Elevii de clasa a VI-a susțin, miercuri, Evaluarea Națională la Limbă și Comunicare
Elevii de clasa a VI-a susțin, miercuri, Evaluarea Națională la Limbă și Comunicare, iar joi vor susține proba la Matematică și Științe, potrivit calendarului publicat de Ministerul Educației.
Notele nu vor fi trecute în catalog, însă rezultatele îi vor ajuta atât pe copii şi părinţi, cât şi pe profesori, să evalueze stadiul pregătirii elevilor.
Calendar Evaluare Națională pentru elevii de clasa a VI-a:
10 mai 2017: Limbă și Comunicare
11 mai 2017: Matematică și Științe
Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a spus că rezultatele rezultatele evaluărilor naţionale de la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a vor fi centralizate, pentru prima dată, la nivel naţional. În opinia sa, aceste evaluări nu pot fi considerate examene prin care să fie promovată concurenţa între elevi. Introducerea acestor evaluări naţionale pentru clasele II, IV şi VI a fost criticată atât de reprezentanţii elevilor, cât şi de unii părinţi.
Sălile în care se susţin Evaluările Naţionale sunt, de regulă, cele în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod curent.
Rezultatele obţinute nu se înregistrează în catalogul clasei, fiind valorificate la nivelul unităţii de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare şi prin informarea părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții riști să rămâi repetent
Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții riști să rămâi repetent În perioada 7-18 iulie 2025, potrivit unei adrese trimise inspectoratelor şcolare de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, vor avea loc examenele de corigenţă pentru elevii […]
Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare
Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare Vremurile vor fi mai grele decât ne aşteptam. Premierul Ilie Bolojan a anunţat oficial măsurile de austeritate: vom avea două cote de TVA, ambele mai mari […]
ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat?
ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat? Guvernul României propune modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), prevăzute în Codul fiscal. În urma acestor modificări, unii români […]