Actualitate

Eurostat: România a avut cea mai mare creștere economică din UE în trimestrul doi din 2016

Ioana Oprean

Publicat

în

steag-ueCu o creștere a PIB de 1,5% în trimestrul doi din 2016 comparativ cu precedentele trei luni, România a înregistrat cel mai mare avans economic dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, conform unei estimări publicate vineri, 12 august,  de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

Potrivit Eurostat, PIB-ul zonei euro a urcat cu 0,3% în trimestrul doi din 2016, după un avans de 0,6% în precedentele trei luni, în timp ce Uniunea Europeană a înregistrat o expansiune de 0,4%, după un avans de 0,5% înregistrat în precedentele trei luni.

Cele mai mari creșteri din UE în perioada aprilie — iunie 2016 s-au înregistrat în România (1,5%), Ungaria (1,1%), Slovacia și Polonia (0,9%). Nu s-au înregistrat scăderi ale PIB-ului în UE dar trei state membre — Franța, Italia și Austria — au avut creștere zero.

De asemenea, în trimestrul doi din 2016 comparativ cu perioada similară din 2015, România a înregistrat cea mai mare creștere economică din UE, de 5,9%, urmată de Slovacia (3,7%) și Spania (3,2%). Singurul declin a fost raportat în Grecia (minus 0,7%).

Potrivit Eurostat, PIB-ul zonei euro a înregistrat în ritm anual o creștere de 1,6% în perioada aprilie — iunie 2016, în timp ce Uniunea Europeană a consemnat un avans de 1,8%.

Potrivit estimărilor semnal publicate vineri de Institutul Național de Statistică, Produsul intern brut a crescut cu 5,2%, pe serie brută, și cu 5% pe seria ajustată sezonier în semestrul I 2016 comparativ cu perioada similară a anului trecut, după ce, în trimestrul doi, avansul PIB a fost de 1,5% față de trimestrul 1 și de 6% față de trimestrul 2 din 2015.

Pe serie ajustată sezonier, creșterea PIB în T2 a fost de 5,9% față de T2 2015.

În primul trimestru al acestui an, PIB a crescut cu 4,3% față de primele trei luni ale anului trecut și cu 1,6% față de trimestrul anterior.

În previziunile economice de primăvară publicate la începutul lunii mai de Comisia Europeană, Executivul comunitar estimează că economia românească va înregistra o creștere de 4,2% în 2016, susținută de o cerere internă robustă, urmând ca în 2017 ritmul de creștere să încetinească la 3,7%.

sursa: Agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cât timp păstrăm facturile și chitanțele: Care sunt documentele pe care este bine să nu le arunci

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât timp păstrăm facturile și chitanțele: Care sunt documentele pe care este bine să nu le arunci Multe persoane aruncă imediat chitanța după ce plătesc o factură sau cumpără un produs, considerând că nu le va mai fi de folos. În realitate, există documente care ar trebui păstrate luni sau chiar ani întregi, deoarece pot […]

Citește mai mult

Actualitate

Ce tipuri de construcții pot fi ridicate în gospodării, fără autorizație: Mai puțină birocrație pentru unele lucrări, după adoptarea noului Cod al Urbanismului

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce tipuri de construcții pot fi ridicate în gospodării, fără autorizație: Mai puțină birocrație pentru unele lucrări, după adoptarea noului Cod al Urbanismului Noul Cod al Urbanismului prevede mai puțină birocrație pentru unele lucrări, dar reguli mai dure pentru construcțiile făcute ilegal. De asemenea, acesta schimbă modul în care românii își pot ridica sau modifica […]

Citește mai mult

Actualitate

Biletele de tratament pentru pensionari 2026: Cine poate beneficia și când se ridică în septembrie

Ioana Oprean

Publicat

în

Biletele de tratament pentru pensionari 2026: Cine poate beneficia și când se ridică în septembrie Pensionarii și asigurații din sistemul public de pensii din România pot beneficia și în luna septembrie 2026 de bilete de tratament balnear repartizate prin casele teritoriale de pensii, în cadrul seriilor 9 și 10 programate pentru această perioadă. Primele plecări […]

Citește mai mult