare computerizată în învățământul liceal de stat a absolvenților clasei a VIII-a se va face pe 14 iulie.
Pe 15 iulie se vor afișa în unitățile de învățământ gimnazial listele cu absolvenții repartizați proveniți din școlile respective și listele cu locurile neocupate în unitățile de învățământ liceal.
Cea de-a doua etapă de repartizare computerizată va avea loc pe 23 iulie, iar cea de-a treia în zilele de 3 și 4 septembrie.
În perioada 9-11 iulie se vor face înscrierea și repartizarea candidaților pentru învățământul special, iar în 6-8 iulie repartizarea candidaților pe locurile speciale pentru romi.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții riști să rămâi repetent
Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții riști să rămâi repetent În perioada 7-18 iulie 2025, potrivit unei adrese trimise inspectoratelor şcolare de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, vor avea loc examenele de corigenţă pentru elevii […]
Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare
Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare Vremurile vor fi mai grele decât ne aşteptam. Premierul Ilie Bolojan a anunţat oficial măsurile de austeritate: vom avea două cote de TVA, ambele mai mari […]
ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat?
ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat? Guvernul României propune modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), prevăzute în Codul fiscal. În urma acestor modificări, unii români […]