Europarlamentarul Victor Negrescu: Menținerea României în afara Schengen este un abuz!
Vicepreședintele PSD Alba, eurodeputatul Victor Negrescu, a atras atenția, în plenul Parlamentului European, că menținerea României în afara Schengen este „un abuz”, Consiliul European și Comisia Europeană fiind instituțiile care permit această nedreptate. Europarlamentarul român a afirmat că se împlinesc patru ani de când s-a concluzionat în mod oficial că România îndeplinește toate condițiile tehnice pentru aderare și că este responsabilitatea Consiliului și a Comisiei să convingă statele membre care se împotrivesc aderării țării noastre.
În timpul intervenției sale, Victor Negrescu a purtat în plenul de la Strasbourg un tricou cu inscripția „Romanians for Schengen!”, acesta făcând parte din campania pe care a inițiat-o împreună cu PES activists România, intitulată „România cere Schengen!”. „De Ziua Europei, alături de 1000 de activiști PES din România, am demarat o campanie pentru a cere dreptul nostru de a fi în spaţiul Schengen. Au trecut 4 ani de când Consiliul European a concluzionat că România îndeplinește toate condiţiile. În consecinţă, menținerea României în afara Schengen este un abuz! Practic, se împlinesc 4 ani de discriminare împotriva României. Consiliul European și Comisia sunt cele care permit această nedreptate. Românii pe care îi reprezint nu mai vor să audă cum se aruncă vina pe unul sau două state pentru actualul blocaj! Instituțiile europene au responsabilitatea să convingă statele membre reticente. Vorbim de influența UE în lume, dar nu reușim sau nu dorim să convingem statele membre să respecte un angajament simplu!”, a subliniat Victor Negrescu în plenul Parlamentului European. Europarlamentarul a mai afirmat că, dintre europeni, românii au cea mai mare încredere în Uniunea Europeană, iar neadmiterea României în Schengen ar putea schimba această stare de fapt.
„Comisia Europeană aplică un standard dublu – pe de o parte, nu ajută România, dar pe de altă parte arată deschidere pentru renegocierea tratelor cu un alt stat membru, în speţă Marea Britanie. Românii sunt europenii cu cel mai mare grad de încredere în UE și ar fi păcat ca instituțiile europene să distrugă acest lucru. România cere Schengen! Românii merită în Schengen!”, a încheiat Victor Negrescu. Săptămâna trecută, eurodeputatul PSD a dat publicității pozițiile oficiale de susținere a României în Schengen pe care le-a obținut din partea a patru state europene – Irlanda, Letonia, Ungaria și Lituania. De asemenea, în februarie 2015, Victor Negrescu a obținut o poziție de susținere din partea Comisiei Europene, care a subliniat că sprijină deplin accederea României în Schengen încă din iunie 2011. Victor Negrescu este președinte-coordonator al organizației PES activists România, care însumează 8000 de membri în toată țară. Pe 9 mai, cu ocazia Zilei Europei, organizația a lansat, în prezența premierului Victor Ponta și având susținerea sa, campania „România cere Schengen!”.
Secțiune Știri sub articolul principal

Știri recente din categoria Politică Administrație
Video | Lucrare complexă de schimbare a canalizării pluviale cu descărcare în râu într-un oraș din Alba: „Când ploua tare, apa intra în curțile oamenilor”
Lucrare complexă de schimbare a canalizării pluviale cu descărcare în râu într-un oraș din Alba: „Când ploua tare, apa intra în curțile oamenilor” Primăria Municipiului Blaj a demarat lucrările de reconfigurare a rețelei de canalizare pluvială pe strada Petőfi Sándor, cu scopul de a preveni acumulările de apă și inundarea curților riveranilor în timpul ploilor […]
Fostul premier desemnat Adrian Veștea se alătură Platformei Liberal-Conservatoare: „Nu este împotriva PNL, ci pentru întărirea lui”
Fostul premier desemnat Adrian Veștea se alătură Platformei Liberal-Conservatoare: „Nu este împotriva PNL, ci pentru întărirea lui” Fostul premier desemnat Adrian Veștea și-a anunțat susținerea pentru Platforma Liberal-Conservatoare, inițiată de Alin Tișe în interiorul PNL. Liberalul susține că demersul urmărește reafirmarea identității doctrinare a partidului și încurajarea dialogului intern, respingând ideea că platforma ar reprezenta […]
De la fonduri guvernamentale la bani europeni: Strategia din spatele marilor investiții din Cugir. Adrian Teban: ,,Finalizarea proiectelor este cea mai bună dovadă de respect față de cetățeni și față de comunitate”
De la fonduri guvernamentale la bani europeni: Strategia din spatele marilor investiții din Cugir. Adrian Teban: ,,Finalizarea proiectelor este cea mai bună dovadă de respect față de cetățeni și față de comunitate” Din 2004, când a fost ales pentru prima dată primar al orașului Cugir, inginerul Adrian Teban a condus administrația locală prin mai multe […]







