Ştirea zilei

Eugen Cioancă, marele artist ceramist albaiulian, s-a stins din viață la vârsta de 83 de ani

Ioana Oprean

Publicat

în

Bat clopotele pentru Eugen Cioancă, ceramistul albaiulian,  unul dintre fondatorii Filialei Alba, a UAPR și președinte al Filialei până în 1990, care a încetat din viață vineri, 4 septembrie, la ora 15.30.

Petrecerea Divorțaților

Vineri după-amiază s-a stins din viață marele artist ceramist albaiulian Eugen Cioancă. Sunetului clopotelor din bisericile care au anunțat și vor mai anunța această tristă veste i se va adauga acela al clopotelor pe care el le-a creat și ni le-a aratat într-o memorabilă expoziție de cel mai înalt nivel, în urmă cu câțiva ani, la Alba Iulia.

O expoziție ca o rugăciune puternică, izvorâtă din preaplinul harului ce i-a fost dăruit artistului de bunul Dumnezeu, pe care Îl rugăm acum să-l ierte și să-l odihnească în pace.

Familia Cioancă anunță că trupul neînsuflețit al artistului a fost depus la Capela Corona din cimitirul albaiulian Maieri. Slujba de înmormântare va avea loc luni, 8 septembrie, la ora 13:00.

Potrivit adevarul.ro, Eugen Cioancă s-a născut la data de 14 iunie 1937, la Alba Iulia și a urmat cursurile  Institutului de Arte Platice Nicolae Grigorescu Bucureşti.

Un rol hotârâtor în destinul de artist al lui Eugen Cioancă l-a avut profesorul Lazăr Anton. „În clasa a IX-a am lăsat în urmă liceul Mihai Viteazul, actualmente Colegiul Horea, Cloşca şi Crişan şi am plecat la Cluj-Napoca pentru a studia la liceul de artă. Am simţit o chemare spre ceramică, mai ales că întotdeauna am avut înclinaţii spre partea tehnică”, a spus Eugen Cioancă.

După absolvirea liceului şi-a îndreptat paşii spre Institutul de Arte Platice Nicolae Grigorescu din Bucureşti. „L-am avut profesor de desen şi culoare pe Popescu Negreni, de ceramică şi compoziţie pe Romeo Voinescu şi de modelaj pe Zoe Băicoianu. Aceşti oameni m-au făcut să iubesc ceramica”, a completat artistul.

După absolvirea facultăţii, a fost propus asistent în cadrul institutului de arte plastice. A refuzat acest post şi a plecat să-şi facă stagiatura pentru trei ani de zile la fabrica de sticlă din Mediaş. „Cei trei ani s-au făcut 17. După şase ani de când am ajuns la Mediaş, concomitent, a, predat la liceul, la secţia de specialitate, desenul artistic şi noţiuni de creaţie”, îşi aminteşte albaiulianul.

Membru fondator al UAP Alba

În 1979, Eugen Cioancă s-a reîntors la Alba Iulia ca şi profesor la şcoala populară de arte. „Un alt motiv pentru care am venit la Alba Iulia a fost faptul că se ţinea să se înfiinţeze filiala artiştilor plastici. Pentru aceasta trebuiau să existe trei membrii definitivi. Am format grupul împreună cu albaiulienii Puiu Mentzel şi Ovidiu Paştină, care până la urmă a rămas la Ploieşti”, povesteşte artistul albaiulian. A fost ani de-a rândul preşedintele filialei, iar după anul 1989 a predat ştafeta artiştilor mai tineri.

Expoziţii în ţară şi străinătate

A primit două premii ale Uniunii Artiştilor Plastici din România, unul pentru prototip industrial şi un altul pentru artă monumentală. De-a lungul carierei a avut zeci de expoziţii personale în ţară şi în străinătate. Şi-a expus creaţiile în oraşe precum Moscova, Strasburg, Atena, Valoris, Perrugia şi a participat la tabere internaţionale în Cehoslovacia, Rusia şi Ungaria. De asemenea, lucrările sale sunt expuse în două muzee de ceramică modernă din străinătate, precum şi la Muzeul de artă din Medgidia, respectiv Braşov. O parte din lucrări au ajuns în colecţi personale în Italia, Canada, Germania, Anglia sau Belgia.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Prefectul Nicolae Albu și-a dat demisia: A condus aproape 7 ani Instituția Prefectului-Județul Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Prefectul Nicolae Albu și-a dat demisia: A condus aproape 7 ani Instituția Prefectului-Județul Alba Prefectul de Alba, Nicolae Albu, și-a anunțat marți, 20 octombrie 2026, demisia din funcție, în contextul intrării Partidului Național Liberal (PNL) în opoziție.  „După aproape șapte ani în care am avut onoarea și responsabilitatea de a ocupa funcția de prefect al […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Flaviu Rădițoiu, noul președinte al USR Alba: Cine mai face parte din Biroul Județean

Ioana Oprean

Publicat

în

Flaviu Rădițoiu, noul președinte al USR Alba: Cine mai face parte din Biroul Județean Delegații organizațiilor locale USR din Alba s-au reunit duminică, 18 octombrie 2026, pentru alegerea președintelui filialei județene și desemnarea membrilor Biroului Județean USR Alba. În urma votului exprimat de participanții la Conferința Județeană, Flaviu Lucian Rădițoiu, membru USR din iunie 2020, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Charlie Ottley, cunoscutul regizor britanic, vizită la Alba Iulia: Realizatorul Wild Carpathia a mai filmat în Cetatea Alba Carolina pentru documentarul „Flavours of Romania“

Ioana Oprean

Publicat

în

Charlie Ottley, cunoscutul regizor britanic, vizită la Alba Iulia: Realizatorul Wild Carpathia a mai filmat în Cetatea Alba Carolina pentru documentarul „Flavours of Romania“ Cunoscutul regizor britanic Charlie Ottley se află luni, 19 octombrie 2026, la Alba Iulia. Întâlnirea cu Charlie Ottley a avut loc începând cu ora 13:00, în Atrium Centurionum, la sediul Consiliului […]

Citește mai mult