Eficacitatea vaccinului AstraZeneca crește dacă a doua doză este administrată mai târziu: STUDIU
Un studiu publicat marţi, 2 februarie, relevă faptul că vaccinul AstraZeneca are o eficacitate de 76% împotriva infecţiilor simptomatice timp de trei luni după prima doză, iar eficacitatea sa crește dacă a doua doză este administrată mai târziu, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Concluziile preliminare ale studiului, încă neevaluate de alte organisme competente, susţin decizia guvernului britanic de a extinde la 12 săptămâni intervalul dintre administrarea celor două doze pentru a creşte numărul persoanelor imunizate cu doza iniţială, notrează Universitatea Oxford.
Rezultatele studiului, obţinute în urma testelor clinice efectuate în Marea Britanie, Brazilia şi Africa de Sud, indică o anumită protecţie după prima doză şi sporirea răspunsului imun în cazul unui interval mai lung până la a doua doză în cazul voluntarilor cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani.
„Eficacitatea vaccinului după o doză unică de vaccin din ziua 22 până în ziua 90 post-vaccinare a fost de 76%, iar analiza modelată nu indică o diminuare a protecţiei în timpul acestei perioade iniţiale de trei luni”, afirmă experţii Oxford.
Conform cercetării, eficacitatea vaccinului AstraZeneca/Oxford a fost de 82,4% atunci când a doua doză a fost administrată la 12 săptămâni sau după acest termen, faţă de 54,9% în cazul injectării celei de-a doua doze într-un interval mai mic de şase săptămâni după prima doză.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții riști să rămâi repetent
Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții riști să rămâi repetent În perioada 7-18 iulie 2025, potrivit unei adrese trimise inspectoratelor şcolare de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, vor avea loc examenele de corigenţă pentru elevii […]
Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare
Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare Vremurile vor fi mai grele decât ne aşteptam. Premierul Ilie Bolojan a anunţat oficial măsurile de austeritate: vom avea două cote de TVA, ambele mai mari […]
ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat?
ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat? Guvernul României propune modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), prevăzute în Codul fiscal. În urma acestor modificări, unii români […]